Selectați pagina

Vor spune: „Fără pecete vă chinuiţi! Dacă aţi fi primit-o, nu aţi fi trăit aşa de greu”

Vor spune: „Fără pecete vă chinuiţi! Dacă aţi fi primit-o, nu aţi fi trăit aşa de greu”

Încet-încet, după cartelă şi buletin de identitate, adică după „îndosariere”, vor înainta în mod viclean la pecetluire. Vor sili pe oameni prin diferite mijloace viclene, să primească pecetea pe frunte sau pe mână.

Vor forţa astfel lucrurile şi vor spune: „Vă veţi mişca numai cu cartele; banii se vor desfiinţa”. Va da cineva cartela la magazin şi va cumpăra, iar vânzătorul va lua banii din bancă. Cel ce nu va avea cartelă, nu va putea nici vinde, nici cumpăra. Pe de altă parte vor începe să facă reclamă „sistemului perfect”, pecetluirii cu raze laser a numărului 666 pe mână sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior. În acelaşi timp la televizor vor arăta că cutare a luat cartela cutăruia şi i-a luat banii din bancă şi vor spune mereu: „Mai sigură este pecetluirea cu raze laser pe mână sau pe frunte, pentru că numai deţinătorul îşi ştie numărul lui.

Pecetluirea este sistemul perfect. Celălalt nu-ţi va putea lua nici capul, nici mâna şi nici nu-ţi va vedea pecetea”. De aceea lasă acum pe hoţi, pe făcătorii de rele să are. Au jefuit 15 chilii din jurul Careii. Pe unul l-au omorât ca să-l prade. Astfel fiecare va afla prilejul să prade şi să ia orice vrea.

Să spunem că vrea să răpească un ogor; va spune că era, chipurile, al bunicului său sau că l-a închiriat cândva pentru păşunat, aşa că, hai, vezi dacă poţi să-i dai de capăt. Vor spune după aceea cei competenţi: „Din păcate nu-i putem controla. Controlul se poate face numai la computer”, şi vor înainta spre pecetluire. Vor căuta apoi la computer să vadă dacă eşti pecetluit, ca să te servească sau nu.

Cei trei ani şi jumătate[1] vor fi grei şi vor suferi numai cei care nu vor fi de acord cu acest sistem. Pentru unii ca aceştia vor găsi vreo pricină şi-i vor băga în închisoare. După un an îi vor duce în alt oraş pentru cercetări, ca să treacă pe la alt tribunal; dintr-un oraş în altul. După aceea vor spune: „Să ne ierţi, eşti nevinovat. Dacă ai fi fost pecetluit, am fi cercetat despre tine într-un minut. Acum însă nu-ţi putem face control”.

– Părinte, vor putea impune pecetluirea cu sila?

– „Politeţea” lor nu va ajunge până acolo! Vor fi politicoşi pentru că vor fi… europeni. Vor arăta că sunt la înălţime. Nu vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trăi dacă nu are pecetea. Vor spune: „Fără pecete vă chinuiţi! Dacă aţi fi primit-o, nu aţi fi trăit aşa de greu”. Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari dacă vor avea. De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă un ogoraş, să cultive grâu, cartofi. Să pună puţini măslini şi atunci, cu vreun animal, cu vreo capră, cu puţine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că şi provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu ţin mult, ci se strică repede. Fireşte, greul va dura puţin, trei-trei ani şi jumătate. Pentru cei aleşi se vor scurta zilele[2]. Nu-şi vor da seama când vor trece. Dumnezeu nu va lăsa pe om neajutorat.

– Părinte, în aceşti ani grei va interveni Hristos?

– Da. Vezi, dacă aici unui nedreptăţit, care are intenţie bună, fiindcă i se justifică ajutorul dumnezeiesc, i se arată de multe ori sfinţii, Maica Domnului, Hristos, ca să-l mântuiască, cu atât mai mult atunci când sărmana lume se va afla într-o situaţie atât de grea.

Va fi o vijelie, o mică ocupaţie a lui Satana – Antihrist. Dar apoi acesta va mânca o palmă de la Hristos, se vor cutremura toate neamurile şi va veni pacea în lume pentru mulţi ani. De această dată Hristos va da o ocazie ca să se mântuiască făptura Sa. Hristos Îşi va lăsa, oare, făptura Sa? Se va arăta în momentul în care oamenii nu vor mai putea ieşi singuri din acea situaţie, ca să-i mântuiască din mâinile lui Antihrist. Oamenii se vor întoarce la Hristos şi va veni în toată lumea o linişte duhovnicească pentru mulţi ani.

Unii leagă a Doua Venire de această intervenţie a lui Hristos. Eu nu pot spune aceasta. Gândul îmi spune că nu va fi a Doua Venire, atunci când va veni ca Judecător, ci numai o intervenţie a lui Hristos, pentru că sunt atâtea fapte care nu s-au petrecut încă.

Va interveni Hristos, va da o brâncă acestui întreg sistem, va pedepsi tot răul şi în cele din urmă îl va transforma în bine. Drumurile se vor umple de locuri de închinare. Autobuzele vor avea icoane pe dinafară. Toţi oamenii vor crede. Te vor trage să le vorbeşti despre Hristos. Aşa se va propovădui Evanghelia la toată lumea[3] şi numai după aceea Hristos va veni ca Judecător să judece lumea. Altceva este Judecata, altceva o intervenţie a lui Hristos ca să ajute făptura Sa.

[1] Vezi Dan. 9, 27; Apoc. 12, 6 şi 13, 5. Vezi de asemenea Sfântul Irineu de Lugdun, Mustrarea şi răsturnarea cunoştinţei false în cinci cărţi, Cartea 5, Sources Chretiennes 153, Paris, 1969, pp. 323 şi 387.
[2] Vezi Mt. 24, 22; Mc. 13, 20.
[3] Mt. 24, 14; Mc. 13, 10.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *