Selectați pagina

Yoga, o înșelare contemporană

Yoga, o înșelare contemporană

Pentru a scăpa de stres, un creştin s-a apucat de yoga.

La început făcea asanele ca pe o gimnastică, gândindu-se că nu poate fi nimic rău în asta. Duhovnicului nu i-a spus nimic, gândindu-se că nu îi va da voie să facă nici un fel de yoga. În câteva luni, trupul său a devenit mult mai suplu şi mai armonios. Aşa că s-a gândit că nu ar fi rău să practice anumite meditaţii care să îi liniştească mintea.

„Aşa cum pentru trup mi-a prins bine yoga, o să îmi prindă şi pentru minte. Nu are cum să îmi dăuneze.”

După câteva luni de yoga, timp în care se spovedea şi se împărtăşea ca un fur de cele sfinte, diavolul i-a dat puterea de a mişca unele obiecte şi de a se ridica în aer. Omul şi-a zis în sinea sa: „De acum cred că am ajuns la măsura Mariei Egipteanca. Mă voi duce să îl întreb pe duhovnicul meu dacă ştie mulţi creştini care sunt la fel de sporiţi ca mine”.

Ajungând la părintele Mina, acesta l-a întrebat:

– Ce ţi s-a întâmplat, fiule, de ai privirea atât de pierdută în ultima vreme? Ce e cu privirea asta fixă?

– Părinte, mă concentrez mult în faţa icoanelor, ca să le iau energia.

– Cum spui aşa o neghiobie? Tu crezi că energia icoanelor se poate lua, că o ia cine vrea? Crezi că e ca la magazin?

– Dar cum e, părinte?

– Când stăm în faţa icoanelor, cerem ajutorul sfinţilor sau al Maicii Domnului şi ei ne ajută atât cât trebuie şi aşa cum trebuie. Nu e o autoservire, să îşi ia fiecare ce îi trebuie. Sfinţii ne ajută pentru marea lor dragoste faţă de noi, nu pentru că le furăm noi energia, stând cu ochii aţintiţi asupra icoanelor lor. Ce faci tu e tot o formă de vrăjitorie.

– Totuşi, părinte, dacă felul acesta de rugăciune dă roade? Ştiu pe cineva care a ajuns ca marii sfinţi, care ridică obiectele prin forţa minţii şi chiar zboară de la pământ, ca Sfânta Maria Egipteanca sau ca Sfântul Serafim de Sarov.

Simţind mândria din vocea omului, care încerca să îşi ascundă virtutea sub vălul falsei smerenii, preotul l-a întrebat:

– De câtă vreme zbori, frate?

– De unde ştiţi, părinte, că zbor?

– Te văd înşelat de drac, şi nu-i mare lucru că te ridică de la pământ. Şi pe demonizaţi îi ridică, numai că o face fără aprobarea lor. Cu tine se poartă mai elegant.

Omul s-a simţit lovit de cuvintele părintelui. Cei doi au început o discuţie lungă despre yoga, în care fiecare căuta să îl convingă pe celălalt că are dreptate.

– Vedeţi, părinte, amândoi venim cu argumente, şi nici unul nu îl convinge pe celălalt. Nu putem să cădem la pace?

– Nu, frate, eu nu mă contrazic cu tine. Eu nu îmi apăr punctul de vedere. Eu ştiu că adevărul este în Biserică, şi numai în Biserică, şi tot ceea ce îţi spun nu are alt rost decât a te îndepărta pe tine de rătăcire. Dacă nu vrei să crezi ce învaţă Biserica, nu am cum să te conving. Nici o discuţie nu prea are şanse de a-l convinge pe cel care se încăpăţânează să creadă propriilor cugete şi să nesocotească învăţătura Bisericii.

– Nu numai eu gândesc aşa.

– Da, nu numai tu, sunt mai mulţi, aveţi chiar o tradiţie de aşa-zişi înţelepţi şi guru care s-au lăudat că L-au cunoscut pe Hristos. Dar, pentru creştini, celelalte tradiţii – fie ale yoghinilor, fie ale musulmanilor, fie ale africanilor sau ale budiştilor – nu sunt altceva decât surogate. Discuţia a continuat până seara.

Înainte de a se despărţi, părintele i-a spus:

– Cu părere de rău îţi spun că până ce nu vei părăsi practicile yoghine nu te mai pot nici spovedi, şi nici împărtăşi.

– De ce, părinte?

– Pentru că nu vrei să fii al lui Hristos.

– Ba vreau, părinte.

– Dacă ai vrea, ai primi învăţăturile Bisericii.

– Părinte, dar eu vreau să cunosc adevărul, nu vreau nimic rău. Nu cred în reîncarnare, nu fac nici un fel de prostii…

– Mulţi au vrut să cunoască adevărul şi au ajuns în iad. Contează nu numai să vrei să cunoşti adevărul, contează şi cum faci asta. Şi câtă vreme nu părăseşti practicile yoghine, îi faci pe plac diavolului. O să mă rog pentru tine să îţi revii. Dar câtă vreme faci tot ce vrei tu, eşti ca păcătosul care nu vrea să părăsească păcatul.

Ajuns acasă, omul a început să se roage ca Dumnezeu să îi lumineze mintea unde este adevărul. Rugându-se, s-a gândit că ar fi mai bine să îl asculte pe părinte. Că, şi dacă acesta ar fi avut o părere greşită despre yoga, tot era mai bine ca el să se lase de această practică ca să se poată spovedi şi să se împărtăşească.

După ce s-a rugat, a văzut cum lucrurile din camera sa au început să se mişte. Fără voia lui. Ba chiar la un moment dat a simţit cum o putere vrea să îl ridice de la pământ. S-a speriat tare. A pus mâna pe telefon, a sunat la un prieten şi a cerut grăbit numărul de telefon al părintelui.

– Părinte, sunt speriat, mi se mişcă lucrurile prin casă, nu ştiu ce să fac.

– Părinţii tăi locuiesc departe de tine?

-Da,sunt la tara.

– Atunci du-te să dormi la un prieten, la un coleg de serviciu. Şi mâine după-masă, după ce te spovedesc, vin să îţi fac o sfeştanie. Nu te tulbura, e semn bun, e semn că diavolul s-a supărat că te-a pierdut din gheare. Mâine să vii neapărat la spovedanie.

Patericul mirenilor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке