Sfinţii Părinţi au fost luminaţi şi ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni. Trei şi două cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!”. Nu este nevoie să citim enciclopedii şi nici multe cărţi. Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii.
Monahii, care nu au grijile mirenilor, se roagă mult şi ajung sus. Îi ajută mult şi Maica Domnului. Este ca şi cum ar vorbi la urechea lui Hristos, deoarece se dedică rugăciunii şi acesta este principala lor grijă. Cine are darul rugăciunii în inima lui, atunci când va muri, nu-l vor atinge vămile. După moarte, merge direct la Hristos. Nu are piedici, deoarece numele lui Hristos are putere. Dumnezeu este foc.
Interviu cu Stareţul Efrem Filotheitul
Doamne ajuta tuturor!
Asta fac mincinoșii…cu rugăciuni nu se obține nici o mântuire.Mântuirea se obține prin POCĂINȚĂ,prin „nașterea” din nou ,acceptarea și recunoașterea că ești păcătos invitând pe Isus în ❤️ ta ca Domn și Mântuitor. 😉
Mărturie și iertare celui ce l-ai sau crezi că l-ai afectat întrun fel.răul lucrează prin oameni.uneori își pierd mințile uneori habar nu au de păcat.
Atît de mizerabil și pervers este răul
Dar credința în Cristos este arma ce desființează răul.pentu mîntuire greu te trezești din păcatul în care te afli.care nu iartă pierde tot pină și sufletul din el.
Amin. Slavă Domnului și Măicuței Sale !
Mă băieți, chestia nu este că mințiți dar nici pe alții nu-i lăsați să se mântuiască cu minciunile voastre.Nici o rugăciune din lumea asta nu te mântuiește,doar pocăința și acceptarea Lui Isus în viața ta ca Domn și Mântuitor … 😉
Cum asa pur si simplu!!! CE RĂTĂCIȚI PUTEȚI FI.!!
Amin🙏Doamne miluieste ne🙏🙏🙏
Doamne ajuta
Vrei sa te mantuesti ??? Schimba- ti viata prin : cainta ,pocainta si- o nastere din nou .Restul invataturilor mincinoase sunt doar poveşti false . Doamne ai mila de noi .
Mă băieți ,citiți Biblia să știți și voi cum se obține mântuirea . Învățați de la Domnul Isus….
Ileana Lăcrămioara ,fără să-L primești în ❤️ ta pe Isus ca Domn și Mântuitor,nu există pocăință… 😉
Stelian Neamtu Adevart este .Amin ajuta- ne Doamne , sa te cunoastem mai mult .
Ileana Lăcrămioara ,cum anume te poate ajuta în acest sens ?🤔
Stelian Neamtu Cunostința vine in urma studierii Cuvantului si punerea Lui in practica .
Ileana Lăcrămioara ,am întrebat CUM te poate ajuta Dumnezeu ?
Stelian Neamtu Prin mila si indurarea Lui prin voința noastra ,prin cercetarea conştinței in post si rugaciune simțim prezența lui Dumnezeu in viata noastra .
Ileana Lăcrămioara ,văd că ocolești întrebarea pentru că nu ai un răspuns concret… 👎👎👎
Stelian Neamtu Poate nu stiu raspunsul pe care il aştepți .Da- mi te rog raspunsul .
Ileana Lăcrămioara ,nu aștept nici un răspuns etalon dar nu ai răspuns CUM te ajută Dumnezeu să-L cunoști .Îl cunoști pe Dumnezeu așa cum se prezintă El în Biblie ,cum altfel decât citind Biblia. 😉
Stelian Neamtu Acesta e raspunsul corect !!! Am sa tin minte chiar daca si raspunsurile mele ( minuscole ) sunt vecine cu adevaratul .îl cunoastem pe Dumnezeu asa cum se prezinta El in Biblie .Multumesc mult .
,,Cine VA CREDE și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va CREDE va fi osândit ” Marcu 16:16
Mântuirea nu ține de anumite rugăciuni .Trebuie să recunoști că ești păcătos și să-L inviți în ❤️ ta pe Isus ca Domn și Mântuitor.
Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatoasa!Amin! Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu,miluieste-ma pe mine pacatoasa ! Amin
Mântuirea se obține prin POCĂINȚĂ,recunoașterea păcatului și acceptarea Lui Isus în viață ca Domn și Mântuitor,nu prin rugăciuni… 👎👎👎