Selectați pagina

Val de agresiuni sexuale în Germania: Un document oficial arată adevărata amploare a fenomenului

Val de agresiuni sexuale în Germania: Un document oficial arată adevărata amploare a fenomenului

refugiati germaniaAgresiunile sexuale în masă şi furturile care au avut loc în noaptea de Anul Nou nu s-au limitat doar la Koln, fenomenul fiind mai extins decât se credea iniţial, potrivit unui document oficial care a ajuns în presa de la Berlin.

Deutsche Welle arată că astfel de atacuri au avut loc, de fapt, în 12 oraşe nemţeşti.

Documentul confidenţial, destinat miniştrilor de interne din landurile germane, a fost elaborat de Oficiul Federal al Politiei (BKA).

În acest raport se descriu atacuri ce constau în agresarea sexuală a victimei, urmată de acte de tâlhărie.

Cele mai multe plângeri au fost depuse în landul Renania de Nord Westfalia, anume 1.076, care s-au petrecut în oraşele Koln, Dusseldorf şi Bielefeld. De asemenea, aproape 200 de plângeri au fost depuse la poliţia din Hamburg.

În total, acte de agresiune s-au înregistrat în 12 oraşe germane din 8 landuri. În raportul citat se arată că majoritatea agresorilor erau tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 30 de ani, cei mai mulţi de origine marocană, algeriană sau tunisiană, potrivit descrierilor martorilor.

Cu toate că amploarea fenomenului e una uriaşă, doar ce s-a întâmplat în Koln a atras atenţia la nivel internaţional, ca urmare a peste 580 de plângeri depuse la poliţie de femei – dintre care două au fost de viol – iar în atacuri au fost implicaţi circa 1.000 de bărbaţi, mulţi suspectaţi a fi refugiaţi.

Sursa: independent.md

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *