Selectați pagina

Viaţa şi pătimirea Cuviosului Eftimie cel Nou

Viaţa şi pătimirea Cuviosului Eftimie cel Nou

Pomenirea sfântului Cuviosului Mucenic Eftimie cel Nou, care s-a nevoit în Constantinopol, la anul 1814, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Acest nou mucenic al lui Hristos s-a născut în Demitsana, Peloponesia. Părinţii săi erau Panagiotes şi Maria, pe el botezându-l cu numele Elefterie. Elefterie a fost cel mai mic dintre cei cinci fraţi, George, Christos, Ioan şi Katerina.

După terminarea şcolii în Demetsana, Elefterie şi Ioan au plecat la Constantinopol ca să se înscrie la Academia Patriarhală. Mai târziu au plecat la Iaşi, în România unde aveau afaceri tatăl şi fraţii lor. La puţin timp apoi, Elefterie s-a decis să plece spre Muntele Athos pentru a deveni călugăr. Dar din cauza războiului dintre Rusia şi Turcia, nu a reuşit să ajungă mai departe de Bucureşti. Acolo a locuit la consulul francez şi apoi la un angajat al consulului rus.

Elefterie s-a dedat unei vieţi de plăceri, lăsând deoparte gândurile de călugărie. După liniştirea ostilităţilor, Elefterie a reluat itinerariul său spre Muntele Athos, călătorind împreună cu nişte musulmani. Pe drum, el a trecut de la ortodoxie la religia musulmană, lăsându-se circumcis şi primind numele de Reschid. Nu la multă vreme după rătăcirea sa, conştiinţa a început să-l chinuie la gândul că L-a părăsit pe Hristos. Ceilalţi musulmani au observat schimbarea prin care trecea şi i-au limitat mişcările, urmărindu-l mai îndeaproape.

Într-o zi, Elefterie a fost văzut purtând asupra lui o cruce şi a fost pârât stăpânului casei, Rais Efendi. Stăpânul nu l-a pedepsit pe moment, ceea ce a atras gelozia celorlalţi asupra sa. Stăpânul le-a explicat decizia lui, spunându-le că era prea devreme pentru Elefterie să se lepede de toate obiceiurile sale creştineşti.

Rais Efendi şi cei ai casei au plecat în călătorie la Adrianopole, ajungând acolo în zi de sâmbătă. Mitropolitul Chiril, care avea să devină mai târziu Patriarhul  Constantinopolului, slujea vecernia într-una din bisericile oraşului. Elefterie a pretins că are scrisori pentru Mitropolitul Chiril, dar acesta a trimis pe altcineva să le ridice. Acestui trimis Elefterie i-a spus că ar vrea să primească haine creştineşti. La auzul acestor cuvinte, omul a devenit suspicios şi l-a alungat pe Elefterie.

Întorşi la Constantinopol, Rais Efendi a încercat să-l înduplece pe Elefterie cu cadouri scumpe ca să rămână musulman. Dar Elefterie s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute să scape. Cu prima ocazie pe care a avut-o, Elefterie a fugit, căutându-l pe un preot din Peloponezia, care locuia aproape de Patriarhie. După ce i-a istorisit păţania lui, l-a rugat pe preot să-l ajute să fugă dar acesta a refuzat, temându-se de urmări dacă ar fi fost prins. Preotul doar l-a îndrumat şi l-a lăsat să plece.  Primind ajutor din partea ambasadei ruse, Elefterie s-a îmbarcat pe un vapor către Muntele Athos. La Marea Lavră, Elefterie a fost rebotezat şi primit înapoi în sânul bisericii ortodoxe, devenind şi călugăr cu numele Eftimie.

Eftimie a citit Noul Martirologion al Sfântului Nicodim Aghioritul (prăznuit în 14 iulie) şi inspirându-se din exemplul noilor martiri şi-a dorit cu toată fiinţa să-şi spele păcatul apostaziei prin sângele muceniciei.

Sf. Eftimie a mers la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie, ajungând acolo în 19 martie 1814. În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim s-a împărtăşit, s-a îmbrăcat în robă musulmană şi s-a dus la casa marelui vizir, Rusud Pasha. Sf. Eftimie, ţinând frunze de palmier în mână a recunoscut că este creştin ortodox şi că este gata să moară pentru Hristos. El a defăimat religia musulmană, a călcat în picioare turbanul pe care-l avea pe cap, comportându-se ca un om beat sau nebun în ochii vizirului.

Curajosul războinic al lui Hristos l-a convins pe vizir că nu era nebun şi nici beat, după care a fost aruncat într-o celulă întunecată şi pus în lanţuri. După câteva ceasuri, l-au scos din nou afară şi vizirul a încercat să-l convingă cu linguşiri şi promisiuni materiale să nu renunţe la islamism. Sfântul a vorbit cu curaj despre religia musulmană spunând că aceasta se bazează pe minciună şi falsităţi şi că nu se va mai lepăda niciodată de Hristos, chiar dacă l-ar tortura şi ucide.

Marele Vizir a dat ordin să fie bătut şi închis din nou. După trei ore, l-au adus din nou în faţa lui Rusud Pasha, care l-a întrebat: „Te-ai răzgândit sau eşti tot încăpăţânat?” Eftimie a răspuns: „Nu există decât o singură credinţă adevărată şi aceea este a creştinilor ortodocşi. Cum aş putea să cred în Mahomed, profetul vostru mincinos?”

În acel moment vizirul a înţeles că nu-l mai poate întoarce pe Eftimie de la credinţa sa şi a dat ordin să fie ucis cu sabia. Când au vrut să-i lege mâinile, sfântul a cerut să fie lăsat să primească moartea cu braţele deschise. Călăii l-au lăsat să meargă nelegat la locul de execuţie şi Sfântul Eftimie mergea bucuros, fără teamă, cu crucea în mâna dreaptă şi crengile de palmier în stânga. Ajungând acolo, s-a întors spre răsărit şi s-a rugat, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să primească mucenicia pentru numele Său. El s-a mai rugat şi pentru familia şi prietenii săi, rugând pe bunul Dumnezeu să le primească toate cererile cele pentru mântuire.

Apoi, Sf. Eftimie a sărutat crucea pe care o ţinea în mână, a îngenuncheat şi a aplecat capul. Călăul a lovit puternic cu sabia dar nu a reuşit să-i taie capul. Apoi a mai încercat o dată şi văzând că nu reuşeşte, i-a tăiat gâtul mucenicului cu un cuţit.

Sf. Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie/4 aprilie, 1814 în Constantinopol, câştigând locul său binemeritat în Împărăţia Cerurilor, unde slăveşte Sfânta Treime cea de o fiinţă şi dătătoare de viaţă, împreună cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.

Capul Sfântului Eftimie se găseşte în mănăstirea rusă Sf. Pantelimon din Muntele Athos.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *