Selectați pagina

Viaţa Sf. Prooroc Moise: de la naştere până la minunea despărţirii în două a Mării Roşii (I)

Viaţa Sf. Prooroc Moise: de la naştere până la minunea despărţirii în două a Mării Roşii (I)

ISTORICUL VIEŢII LUI MOISE  
de Sfântul Grigorie de Nyssa

Se spune, aşadar, că Moise s-a născut într-un timp cînd legea tiranului împiedica aducerea la viaţă a celor de parte bărbătească, dar că printr-un ajutor de sus a fost cruţat de cruzimea acelui timp. Căci părinţilor, care au văzut copilul cu chip ales încă din faşă, le-a fost greu să-l predea morţii. Dar, pentru că ameninţarea tiranului era mai puternică, l-au pus în Nil; însă nu l-au aruncat simplu în apă, ci, aşezîndu-I într-un coşuleţ uns cu smoală, l-au încredinţat rîului. Aşa au povestit cei ce au istorisit cu grijă cele privitoare la el.

Dar o putere dumnezeiască îndrumează coşuleţul, împingîndu-l spre malul apei, fiind

mînat de valuri în partea aceea. Iar fiica regelui, plimbîndu-se pe malul rîului, unde se întîmpla să se afle coşuleţul, l-a aflat, fiind atrasă de un plîns de copil din el. Şi văzînd frumuseţea copilului îndată l-a luat împărăteasa la sine şi l-a înfiat. Şi fiindcă copilul a respins prin fire o doică de alt neam, printr-o îngrijire de sus a ajuns să fie alăptat chiar de sînul maicii lui.

Petrecîndu-şi copilăria în casa împărătească, deci primind cultura din afară, ceea ce era socotit de cei din afară ca pricină de slavă, el nu a voit să mai primească după o vreme a mărturisi ca mamă pe cultivata împărăteasă, care-l înfiase, ci s-a întors la mama sa după fire şi s-a amestecat printre cei de un neam cu el.

Şi ivinidu-se o luptă între un evreu şi un egiptean, s-a dat pe partea celui înrudit şi a ucis pe străin. Apoi încăierîndu-se doi evrei, a încercat să oprească vrajba între ei, sfătuindu-i să se aibă bine, ca unii ce sînt fraţi, şi să nu ia mînia ca sfătuitoare în neînţelegerile dintre ei, ci firea. Fiind însă respins de cel ce voia nedreptatea, a făcut din aceasta necinstire un motiv de şi mai mare înţelepţire şi îndepărtîndu-se de împreuna vieţuire cu cei mulţi, şi-a ales o viaţă retrasă, slujind unuia de alt neam, bărbat văzător al celor mai înalte, care judeca drept purtările şi viaţa oamenilor. Acesta, văzînd dintr-o singură faptă virtutea tânărului (din pornirea împotriva celor doi păstori, cînd neumblînd după un cîştig al său, ci socotind apărarea dreptăţii ca o cinste a firii sale, a pedepsit nedreptatea păstorilor oare nu greşiseră faţă de el cu nimic) şi preţuind din acestea pe tînăr şi socotind, cu toată sărăcia lui văzută, virtutea lui mult mai de cinste decît multa bogăţie bănească, i-a dat de soţie pe fiica lui şi 1-a lăsat să trăiască după voia lui viaţa care-i plăcea (leş. 2, 16 — 21).

Şi ducînd în munţi o viaţă singuratică, eliberată de zgomotul cetăţii, s-a ocupat cu îngrijirea oilor în pustie. Şi petrecînd o vreme într-o astfel de viaţă, zice istoria, a avut o vedere dumnezeiască înfricoşătoare: o lumină deosebită de cea a soarelui i-a fulgerat vederea în amiaza mare. Şi minunîndu-se de vederea aceasta neobişnuită, ridicîndu-şi privirile spre munte, a văzut un tufiş aprins de o lumină ca de foc, dar ramurile tufişului rămîneau verzi ca într-o rouă, în mijlocul flăcărilor. Atunci şi-a spus sie aceste cuvinte : «Apropia-mă-voi de această minunată vedere» (leş. 3, 3). Zicînd acestea, el nu vedea numai cu ochii minunea luminii, ci, ceea ce era şi mai minunat, şi auzul îi era luminat de razele acestei lumini. Căci harul luminii se îndrepta spre amîndouă simţurile : el lumina vederea cu strălucirea razelor, iar auzul i-l lumina cu învăţături nemuritoare. Insă glasul acestei lumini îl opreşte pe Moise să urce muntele, îngreuiat de încălţămintea sa din piele moartă. De aceea, dezlegîndu-şi încălţămintea din picioare, păşeşte astfel pe pămîntul acela care strălucea de lumina dumnezeiască.

Apoi (căci socotesc că nu trebuie să lungim prea mult cuvîntul cu istorisirea simplă a vieţii bărbatului, ci să trecem la cele ce le urmărim), întărit de vederea dumnezeiască ce i s-a arătat, primeşte porunca să elibereze neamul său din robia egiptenilor. Şi ca să cunoască cit mai bine tăria de la Dumnezeu sălăşluită în el, la porunca Iui Dumnezeu a încercat-o prin ceea ce avea în mînă. Iar dovada i-a fost aceasta : căzîndu-i toiagul din mînă a început să se mişte şi s-a făcut vietate (iar această vietate era un şarpe); şi luîndu-1 iarăşi în mînă, s-a făcut toiag, precum era mai înainte de a se schimba în vietate. Iar suprafaţa mîinii pe care o scoase acum din sîn se făcuse albă ca zăpada, iar băgînd-o iarăşi în sin a revenit la firea ei.

Coborînd apoi Moise in Egipt şi lulnd cu el pe soţia sa de alt neam, precum şi copiii născuţi lui din aceea, se spune că 1-a întîlnit pe el un înger, care i-a insuflat o teamă de moarte ; dar pe acesta femeia l-a Imblînzit prin sîngele curs prin tăierea împrejur a copilului (leş. 4, 24 — 26). Apoi se întîlni cu Aaron, fiind mînat şi acesta de Dumnezeu spre întîlnirea cu el (leş. 4, 27 — 28). Apoi poporuldin Egipt fu strîns de amîndoi într-o adunare obştească şi i se vesti eliberarea din robie celor prea mult obosiţi de reaua pătimire a muncilor (leş. 4, 29 — 32). Apoi are loc cuvîntul acestuia către tiranul însuşi. Tiranul se mînie de acestea şi mai mult ca înainte împotriva celor ce supravegheau muncile şi împotriva izraeliţilor înşişi şi sporeşte numărul de cărămizi ce trebuie făcute şi dă o poruncă şi mai obositoare nu numai pentru cei ce lucrau la lutul cărămizilor, ci şi pentru cei ce trudeau la paie şi la trestie (leş., 5 — 6, 19).

Apoi Faraon (căci acesta era numele tiranului egiptenilor) a încercat, folosindu-se de vrăjitori, să se împotrivească semnelor dumnezeieşti făcute înaintea lui, atunci cînd Moise a prefăcut în ochii egiptenilor toiagul său în şarpe, socotind că şi vrăjitoria va face aceeaşi minune cu toiegele vrăjmaşe. Dar înşelăciunea a fost dată pe faţă din fapte:  şarpele ivit din toiagul lui Moise a mîncat lemnele vrăjite, adică şerpii vrăjitorilor, toiegele lor neavînd nici o putere de apărare sau de viaţă, ci numai un chip pe care înşelăciunea vrăjitorilor l-a pus înaintea ochilor celor ce se lăsau uşor înşelaţi (leş., 7, 9 — 12).

Atunci Moise, văzînd pe toţi supuşii gîndind la fel cu stăpînul lor întru răutate, aduce o plagă obştească peste tot poporul egiptean, aşa încît nici unul n-a scăpat de suferirea relelor. Şi la porunca lui s-au mişcat împotriva egiptenilor cu o mare pornire, ca o oaste supusă lui, înseşi stihiile lucrurilor, care se văd pretutindeni: pămîntul, focul, aerul şi apa, care îşi schimbă lucrarea lor după lucrarea voită a oamenilor. Şi prin aceeaşi putere cu care au pedepsit, prin intrarea lor în neorîn-duială, pe egipteni, în acelaşi loc şi timp, făceau ca iudeii să rămînă neatinşi de rău. Toată firea apelor din Egipt s-a prefăcut în sînge prin porunca lui Moise, încît şi peştii ce înotau în apa prefăcută în materie vîscoasă au pierit; dar pentru evrei, ceea ce era pentru ceilalţi sînge era apă limpede. Şi s-a dat şi vrăjitorilor prilejul să-şi arate înşelăciunea lor şi să preschimbe apa ce se găsea la evrei în sînge, dar n-au putut. De asemenea şi mulţimea broaştelor, pornind să se ivească în Egipt în mare mulţime (căci înmulţirea lor în mare număr nu a urmat vreunei legi a firii, ci poruncii lui Moise care a schimbat atunci legea naturală a naşterii lor), orice egiptean era omorît de ele, fiind strîmtorat in locuinţa sa , dar viaţa evreilor ora ferită de o astfel de nenorocire (leş., 8, 2 — 9).

Tot astfel aerul pentru egipteni nu era luminat nici noaptea, nici ziua, rămînînd tot timpul în acelaşi întuneric , pentru evrei însă nu s-a schimbat nimic din ceea ce era obişnuit. Şi toate celeilalte s-au în-thnplat în acelaşi chip. Grindina, focul, bubele, muşiţele, muştele cîi-neşti, norul de lăcuste asupra egiptenilor lucrau precum s-a spus, iar evreii cunoşteau suferinţa celor ce locuiau în vecinătatea lor numai din cole istorisite şi povestite, dar nu primeau asupră-le nici un fel de năvală a lor. Apoi, omorîrea întîilor născuţi a arătat deosebirea între egipteni şi evrei şi mai vădită. în timp ce egiptenii erau cufundaţi în jalea pentru cei prea iubiţi ai lor, evreii au rămas în toată liniştea şi siguranţa , izbăvirea lor a fost asigurată prin sîngele vărsat la orice intrare a casei lor, prin însemnarea cu sînge a celor doi stîlpi şi a pragului de sus al uşii (leş., 12).

Pe cînd egiptenii erau loviţi de nenorocirea morţii întîilor născuţi şi atît fiecare în parte cît şi toţi îndeobşte se zvîrcoleau în suferinţe, Moise conduce ieşirea izraeliţilor, pregătindu-i de mai înainte să ia cu ei şi bogăţia egiptenilor spre folosul lor. Şi făcînd ei drum ca la trei zile în afara Egiptului, iarăşi, zice istoria, s-a înfuriat egipteanul că nu a rămas Izrael mai departe în robie. Şi adunîndu-şi toată oastea supuşilor a alergat cu călărime după popor. Iar Izrael văzînd călărimea şi oastea înarmată, el însuşi fiind neîncercat în război şi nedeprins în astfel de fapte, a fost cuprins îndată de frică şi a început să se răzvrătească împotriva lui Moise. în aceste clipe, spune istoria, s-a întîmplat cel mai minunat lucru cu Moise : împărţindu-şi lucrarea în două, cu glasul şi cu cuvîntul încuraja pe izraeliţi, îndemnîndu-i să aibă bună nădejde în Dumnezeu, iar înăuntru se ruga în cuget lui Dumnezeu să aibă îndurare de fraţii lui. Şi, îndurîndu-Se Dumnezeu de strigarea fără. grai a lui, îl învăţă prin sfatul de sus cum să scape de primejdie. Şi în acest timp un nor conducea poporul prin puterea dumnezeiască, dar nu un nor de natură obişnuită (pentru că nu era alcătuit din aburi, prin umplerea aerului de aburi, sau prin formarea cetii, sau prin sporirea vîntului), ci era în acel nor ceva mai presus de înţelegerea omenească, precum mărturiseşte Scriptura. Era o astfel de minune, că străluceau cu căldură şi razele soarelui. Era un fel de zid ce apăra poporul, umbrind pe rei ce erau sub el, şi sufla cu o uşoară adiere răcoroasă, domolind (arşiţa soarelui. Iar noaptea se prefăcea în stîlp de foc, călăuzind cu lumina lui de scara pînă dimineaţa. Moise privea la această călăuză îndemnând şi pe popoi să-l urmeze.

Dar ajungînd la Marea Roşie, acolo, conduşi mai departe de nor, întreaga oaste a egiptenilor i-a încercuit din spate, nemaiavînd din nici o parte nici o scăpare din primejdie, întrucît se găseau între duşmanii înarmaţi şi apă. Atunci se întîmplă ceva cu totul de necrezut. Moise a lucrat împins de puterea dumnezeiască : apropiindu-se de ţărmul mării, lovi apa cu toiagul, iar aceasta s-a crăpat în urma loviturii. Şi cum se întîmplă cu o sticlă, cînd crăpătura, începînd de la o parte, trece în linie dreaptă pînă la cealaltă parte, la fel marea întreagă rupîndu-se la o margine de lovitura toiagului, despărţirea valurilor a trecut pînă la malul opus. Şi coborînd Moise pe fundul mării pe unde o tăiase în două, a trecut prin adînc cu întreg poporul, cu trupul neudat şi însorit. Şi străbătînd pe jos adîncul, prin sînul uscat al mării, nu se temeau de prăbuşirea zidurilor de valuri înălţate de la sine asemenea unor pereţi în care marea se întărise pe amîndouă laturile. Dar cînd a intrat Faraon cu egiptenii în mare, pe drumul tăiat de curînd printre ape, iarăşi s-au împreunat apă cu apă, închizîndu-se marea în sine în forma ce o avea mai înainte, suprafaţa şi vederea apei făcîndu-se una, după ce izraeliţii trecuţi pe malul dimpotrivă se odihneau de calea lungă făcută cu iuţeală prin mare şi înălţau cîntare de laudă lui Dumnezeu, Cel ce le-a dat lor biruinţă nesîngeroasă, scufundînd toată oştirea egiptenilor : oameni, cai, arme şi care, sub apă (leş., 14).

(fragment din Scrierile Sfântului Grigorie de Nyssa, partea I, Viaţa lui Moise, PSB 29)
Citeşte aici PARTEA A II-A

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *