Voia să se împărtășească, deși nu îi era de folos să o facă. Deși i se dădea Sfânta Împărtășanie cu lingurița, în gura ei nu intra nimic

Astfel în 1987 n-a îngăduit unei tinere să se împărtășească. Aceea însă a mers la un oarecare episcop care i-a dat voie să se împărtășească. Dar de două ori când tânăra a venit spre Sfânta Împărtășanie, a observat ceva ciudat: deși i se dădea Sfânta Împărtășanie cu lingurița, în gura ei nu intra nimic. S-a cutremurat, s-a pocăit și a alergat să se mărturisească iarăși la părintele Iacov.

Ceva asemănător s-a întâmplat cu un ziarist, care voia să se împărtășească, deși nu îi era de folos să o facă. Și precum povestește însuși Părintele Iacov: „În clipa când trebuia să-l împărtășesc, am șovăit și am strigat: «Sfinte al meu, Davide!». Atunci de la sfânta linguriță a ieșit o strălucire de aur, a trecut pe deasupra capului meu și s-a dus la Sfânta Masă.

Strălucirea aceasta pe care „a văzut-o, spunea Starețul, și un monah virtuos”, a fost dovada că Sfântul Duh n-a lăsat ca trupul și Sângele Domnului să intre în omul cel necurat. Persoana aceea, care avea o negreală pe față, arăta prin aceasta că are o oarecare legătură cu vrăjitoria, precum a explicat Părintele Iacov mai târziu.

Discernământul lui era atât de mare încât chiar și unii oameni duhovnicești nu înțelegeau unele din atitudinile sale. Atunci când unul din fiii săi duhovnicești i-a spus că nevoința pe care o făcea a citit-o în viața unui sfânt, Starețul i-a explicat că cele pe care le citim nu se potrivesc tuturor, și nici în toate situațiile. Întotdeauna este trebuință de discernământ, deoarece, precum spunea Starețul: „Sfinții pe toate le făceau cu discernământ”.

Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Țalikis Starețul Mănăstirii Cuviosul David «Bătrânul», Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 157-158