Selectați pagina

Vlădica Averchie Tauşev – Tâlcuiri la Apocalipsă

Vlădica Averchie Tauşev – Tâlcuiri la Apocalipsă

Archbishop-Averky-1“Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superficiala a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator, cred eu, este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul apocaliptic al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa.Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca – in aceasta, ca si in orice alta imprejurare – cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii“. (Părintele Serafim Rose)

Fiara cu sapte capete si zece coarne se ridica din mare, si pe coarnele ei, zece steme, si era asemenealeopardului. Jos, balaurul ii da fiarei puterea si tronul lui si stapanire mare (Apoc. 13, 1-2)

CAPITOLUL 13

Fiara. Antihristul si Fiara.

Antihristul si ajutorul lui – profetul mincinos

13: 1-2. Si am stat pe nisipul marii. Si am vazut ridicandu-se din mare o Fiara avand zece coarne si sapte capete; si pe coarnele ei, zece steme; si pe capetele ei, nume blasfemiatoare. Si Fiara pe care am vazut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gura  de leu. Si Balaurul i-a dat Fiarei puterea lui si tronul sau si stapanire mare.

Fiara care iese din mare este considerata de aproape toti talcuitorii ca fiind Antihristul care iese din „marea vietii”, adica din mijlocul rasei umane care este agitata precum marea. De aici  este clar ca Antihristul nu va fi un anumit duh sau demon, ci o progenitura odioasa a rasei umane; nu va fi un diavol intrupat, cum au crezut unii, ci un om.S-a mai considerat ca aceasta Fiara reprezinta o stapanire impotriva lui Dumnezeu, precum a fost in vremea crestinismului timpuriu Imperiul Roman, iar in vremurile de pe urma va fi Imperiul mondial al lui Antihrist.

Sfantul Ioan, vazator al tainelor dumnezeiesti, zugraveste in culori sumbre pe acest ultim dusman al Bisericii lui Hristos. El este ca un leopard cu picioare de urs si cu gura de leu. Astfel, in persoana Antihristului sunt adunate insusirile si calitatile celor mai salbatice  dintre fiare. El are si sapte capete precum diavolul, Balaurul cel mare, iar pe capetele lui sunt nume blasfemiatoare, pentru a da pe fata spurcaciunea sa launtrica si dispretul fata de tot ceea ce este sfant.Cele zece coarne ale lui sunt incoronate cu steme, ca dovada faptului ca se va folosi de puterea sa impotriva lui Dumnezeu cu autoritatea unui imparat de pe pamant. El va primi aceasta autoritate cu ajutorul Balaurului sau diavolul, care ii va da lui tronul sau (vezi Daniel 7, 2-6 si cele trei imparatii).

13: 3-4. Si unul din capetele Fiarei era ca injunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte a fost vindecata  si  tot pamantul s-a minunat tinandu-se dupa Fiara. Si i  s-au inchinat Balaurului, pentru ca el i-a dat Fiarei stapanirea; apoi i s-au inchinat Fiarei, zicand: „Cine-i asemenea Fiarei si cine poate sa se razboiasca impotriva-i?”

Sfantul Ioan observa ca unul din capetele Fiarei era ca si ranit de moarte. Insa aceasta rana de moarte a fost vindecata, ceea ce a uimit intreg pamantul care se tinea dupa ea. Lucrul acesta i-adeterminat pe oamenii infricosati sa i se inchine atat Balaurului care ii daduse putere Fiarei, cat si Fiarei. Toti i-au facut plecaciune, zicand:

Cine este asemenea Fiarei? Cine se poate compara cu ea?”

Toate acestea inseamna ca nu va fi usor pentru Antihrist sa obtina stapanirea asupra intregii omeniri, ci la inceput va trebui sa duca razboaie aprige si chiar sa sufere o grea infrangere. Insa dupa aceea vor urma victoriile sale uluitoare si guvernarea intregii lumi de catre el.

fiara

„Cuvintele unul din capetele Fiarei era injunghiat de moarte semnifica pe unul dintre printii sai care, fiind omorat, va fi aratat ca inviat prin vrajile magiei1, precum a facut si Simon magul, motiv pentru care a fost admonestat de mai-marele apostolilor, Petru; sau mai poate semnifica si faptul ca Imperiul Roman, trecand printr-un fel de moarte pricinuita de o divizare creata de autocratia lui Antihrist, va fi restaurat precum a fost in timpul lui Cezar Augustus” (Sfantul Andrei, cap. 36).

*

13: 5-6. Si i s-a dat ei gura sa graiasca vorbe mari si blasfemii; si putete i s-a dat sa lucreze timp de patruzeci si doua de luni. Si gura si-a deschis-o spre blasfemii impotriva lui Dumnezeu, sa-I blasfemieze numele si locuinta, pe cei ce locuiesc in cer.

Stapanirea lui nu va dura mult timp, fiindca altfel, potrivit cuvintelor Mantuitorului, nici un trup n-ar mai scapa (Matei 24, 22).

Locuinta lui Dumnezeu este salasluirea Cuvantului  in trup, adica intruparea Sa, si odihna Sa intru sfinti, impotriva carora, precum si impotriva ingerilor, isi va indrepta Fiara blasfemia ei” (SfantulAndrei, cap. 36).

Si a zis:

„Fiara a patra va fi al patrulea regat pe pamant, care le va intrece pe  toate celelalte regate si va manca tot pamantul si-l va calca in picioare si-l va face bucati. Iar cele zece coarne ale ei: zece regi se vor ridica; iar dupa ei se va ridica un altul, care-i va intrece pe toti cei de dinainte cu rautatile lui si va subjuga trei regi. Si vorbe va grai impotriva Celui-Preainalt, iar pe sfintii Celui-Preainalt ii va amagi si-si va pune in gand sa schimbe vremile si legea; si (stapanirea) va fi data in mainile lui pentru o vreme si vremi si o jumatate de vreme” (Daniel 7, 23-25)

*

13: 7-10. Si i s-a dat sa faca razboi asupra sfintilor  si sa-i biruie; si i s-a dat ei stapanire peste toata semintia sa si  poporul si limba si neamul. Si i se vor inchina ei toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt de la intemeierea lumii scrise in cartea vietii Mielului injunghiat. Daca are cineva urechi, sa auda! Cine duce in robie, in robie e dus; cine ucide cu sabia, de sabie trebuie ucis. Aici e rabdarea si credinta sfintilor.

In aceste versete este descris modul in care isi va desfasura activitatea Antihristul.Se va remarca prin blasfemii si violente impotriva celor care nu i se supun; Is-a dat sa faca razboi asupra sfintilor si sa-i biruie, adica i s-a dat putere sa-i constranga sa i se supuna,desigur, intr-un mod cu totul exterior, fiindca doar aceia ale caror nume nu sunt scrise in cartea vietii Mielului i se vor  inchina lui Antihrist.

Sfintii vor putea sa se apere de Antihrist doar prin rabdare si credinta. Ei sunt mangaiati de Sfantul Ioan cu incredintarea ca cine ucide cu sabia, de sabie trebuie ucis, ceea ce inseamna ca pe Antihrist il asteapta o dreapta rasplata (vezi Matei 10, 22: Cel  ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui.)

*

13: 11-13. Si am vazut o alta Fiara, ridicandu-se din pamant; si avea doua  coarne, asemenea unui miel, dar  graia ca un balaur. Si toata puterea primei Fiare o face in fata acesteia. Si face ca pamantul si locuitorii de pe el sa se inchine Fiarei celei dintai, a carei rana de moarte fusese vindecata. Si face semne mari, pana la a face ca foc sa se coboare din cer pe pamant inaintea  oamenilor.

In aceste versete Sfantul Ioan vorbeste despre ajutorul lui Antihrist, profetul mincinos, si activitatea sa. El este de asemenea o Fiara in greceste, thyrion – adica  fiara a carei natura de fiara se manifesta in mod special,  de exemplu, la unele animate salbatice: hiena, sacal, tigru.Insa este infatisata nu ca iesind din mare, precum prima, ci din pamant. Aceasta simbolizeaza faptul ca toate sentimentele si conceptele ei sunt in intregime  pamantesti, ale unei firi  senzoriale. Va avea „doua coarne, asemenea unui miel” semnifica, potrivit talcuirii Sfantului Andrei,

„acoperirea firii ascunse de lup pradator cu pielea mielului care la inceput se va stradui sa se arate in chip pios. Sfantul Irineu al Lyonului spune ca acesta este «purtatorul de arme al lui Antihrist si profetul lui mincinos. Acestuia ii Va fi data puterea de a face semne si minuni, incat mergand inaintea lui Antihrist sa-i poata pregati calea pierzarii. Vindecarea ranii Fiarei credem ca este o aparenta unificare de scurta durata a imparatiei dezbinate, o refacere rapida si trecatoare, de catre Antihrist, a stapanirii lui Satan distrusa prin crucea Domnului sau inviere din morti a cuiva apropiat lui. Va vorbi asemenea sarpelui, fiindca actioneaza si gandeste potrivit insusirilor izvoratorului de rau, diavolul»(Sfantul Andrei, cap. 37).

Imitandu-L pe Domnul Iisus Hristos, va folosi pentru statornicirea autoritatii lui Antihrist doua puteri: puterea cuvantului si puterea minunilor. Insa va vorbi ca un balaur, adica blasfemiator, si esenta discursului sau va fi ateismul si extrema necuviinta. Pentru a amagi pe oameni va savarsi minuni mari, cum ar fi coborarea focului din cer.

„Inaintemergatorul apostatului sau al falsului hristos va face totul prin vrajitorie si inselare, spre amagirea oamenilor, incat Antihristul sa fie considerat ca Dumnezeu. El va fi un stralucit facator de astfel de minuni vrednic de multa cinste, asemenea Sfantului Ioan Botezatorul care i-a adus pe cei credinciosi la Hristos, intrucat se va stradui sa imite adevarul prin minciuna  pentru amagirea oamenilor. Prin urmare, nu-i nimic uimitor ca pentru mintile amagite focul va fi vazut ca venind din cer, fiindca din istoria vietii lui Iov stim ca a venit foc din cer prin lucrarea lui Satan si cu ingaduinta lui Dumnezeu si i-a ars turmele (Iov 1, 16)” (Sfantul Andrei, cap. 37).

Insa aceste minuni nu vor fi minuni adevarate, cum doar Dumnezeu le face, ci false (cf. 2 Tesaloniceni 2, 9). Ele se vor baza pe viclenii, pe inselarea simturilor si pe folosirea puterilor firesti, dar ascunse ale naturii si cu ajutorul puterilor diavolului la limitele permise manifestarii acestora.

Vor fi amagiti aceia ale caror inimi au lacasurile lor permanente pe pamant, insa simturile celor care si-au dobandit lacas in ceruri nu vor fi amagite. Ei vor fi de neclintit la vestea venirii aceluia.” (Sfantul Andrei, cap. 37)

*

13: 14-15. Si prin semnele ce i s-a dat sa faca-n fata Fiarei ii amageste pe cei ce locuiesc pe pamant, spunandu-le celor ce locuiese pe pamant sa-i faca chip Fiarei care poarta rana de sabie si a ramas in viata. Si i s-a dat ei sa-i dea chipului Fiarei un duh, pentru ca chipul Fiarei sa si graiasca si sa faca in asa fel ca toti cei ce nu se vor inchina chipului Fiarei sa fie ucisi.

“Exista numeroase marturii scrise in care demonii prin puterea vrajilor vorbesc prin chipuri, statui, copaci, apa si altele, si chiar prin trupuri moarte… Prin urmare, nu este nimic nepotrivit in faptul ca purtatorul de arme sau inaintemergatorul Antihristului, lucrand cu puterea demonilor, va face un chip de fiara sa vorbeasca in mod aparent, sau in aceea ca va porunci ca toti cei ce nu se vor inchina fiarei sa fie omorati.” (Sfantul Andrei, cap. 37)

*

13: 16-17. Si pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei liberi si pe robi ii face sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, fara numai cel ce are semnul: numele Fiarei sau numarul numelui  fiarei. Tuturor celor care i se inchina lui Antihrist li se va pune un semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, precum sclavilor din antichitate, care purtau semne infierate pe frunte, iar soldatii pe mana.

„Se va stradui sa puna pe toti semnul depravatului nume al apostatului si amagitorului,  pe mana lor cea dreapta, pentru a le reteza facerea de bine si faptele bune, si de asemenea pe frunte, pentru a-i invata pe cei amagiti sa fie obraznici in amagirea si in intunecarea lor. Insa nu va fi primit de cei pecetluiti pe fetele lor cu lumina cea dumnezeiasca. Si pecetea fiarei se va raspandi pretutindeni, in cumparari si vanzari, incat cei care n-au primit-o vor suferi o moarte crunta din lipsa celor necesare”. (Sfantul Andrei, cap.37).

*

13: 18. Aici e intelepciunea! Cine are pricepere; sa socoteasca numarul fiarei; ca e numar de om. Si numarul este sase sute saizeci si sase.

O intreaga atmosfera de mister invaluie numele Antihristului sau numarul numelui lui. Au fost multe incercari, chiar din vechime, de a descifra semnificatia si intelesul acestor cuvinte, dar nu au avut rezultate pozitive. Cel mai adesea s-a incercat sa se descopere numele lui Antihrist prin gruparea de litere cu semnificatie numerica. De exemplu, in diferite alfabete, potrivit presupunerii Sfantului Irineu, numarul fiarei, 666, este alcatuit din combinarea valorilor numerice ale literelor numelor “Latinos” sau “Titan”. Unii au aflat numarul fiarei in numele lui Iulian Apostatul; mai tarziu, in titlul papei de la Roma: Vicarius Filii Dei – Loctiitor al Fiului lui Dumnezeu; in numele lui Napoleon etc. Sectarii nostri din Rusia se straduiesc sa gaseasca numarul 666 in numele patriarhului Nikon. Cugetand la numele lui Antihrist, Sfantul Andrei spune:

Daca ar fi fost necesar ca noi sa cunoastem acest nume, Sfantul Ioan, vazatorul de taine, ni l-ar fi dezvaluit. Insa mila lui Dumnezeu n-a ingaduit ca acest nume depravat sa fie scris in Cartea Sfanta”.

Daca se analizeaza cuvintele, atunci se pot gasi, dupa parerea Sfantului Ipolit, o multime de nume -personale sau oficiale – care corespund acestui numar.

O analiza atenta a numarului, precum si a tot ceea ce s-a scris despre el, le va arata vremea ispitirii celor ce au o gandire inteleapta si vegheaza pentru vremea ispitirii” (Sfantul Andrei, cap. 38).

Concordante biblice pentru capitolul 13

Apocalipsa 13, 1-2:

– Daniel 7, 2-6: „Eu, Daniel, vazut-am in vedenia mea din vremea noptii; si, iata, patru vanturi ale cerului lovit-au napraznic marea cea mare. Si patru fiare mari ieseau din mare, deosebite intre ele. Cea dintai era asemenea unei leoaice, iar aripile ei erau ca niste aripi de vultur; si m-am uitat pana ce aripile i-au fost smulse, iar ea s-a ridicat de la pamant si a statut pe picioare de om; si o inima de om i s-a dat. Si iata, a doua fiara era asemenea unui urs; sedea pe-o rina, iar in gura ei, intre dinti, erau trei coaste; si i se zicea: „Scoala-te si mananca multa carne!” Dupa aceasta, m-am uitat: si, iata, o a treia fiara salbatica, asemenea unui leopard; si avea pe ea patru aripi ca de pasare; si  fiara avea patru capete; si putere i s-a dat”.

Apocalipsa 13; 7-10:

– Matei 10, 22: Si veti fi urati de toti din pricina numelui Meu; dar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui.

Nota:

[1] Aceasta inviere falsa e un fel de parodie a Invierii lui Hristos, o imitare partiala a lui Hristos de catre Antihrist (n. trad. englez).

Din “Arhiepiscop Averchie Tausev, Apocalipsa Sfantului Ioan: un comentariu ortodox”

4 Comentarii

  1. Radu K

    E clar ca bună ziua, nu aşteptăm să vină perioada apocaliptică, noi trăim în Apocalipsă!

    Răspuns
  2. marele Păcătos

    o mică corectare!

    Prima fiară nu este antihrist ci campiuterul – televizorul – telefonul mobil şi toată năluca ce are display(ecran digital).

    Se mai spune primei fiare şi – urâciunea pustiirii – pentru că, înainte fiecare casă avea un Sfânt Ungheraş, iar astăzi câte 3-6 televizoare în fiecare ungher. Şi evanghelia omului este icoana satanei – televizorul!

    Însă a 2-a fiară ce iese din bezdnă şi este antihristul, tiranul dintre tirani!

    şi nu este a 2-a fiară mai straşnică decât prima! pentru că prima îţi pierde sufletul în timp ce a 2-a îţi vatămă numai trupul.

    Răspuns
    • Mihai. T.

      De la cine citire? Corectari de la propria persoana?

  3. marele Păcătos

    Mihai T.

    Sfinţii din primele veacuri spuneau că Apocalipsisul îl vor putea tălmăci (adică i se va descoperi) doar celor care vor apuca vremurile cele de pe urmă, şi fiindcă noi am ajuns veacul când toate posibilităţile pentru a pecetlui omenirea pot fi puse în funcţiune precum vedem că oamenii cu cea mai modestă uşurinţă la propriu i se închină *fiarei:

    https://www.youtube.com/watch?v=2ARSTrBTyEM

    *fiara la care fac referire au descoperit foarte mulţi Sfinţi, dintre care şi cel puţin unul îl puteţi întâlni şi în cărţulia: Sfinţii Catacombelor Rusiei – Bucureşti 2015

    sursa cărţii:

    https://traditiaortodoxa.files.wordpress.com/2015/04/sfintii_catacombelor_rusiei.pdf

    Anume Arhimandritul Tavrion, ultimul stareţ al Sihăstriei Glinsk înainte de închiderea ei în 1958, care a murit în 1978 ca părinte duhovnicesc al călugăriţelor Sihăstriei Schimbarea la Faţă de lângă Riga.

    El a prorocit că pecetluirea se va face la eliberarea noilor acte/documente.

    Este şi film făcut cu truda Ierodiaconului Abel Semionov şi a operatorului Serghie Bogdanov – Sarea Pământului în 2 părţi, Viaţa şi minunile şi Prorociile:

    https://www.youtube.com/watch?v=REFozODc8aI

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке