Selectați pagina

Vedem în Mad Max sfârșitul libertății?

Vedem în Mad Max sfârșitul libertății?

Mad-MaxScenele de deșert, filmate în Australia, îmi amintesc de ”Lawrence al Arabiei”. Atât de calm, la început. Apoi, în prima scenă, Mad Max, care este forțat să trăiască izolat pe o insulă, manâncă o șopârlă crudă, fără să o gătească. Acest moment creează atmosfera unei sărăcii severe, care domină întregul film. Absența posesiunilor materiale face ca toate personajele să se comporte în moduri ieșite din comun.

Apoi, începe acțiunea. Aceasta ne aduce mașini uriașe care arată nebunesc, motociclete, camioane care consumă cantități imense de benzină (oare cine le produce pe toate?), care se întrec prin deșert distrugându-se reciproc. Există băieți răi, muncitori cu față de zombie, țărani dezgustător de murdari, femei războinice, un dictator scârbos, o economie ciudată care pare că supraviețuiește datorită unor transfuzii de sânge și a laptelui matern, o neobosită trupă de heavy-metal cu un chitarist ce aruncă flăcări în timp ce se plimbă într-un camion și multe alte lucruri trăznite. Întregul film este zgomotos, uimitor, nebun, trăznit, foarte amuzant de la început și până la sfârșit. Te lasă fără aer. În plus, are și substanță filosofică și inspiră ideea de victorie împotriva despotismului.

Mi-am amintit de momentul în care am văzut prima dată Mad Max, pe vremea când eram adolescent. Ideea este că doar la o vârstă relativ înaintată am fost convins de pledoaria pentru o societate liberă. Am fost convins de ideea că nu statul este cel care construiește civilizația și ține societatea unită. Așa cum am aflat de la Bastiat și de la alți autori, societatea în sine are capacitatea de a se auto-ordona. Piețele, drepturile de proprietate, chiar și legile, toate acestea sunt instituții spontane care permit dezvoltarea unei societăți bune. Când am înțeles acest lucru, mi-am dat seama că el nu are legătură nici cu stânga, nici cu dreapta politică.

Cumva, fără să înțeleg exact motivul, vizionarea primului film mi-a zdruncinat părerea despre libertate. Oare așa arată libertatea? Auch.  Am ieșit de la cinema cu teama că am îmbrățișat o viziune politică care nu ar face decât să ducă la anarhia din Mad Max. Acolo nu există reguli, doar o slabă urmă de moralitate, iar normele sociale apar și dispar după bunul plac al individului. Așa să fie oare, în realitate, libertarianismul? Cam acesta a fost sentimentul care m-a încercat pe moment, unul care nu prea are sens, dar cred totuși că mulți oameni au rămas cu el. Dacă așa arată lumea în absența unui control puternic exercitat de la “Centru”, atunci mulțumesc, dar mai bine mă lipsesc.

Dar stați un pic: scenariul este descris ca fiind ”post-apocaliptic”. Întrebarea (pe care unul din personajele noului film o ridică la un moment dat) este: cine a distrus lumea? Nu știm sigur, dar putem paria că este aceeași echipă de inși care, în secolul al XX-lea, a distrus orașe întregi, a bombardat milioane de oameni nevinovați, a masacrat popoare întregi trimițându-le în gulaguri, lagăre de muncă, marșuri ale morții și camere de gazare.

Vorbesc despre stat. Aceasta este singura instituție care are posibilitățile și dorința de a distruge civilizația. Dacă ar fi să ghicesc răspunsul la întrebare, aș spune: politicienii și birocrații au distrus lumea.

În plus, în Mad Max chiar există un fel de stat, sau cel puțin cineva care reprezintă clasa conducătoare care deține puterea. Numele său este Immortan Joe. El poartă mască și un dispozitiv ciudat de respirat atașat în partea din spate a gâtului. Controlează toate resursele (inclusiv cea mai importantă dintre toate, apa) și cultul religios ai cărui membri cred că ascultându-l permanent pe Joe vor ajunge la mântuirea eternă. El este comandantul suprem. De asemenea, el nu acționează după vreo lege – ar face orice ca să își păstreze puterea. Aceasta este unica lui preocupare. Locuiește în singura zonă verde rămasă în regiune, monopolizând și consumând cele mai prețioase resurse ale pământului.

Asta mi se pare a fi de fapt definiția statului.

Cât despre restul societății, într-adevăr, nu există nicio lege și nimic care să aducă a drept de proprietate. Moralitatea este scoasă din discuție. Chiar dacă crezi în bine și rău, lipsurile materiale sunt atât de mari, încât comportamentul bazat pe reguli de conduită morală este imposibil. Nu așa arată o societate normală. Aceasta este o societate distrusă, o societate dezmembrată, ale cărei reguli și instituții de cooperare interumană au fost șterse.

Spectactorul nu poate să nu se întrebe: ce aș face într-o astfel de situație?

În primul rând, ar trebui să învăț să nu fac mofturi atunci când se pune problema să manânc o șopârlă vie. Ar trebui să devin un șofer bun, să învăț să trag cu arma și să ucid. Ar trebui să mă obișnuiesc cu vederea sângelui. Dar, cel mai important, dacă aș vrea să joc un rol la îmbunătățirea acestei lumi, ar trebui să îmi canalizez energia spre a-l detrona pe grotescul Immortan Joe.

Există o mulțime de provocări în lumea Mad Max. Mizeria extremă este doar cea mai evidentă dintre ele. Rezolvarea acestei probleme necesită existența drepturilor de proprietate, a pieței, a acumulării de capital și a investițiilor pe termen lung. Lucruri care sună bine, dar care nu pot fi puse în practică atâta timp cât există tâlhari care îți vor fura proprietatea chiar în secunda în care vor observa că aceasta generează avuție.

Cu alte cuvinte, problema în lumea Mad Max nu este libertatea exagerată, ci tocmai faptul că libertatea nu are nicio șansă în fața tiraniei. Aceasta din urmă este sursa dezordinii, a haosului, a violenței permanente și, în final, a sărăciei și a lipsei de securitate. Până când tirania nu este doborâtă – până când șeful clasei conducătoare nu este gonit de la putere – nu există speranță. În final, acțiunea de detronare a acestui nenorocit este condusă de femei care au scăpat din ghearele lui și trăiesc departe. Ele își doresc libertatea de a-și construi o viață normală.

Pentru a înțelege aceste lucruri, trebuie să priviți puțin mai în adâncul mesajului transmis de film. Filmul promovează, de fapt, o idee politică, anume faptul că drepturile și demnitatea umană sunt produsul civilizației. Că o lume în care cel mai puternic deține puterea este de fapt o lume a sărăciei, în care femeile sunt exploatate. Sunt chestiuni pe care le știm din istorie, iar filmul le suprinde foarte bine.

În fine, pentru economiști, filmul pune problema interesantă a paradoxului apă/diamante: de ce apa, care este vitală vieții, este mai ieftină decât diamantele? Mad Max ne arată răspunsul: totul se rezumă la valoarea marginală și la raritatea relativă a resurselor. În această societate, oamenii vor face totul pentru a bea o picătură de apă. Sau pentru a mânca.

Vă mulțumesc, vă mulțumesc Libertate și Comerț, pentru că datorită vouă noi nu trăim astăzi în lumea Mad Max condusă de Immortan Joe.

***

Acest text este traducere după Jeffrey Tucker, Is Mad Max the End of Freedom?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: