Selectați pagina

Vânzările vor fi monitorizate prin intermediul unui sistem informațional automatizat

Vânzările vor fi monitorizate prin intermediul unui sistem informațional automatizat

Vânzările vor fi monitorizate prin intermediul sistemului informațional automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor”.

Mecanismul urmează să asigure aplicarea instrumentelor electronice în procesele de administrare, monitorizare și control al vânzărilor în Republica Moldova, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe.

Săptămâna trecută, Conceptul tehnic al sistemului nominalizat a fost aprobat în ședință de Guvern. Directorul interimar al Centrului, Vitalie Coceban, a precizat că Serviciul Fiscal de Stat va fi deținătorul sistemului MEV, iar CTIF are misiunea de a implementa, administra și dezvolta ulterior acest sistem. Potrivit lui, proiectul este o provocare majoră, dar faptul că specialiștii Centrului au competența necesară și suficientă experiență în domeniul IT îl face încrezător că se va reuși implementarea cu succes a acestui sistem.

Sistemul MEV va fi o resursă informațională unică pentru recepționarea online a informațiilor despre tranzacțiile efectuate de către agenții economici prin intermediul echipamentelor de casă și control. Acesta va asigura controlul în regim real de timp asupra autenticității datelor și securității transmiterii lor de la ECC pe serverul SFS. De asemenea, va permite eficientizarea proceselor de evidență, administrare și monitorizare a vânzărilor, exercitarea controlului online asupra acestora, asigurarea eliberării bonurilor de casă în format electronic, precum și efectuarea analizei riscurilor existente.

Vitalie Coceban a declarat, citat într-un comunicat de presă al CTIF, că sistemul va fi implementat pe etape, pentru a nu afecta activitatea agenților economici. Mașinile de casă și control (MCC) incluse în registrul de stat în anii 1998-2012 vor fi treptat înlocuite cu ECC, care vor corespunde cerințelor tehnice în vigoare. În anul curent, va fi realizat nucleul de bază al sistemului, va fi asigurată conectarea ECC la sistemul informațional și lansarea modulului colectarea datelor în regim on line. În anul următor, va fi asigurată conectarea la sistem a ECC reînnoite, iar în perioada următoare va fi finalizată dezvoltarea modulului analiza riscurilor și prevenirea încălcărilor.

Referindu-se la avantajele MEV, Vitalie Coceban a menționat că sistemul va oferi consumatorilor posibilitatea de a verifica în regim online veridicitatea și integritatea bonurilor fiscale primite și stocate în sistem, inclusiv prin poșta electronică sau prin aplicații mobile. Acest fapt va stimula efectuarea plăților electronice prin intermediul dispozitivelor mobile care citesc cartelele bancare, dar și aplicarea de către agenții economici a echipamentelor mobile de casă și control.

Totodată, directorul CTIF a afirmat că MEV va permite îmbunătățirea, în baza datelor privind tranzacțiile agenților economici, stocate în sistem, a calității analizei preventive efectuate de către funcționarii SFS, fapt ce va conduce la consolidarea disciplinei fiscale, micșorarea numărului vizitelor de control la agenții economici, dar și a numărului cazurilor de evaziune fiscală în sistemul de comerț.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *