Selectați pagina

Vorbirea de rău sau osândirea este o altă patimă înfricoșătoare

Vorbirea de rău sau osândirea este o altă patimă înfricoșătoare

Vorbirea de rău sau osândirea este o altă patimă înfricoșătoare. Celui care vrea să-ți vorbească despre alții să-i spui:

“Dacă vrei să lauzi pe cineva, îmi voi deschide urechile. Însă dacă vrei să-l vorbești de rău, mi le închid. Primesc doar parfumuri și miresme, nu duhori și mizerie. Ce voi câștiga dacă aflu cum cutare este rău? Dimpotrivă, mă voi vătăma nespus. Să ne uităm la ale noastre. Să ne interesăm de păcatele și greșelile făcute de noi.

Ce răspuns vom da lui Dumnezeu și ce milostenie Îi vom cere, atâta vreme cât ne preocupăm plini de curiozitate cu lucruri străine, iar la ale noastre nici nu ne gândim? Să arătăm interes și grijă pentru viața noastră.

Preocuparea cu viețile altora dovedește josnicie și necuviință. E ca și cum am trece prin fața unei case străine și am privi indiscret înăuntru, ca să vedem ce fac stăpânii casei.

Dacă vezi cum un om stă într-o baltă cu murdărie și mestecă în ea umplând astfel aerul cu duhoare, nu-i vei face observație? Ei, așa să faci și cu cei care îi osândesc sau bârfesc pe alții. Și să te gândești că mizeria din baltă nu lovește atât de mult în nas, cât lovesc în suflet povestirile murdare despre viața altora.

Fii cu luare-aminte, deci, la cuvintele tale! Nu vorbi de rău, ca să nu te pângărești. Nu mesteca în balta cu murdării; fă cununi din trandafiri, toporași și alte flori. Nu băga în gură bălegar; gustă din licoarea dulce a florilor, ca albina, și fă miere din ea, Să fii cu toți politicos, dulce la vorbă, blând, primitor. Despre nici un om să nu-ți scape vreun cuvânt urât. În felul acesta toți te vor iubi. Dar și în ziua Judecății Domnul te va afla curat și nepătat. Căci dacă vom da socoteală pentru orice cuvânt de prisos, cu atât mai mult vom răspunde pentru vorbele noastre de rău.

Sfântul Ioan Gură de Aur; Problemele vieții

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке