Selectați pagina

(VIDEO) Coloană de tehnică militară se îndreaptă spre Chișinău

(VIDEO) Coloană de tehnică militară se îndreaptă spre Chișinău

tehnica militaraO coloană militară surprinsă în data de 12 septembrie, care se deplasa spre Chișinău, este intens promovată în scopuri speculative pe o rețea de socializare. Imaginile au fost surpinse în această dimineață de către un șofer implicat în trafic. De fapt este vorba despre o coloană de tehnică militară care revine în garnizoana Chișinău după ce a participat la exercițiul militar de la Bulboaca, „Scutul de Foc 2015”.

Din imaginile video postate pe o rețea de socializare, se văd cinci camioane și un TAB al Armatei Naționale, care portivit autorului se deplasează de la poligonul de la Bulboaca spre Chișinău. Acesta susține că pe parcursul săptămânii, au fost observate pe drumurile naționale, mai multe coloane militare care s-ar îndrepta spre Capitală.

Solicitat telefonic, Gheorghe Galbur, vice-ministrul Apărării, a declarat pentru Deschide.md că nu sunt motive pentru îngrijorare.

Nu este nimic ieșit din comun. Au loc manevre în cadrul aplicațiilor militare „Scutul de Foc 2015”. Aplicațiile militare sunt făcute conform planului de activitate al Ministerului Apărării, a mai adăugat Galbur.

Scenariul exerciţiului „Scutul de foc – 2015″ are patru etape. Etapa I include deplasarea şi dispunerea forţelor la Baza militară de instruire a Armatei Naţionale. Etapa II prevede consolidarea subunităţilor de artilerie ale Armatei Naţionale. În etapa a III–a vor fi evaluate subunităţile de artilerie ale Armatei Naţionale şi ale contingentelor din SUA şi România.

Între 21 septembrie şi 2 octombrie, se va desfăşura faza activă a exerciţiului, în cadrul căreia vor fi evaluate subunităţile de artilerie ale Armatei Naţionale şi contingentele de militari americani şi români. Aplicaţiile se vor încheia la 3 octombrie, cu redislocarea forţelor în unităţile militare.

În cadrul exerciţiului „Scutul de foc – 2015″ vor fi utilizate diferite tipuri de armament: tun 2A-36, obuzier M-30, tun obuzier D-20, sisteme antiaeriene ZU-23-2, AZP-57, dar şi tehnică militară de tip HMMWV, TAB-71, BTR-80, URAL, GAZ, ZIL

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=CwFhO6WwzbI[/youtube]

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *