Selectați pagina

Virgil Maxim: Noi întrerupem lucrarea lui Dumnezeu când ucidem un om

Virgil Maxim: Noi întrerupem lucrarea lui Dumnezeu când ucidem un om

În general, medicii şi mulţi preoţi se feresc sau evită să discute anumite probleme, lăsând sufletele tinerilor neluminate, să se zbată în păcat sau să încerce soluţii care niciodată nu vindecă, ci doar schimbă boala şi amână dezastrul spiritual.

Virgil Maxim: Noi întrerupem lucrarea lui Dumnezeu când ucidem un om

Virgil Maxim: Noi întrerupem lucrarea lui Dumnezeu când ucidem un om

De la 13-14 ani până la 18-20 de ani au loc în dezvoltarea bio-psihică a omului două fenomene paralele: dezvoltarea şi intrarea în funcţiune a unor glande, rânduite să contribuie la perpetuarea vieţii sub forma materială, biologică şi, concomitent, dezvoltarea şi înflorirea unor sentimente care să contribuie, prin conlucrare cu cele dintâi, la perpetuarea vieţii în forme spirituale, eterne. Nimeni din cei ce ne înconjoară nu ne lămureşte această taină. Din această cauză, despărţindu-le, una din aceste înfloriri ale vieţii tinere, va fi înfrântă (cel puţin pentru un timp) şi cealaltă va triumfa, de obicei cea materială, biologică, luând forme de manifestare împotriva firii pentru care a fost creată. Astfel, tânărul cade frecvent în păcatul malahiei (masturbării) sau al desfrâului (curviei), şi la un sex şi la altul. Răul acesta duce la o complexare a fiinţei noastre spirituale. Autocondamnarea din cugetul nostru este primul semn că ceea ce facem nu este bine.

Ce să facem deci? Aici intervine posibilitatea de a te salva, de a rămâne în greşeală sau a cădea în altă greşeală şi mai mare. Descoperirea acestei greşeli la mărturisirea în faţa preotului duhovnic, deci a lui Dumnezeu, îţi ajută, ca învăţătură şi remediu, să întrerupi greşeala şi, supunându-ţi trupul la osteneli, muncă, metanii, post şi rugăciune, să-ţi propui categoric în conştiinţă hotărârea de a te împotrivi acestui rău obicei.

Nu vei reuşi dintr-odată. Vei mai cădea. Vei mai greşi o dată, de două ori, de trei ori, dar nu renunţa. Înnoieşte-ţi mereu propunerea. Vezi-ţi mereu starea de învins şi de autobatjocorire la care ai ajuns şi smulge-te cu voinţă nestrămutată de a fi OM, fiinţă raţională care nu numai că poţi deosebi binele de rău, ci îl şi poţi realiza. Şi vei reuşi!

Înţelegând şi părându-ţi rău pentru starea de ticăloşie morală în faţa lui Dumnezeu, care te-a făcut fiinţă curată, neîntinată (pune-ţi în faţa ochilor minţii imaginea copilului nevinovat) şi pe care în chip conştient o perverteşti şi o denaturezi de la scopul ei, coborând-o la o stare mai prejos decât cea animalică, vezi-ţi osânda ce te aşteaptă. Căci numai cei curaţi şi cei ce s-au curăţit de păcat vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, iar tu, cu ce obraz vii în adunarea celor curaţi, în Biserica lui Hristos? Cel ce a intrat în cămara ospăţului luminii, trebuie să fie îmbrăcat în haina de nuntă a virtuţilor. Altfel, venind Împăratul şi întrebându-l: „Ce cauţi aici?“, el nu va putea răspunde. Va fi socotit fur de cele sfinte. «Nu ştiţi oare că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii, nu vor intra în Împărăţia Cerurilor» (I Corinteni 6:9-10).

Dar se mai poate întâmpla şi o pervertire a conştiinţei în sensul renunţării la o formă de păcat, pentru a opta pentru alta. Un prieten prost sau înşelat şi el de ignoranţa generală, adesea ştiinţifico-medicală, îţi va sugera relaţii sexuale cu o parteneră, amatoare şi ea de viaţă libertină. Iată, acum ai trecut dintr-o mână a diavolului în cealaltă. Ţi se pare că păcatul malahiei era nefiresc, iar acesta al curviei este totuşi firesc! Te înşeli!

Fiindcă, pentru om, actul apropierii de sexul opus (de femeie) trebuie făcut sub binecuvântare, în vederea procreării, nu a simplei satisfacţii biologice, coborât la condiţia instinctuală. Acesta nu e un act de igienă sexuală, cum greşit l-a înţeles şi-l propagă aşa zisa ştiinţă medicală modernă, cu dominantă materialist-atee. În rostul lui firesc-uman el este binecuvântat de Dumnezeu în momentul când celor doi protopărinţi li s-a spus: «Creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul» (Facere 1:28). Iar Mântuitorul spune că «Dumnezeu l-a făcut pe om, de la început, parte bărbătească şi parte femeiască…» (Matei 19:4) şi «ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă» (Matei 19:6).

Deci, apropierea nu se face către oricare femeie. Apropierea e consecinţa dragostei dintre cele două suflete, pentru împlinirea lor în voia lui Dumnezeu de a procrea prin om noi fiinţe raţionale, nu e o necesitate fizică, biologică, despărţită de actul afecţiunii sufleteşti. Dacă sămânţa vieţii vărsată spre rodire nu aduce rod, semănătorul nu poate avea răsplată. Sau dacă totuşi a rodit, a rodit în pământ străin. A semănat unde nu-i era îngăduit. De aceea acest rod nu poate fi binecuvântat ca vrednic de viaţă, şi de asemenea nici semănătorul. De aceea atâtea consecinţe tragice pentru cei ce trăiesc în desfrâu. Mântuitorul spune clar prin gura Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan: «Şi celor câţi L-au primit (pe Hristos, cenzor şi finalitate a vieţii lor), care cred în numele Lui, le-a dat puterea să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din pofta trupească, nici din pofta bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.» (Ioan 1:12-13)

Deci, frate al meu, actul acesta nu-ţi aparţine numai ţie. Pe tine, Dumnezeu te-a făcut împreună-lucrător cu El, pentru a-I aduce în slavă chipurile creaţiei Sale pentru completarea numărului îngerilor căzuţi. Iată slava, iată cinstea de care eşti învrednicit. Să fii creator împreună cu Dumnezeu. De aceea zice şi Sfântul Apostol Pavel: «Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat.» (Evrei 13:4) La om actul acesta nu este animalic, supus unor legi ciclice, naturale sau întâmplător, ci este supus raţiunii şi voinţei lui libere. Dumnezeu ne cheamă la conlucrarea cu El prin opţiune liberă, nu în chip silnic; trebuie să venim cu bucurie, cu curăţie, cu sfinţenie, nu cu perversitate, cu înşelăciune, cu întinare şi cu batjocorirea intenţiei sfinte pe care El o are spre preamărirea noastră.

Iubite frate mai tânăr, dacă ai înţeles cât de cât acest cuvânt, pe care l-am pus cu toată sfiala înaintea lui Dumnezeu şi a sufletului tău, ia aminte, căci cu toţii am păcătuit, toţi suntem uşor de înşelat şi ne supunem păcatului. Cei pe care-i cinstim şi-i numim sfinţi – şi sunt, căci i-a confirmat Dumnezeu prin semne şi minuni – ne-au lăsat mărturisirile vieţii lor trăite în păcate de tot felul, în necurăţii trupeşti şi sufleteşti, de care s-au vindecat prin metodele indicate de Mântuitorul, lăsate nouă în Sfânta Lui Biserică: viaţa de post şi rugăciune, ferirea de mediul viciat, prieteniile curate, cu cei care îşi propun acelaşi drum spre mântuire, munca şi mai ales comuniunea cu Trupul şi Sângele Domnului în care sunt cuprinse energiile Dumnezeirii. Acelea care, comunicate sufletelor şi trupurilor noastre, ne pot îndumnezei şi pe noi.

Din partea ta e nevoie de hotărâre tare. Din partea lui Dumnezeu, harul Lui lucrător şi mântuitor e pururea prezent. Foloseşte-l! Dumnezeu să-ţi ajute!

*

Reamintiţi-vă cuvântul Sfântului Apostol Pavel: «Cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.» (ICorinteni 7, 38), «Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat.» (Evrei 15, 4)

Mântuitorul zice: «Sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi pentru Împărăţia Cerurilor.» (Matei 19, 12). Fiecare e liber să facă cum vrea. Vreau să înţelegeţi că Dumnezeu nu sileşte voinţa noastră liberă. Ne cere un singur lucru: în tot ceea ce facem să ţintim la finalitatea existenţei noastre în veşnicia divină. Când o ignorăm, ajungem în veşnicia satanică.

Fecioară, care vrei să te căsătoreşti, în patul nupţial mirele tău să fie şi primul şi ultimul bărbat care cunoaşte taina frumuseţii tale. Prin naşterea de prunci fiţi coautori prin procreare la completarea îngerilor căzuţi. Aceasta o poţi realiza numai dacă eşti prezentă în Biserică; numai Biserica lui Hristos te poate creşte pură, sfântă, ferindu-te de ispite.

Mire, cea care ţi-a fost încredinţată în faţa altarului, în prezenţa lui Hristos, nu e carnea poftelor tale lumeşti, cu care să-ţi satisfaci nevoile instinctuale, ci fiica lui Dumnezeu, sora ta de cuget şi faptă, scoasă din însăşi fiinţa ta, prin care, împlinindu-te, vă asiguraţi reciproc locul în veşnicie, împreună cu fiii voştri, care prin botez devin fii ai lui Dumnezeu.

Cutremuraţi-vă, şi totodată bucuraţi-vă pentru harul care vi s-a dat şi cinstea la care sunteţi chemaţi. În faţa lumii bărbatul este oglinda demnităţii morale a femeii sale şi femeia este oglinda demnităţii bărbatului. Iar «la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.» (Matei 22, 30) căci fiinţa spirituală „om“ este proiectată în eternitate. Determinată cauzal, dar eternă. Eternitatea ei nu poate fi anulată de nimeni şi de nimic. Nu există voinţă şi putere împotriva voinţei şi puterii Celui care a creat-o. Dumnezeu o menţine în existenţă: «Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră…» (Facere 1, 26). Această existenţă poate fi alterată prin voinţa proprie în urma înşelăciunii satanice; având libertatea alegerii omul preferă celor raţionale pe cele iraţionale, destinându-se stării de negaţie, dar nu se poate desfiinţa sau anula ca spirit creat nici prin voinţa sa, nici prin alta. Finalitatea şi-o poate alege şi determina, anularea nu.

Cuvântul Mântuitorului: «Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez» (Ioan 5, 17), cuprinde în esenţa lui, actul treimic al conceperii, şi al păstrării în eternitate a fiinţei umane create. Căci Dumnezeu nu poate săvârşi acte mai prejos de Sine.

Aparent, noi întrerupem lucrarea lui Dumnezeu când ucidem un om. El viază însă dincolo şi independent de intenţia noastră, lucrarea fiind osândită în fiinţa noastră intimă – în duhul ei – noi încercând să dispunem de creaţia lui Dumnezeu, ca şi cum i-am fi cauză şi finalitate. Întreruperea unei sarcini, indiferent de stadiul biologic la care s-a săvârşit, este crimă de omor (un păcat strigător la cer) care cade (adăugându-se şi consecinţele) asupra ambilor părinţi.

Folosirea anticoncepţionalelor sau a oricăror forme de împiedicare a actului fecundaţiei (ferirea şi folosirea prezervativelor sunt onanie) sunt forme de păcat prin împotrivirea încă din intenţie la darul vieţii, prevăzut de Dumnezeu din momentul când bărbatul şi femeia au devenit un trup prin taina cununiei, prin care Dumnezeu a vrut să-i facă copărtaşi cu El la realizarea în slavă a Trupului Mistic al lui Hristos.

 

Extras din “Imn pentru crucea purtată” – ediţia 1997

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.