Selectați pagina

Windows 10 colectează o cantitate uriaşă de date despre utilizatori şi calculatoarele folosite

Windows 10 colectează o cantitate uriaşă de date despre utilizatori şi calculatoarele folosite

Cea mai bună şansă a Linuxului de a atrage noi utilizatori

personal-data-privacyWindows 10 a apărut de 2 săptămâni; o lume întreagă vorbeşte despre ceea ce pare, la prima vedere, cel mai bun sistem de operare al Microsoft de până acum.

Ceea ce îngrijorează este faptul că Windows 10 colectează o cantitate uriaşă de date despre utilizatori şi calculatoarele folosite; din păcate, o parte din mass media pare să creadă că asta e ok şi reprezintă doar o evoluţie a acestui sistem de operare.

Acesta poate să însemne, pentru unii, chiar singurul motiv să migreze la Linux.

Iarăşi din păcate, mulţi tratează aceaste uriaşe colectări de date cu îngăduinţă, spunând că nu e nicio problemă, căci şi Google sau Facebook fac acelaşi lucru. E ca şi cum ai spune că, dacă unul se aruncă cu capul în fântână, e bine s-o facă şi alţii.

Nu sunt un fan Windows (aş putea spune că nici măcar utilizator al său nu mai sunt), dar vuieşte internetul că în Windows 10 sunt extrem de multe lucruri care trimit informaţii confidenţiale către Microsoft, încât este aproape imposibil, pentru un utilizator obişnuit, să le oprească pe toate în timp scurt. Microsoft colectează tone de date atât despre computer, cât şi despre utilizator. Localizare, preferinţe, date şi persoane de contact, sunt colectate în mod implicit şi trimise către creatorul acestui sistem de operare mult-lăudat. Chiar cu toate aceste setări oprite, este greu de determinat ce se mai trimite şi ce nu.

Iar Microsoft recunoaşte că face aceste colectări. Iar atât timp cât utilizatorii acceptă asta (folosind şi dând bani grei pentru acest sistem de operare), totul pare a fi în regulă.

Cortana

Textul de mai jos este doar un citat de pe site-ul Microsoft (pentru a afla mai multe vizitaţi Cortana, căutarea şi confidenţialitatea – Întrebări Frecvente):

Dacă activați Cortana, pentru ca asistenta să lucreze pentru dumneavoastră, Microsoft colectează și folosește locația, contactele, datele introduse prin voce, informații din mesajele e-mail și text, istoricul browserului, istoricul căutărilor, detalii din calendar și alte informații.

Se poate ceva mai clar decât atât?

Linux

NU! Nu este în regulă ca Microsoft să colecteze atâtea informaţii despre utilizatorii săi! Linux nu o face şi funcţionează foarte bine fără a şti date personale despre utilizatori.

Deşi lumea pare a fi mulţumită cu faptul că Microsoft află totul despre ei, se pare că aceleaşi persoane îşi ies din minţi când Ubuntu trimite câteva date despre interogări către Amazon (da, doar interogări, nu date personale).

Alternativa Linux

Toată lumea este de acord că Linux a pierdut o mare şansă de a se impune atunci când Microsoft a dat chix cu Windows 8. Dar Linux nu a avut o şansă mai bună ca acum niciodată. Linux oferă protecţie vieţii private a utilizatorilor, nu colectează şi nu va colecta nicoidată date despre aceştia. Linux nu are nevoie de date de la tine pentru a funcţiona mai bine. Linux deja face foarte bine ceea ce este proiectat să facă.

Toţi cei care se pricep pot să arunce un ochi în codul din spatele Linux şi a programelor care rulează pe el pentru a se convinge de adevăr: Linux NU colectează date!

Iar dacă la lipsa confidenţialităţii din Windows descrisă mai sus adăugăm şi securitatea sporită ori gratuitatea majorităţii programelor folosite în sistemul de operare alternativ, alegerea corectă nu poate fi decât una: LINUX!

Inspirat de un articol de pe softpedia.com / bobses.eu

1 Comentariu

  1. Kron

    Colectarea de informatii (de orice fel) incepe din momentul in care te nasti, pana cand devii parte din stele. Deci, ABSOLUT orice miscare faci, pe Internet sau in afara lui, este monitorizata cu sau fara voia ta.
    W10 functioneaza aproape impecabil, ca si system de operare. Exista cai de ocolire, dar numai cei cu suflet necurat le folosesc.
    Pai, daca stiu ca sunt un simplu navigator al Internet-ului … Microsoft poate sa-mi stie si masura de la picior, poate-mi trimite cadou o pereche de ghete de ultima generatie.

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке