Selectați pagina

Viaţa noastră pe pământ hotărăşte şi locul nostru în Rai

Viaţa noastră pe pământ hotărăşte şi locul nostru în Rai

Harul lui Dumnezeu primează în lucrarea mântuirii, fiindcă Mântuitorul a venit lumină celor din întuneric şi a revărsat lumina harului peste cei ce stau în întuneric şi în umbra morţii şi a căutat oaia cea pierdută şi pe cea rătăcită iarăşi a chemat-o la Sine şi tainic vorbeşte în inimă şi calea mântuirii a arătat-o, iar dumnezeiescul har desăvârşeşte şi mântuieşte.

corabia mantuirii

Dar nu mai puţin importantă este voinţa omului, trebuind a fi privită ca început în capitolul mântuirii, fiindcă aceasta este pârghia care desprinde cugetul nelucrător al păcatului.

Aceasta mişcă paşii spre urmarea Mântuitorului, aceasta întăreşte inima pentru a ne putea lepăda de sine, aceasta poartă crucea pe umeri, fiindcă cheamă harul, risipeşte întunericul, luminează pe cele întunecate, dar libertatea, prin nepăsare şi neghiobie, prin Trândăvie şi acedie, prin cugetul trupului poate să nu asculte şi să închidă ochii, neprimind lumina, poate să rămână în întuneric şi să umble cu totul pe calea potrivnică, aceea care duce la pieire. să voiască şi să facă cele potrivnice.

Dar unde e necesar să dorim mântuirea noastră, să o căutăm. E necesar să voim să ascultăm, ca să fim atenţi la glasul care ne cheamă. E necesar să vrem să vedem, ca să ne deschidem pentru strălucirea luminii simple. E necesar să voim să fim mişcaţi pentru a putea urma Mântuitorului.

Este necesar să voim să lepădăm omul cel vechi împreună cu patimile şi poftele lui, ca să ridicăm crucea pe umeri. Este necesar să voim a umbla pe calea cea strâmtă şi îngustă, ca să intrăm pe poarta cea strâmtă în Rai. Voinţa noastră trebuie să preceadă. fiindcă acest lucru este impus de termenii în care Mântuitorul cheamă pe cei ce vor să II urmeze pe El.

Fără voinţă, împlinirea acestor principii prezentate de noi va fi cu neputinţă şi cu neputinţă va fi şi mântuirea. Căci harul se dăruieşte, dar se cere voinţa omului şi învoirea lui pentru a-1 primi.

Se cere mai cu seamă lepădare de sine, spirit de jertfa, cuget neabătut, care să nu încline spre nimic altceva decât spre glasul Mântuitorului care îl cheamă, spre cuvântul harului şi al adevărului. Dacă harul lui Dumnezeu i-ar mântui de la sine pe oameni, atunci chemarea ar fi cu totul de prisos, şi de prisos ar fi şi poruncilc şi legămintele.

Dar harul lui Dumnezeu, deşi este nesfârşit, nu poate mântui singur, fiindcă nu poate trece peste libertatea omului. Dacă învoirea omului în mântuirea lui nu ar fi cea mai importantă condiţie, cu siguranţă că atunci Dumnezeu, în nemărginita Lui iubire de oameni, i-ar mântui pe toţi, dar nu ar mai chema pe nimeni.

Dumnezeu l-a chemat pe om, aflat sub robia celor mai grele limitări, din pricina părţii sensibile şi a păcatului, i-a pus înainte mântuirea şi i-a cerut să îi urmeze Lui, tocmai fiindcă aceasta reprezintă o condiţie mare şi importantă, condiţia reînnoirii şi restaurării în Hristos Iisus Mântuitorul nostru, fiindcă în împărăţia Lui nu putea intra omul vechi, cu patimile şi poftele lui, omul cel stricat de păcat.

Fiindcă se cuvenea să fie dezbrăcat omul cel vechi cu tot cu patimile şi poftele lui şi să fie îmbrăcat cel nou, cel înnoit întru cunoştinţa cea după chip a Creatorului lui” pentru ca omul vechi să fie dezbrăcat, trebuie mai întâi ca el să vrea asta. Conlucrarea omului este de cea mai mare necesitate pentru desăvârşirea lui.

Mântuitorul ne-a descoperit nouă că în casa Tatălui Lui sunt multe locuri şi în acestea vor şedea cei care au trăit pc pământ o viaţă corespunzătoare poruncilor Lui. Astfel încât viaţa noastră pe pământ hotărăşte şi locul nostru în Rai.

Pentru aceasta zice şi Sfântul Grigorie din Nazianz: „După cum sunt felurite alegeri ale felurilor de viaţă, la fel sunt şi multe locuri la Dumnezeu, împărţite fiecăruia după vrednicie: unul să se îndrepteze într-o singură virtute, altul în toate, ca unul care călătoreşte şi tinde numai înainte şi urmează paşilor celui ce bine călăuzeşte şi îndreaptă paşii pe calea cea strâmtă care duce la locul cel foarte larg al fericirii de acolo”.

Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *