Selectați pagina

USAID a sponsorizat ca şedinţele de judecată să fie înregistrate video

USAID a sponsorizat ca şedinţele de judecată să fie înregistrate video

Începând de marţi, 17 aprilie, este testat sistemul de înregistrare video a şedinţelor de judecată. Testarea va avea loc timp de patru luni, pentru început, în două instanţe: Curtea de Apel Bălţi şi Judecătoria Soroca, scrie adevarul.ro

În prima etapă a perioadei de testare, ce va dura o lună, vor fi efectuate înregistrările video propriu-zise, cu acordul prealabil al participanţilor. În cea de-a doua etapă, timp de trei luni, vor fi studiate şi analizate rezultatele testării.

Din activitatea de testare a înregistrării video sunt excluse acţiunile procesuale, dosarele sau materialele care, potrivit legislaţiei în vigoare, urmează a fi examinate în şedinţe închise sau sunt dispuse spre examinare în şedinţă închisă la cererea părţilor. De asemenea, nu vor fi înregistrate video şedinţele de judecată care au loc în cadrul procedurilor fără participarea părţilor.

Înregistrarea video a şedinţelor de judecată va permite monitorizarea acţiunilor procesuale realizate pe parcursul judecării cauzelor, fapt ce va controbui la sporirea transparenţei actului de justiţie şi la realizarea unei bune administrări a justiţiei ca serviciu public.

Totodată, în perspectivă, înregistrările şedinţei de judecată vor putea fi solicitate şi de către instanţa de control judiciar care va avea posibilitatea de a aprecia asupra desfăşurării în condiţii legale a procesului şi de a verifica legalitatea măsurilor dispuse, asigurându-se, în acest mod, dreptul la un proces echitabil.

Echipamentele de înregistrare video au fost procurate şi instalate în toate instanţele din ţară cu suportul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) în cadrul Programului pentru Justiţie Transparentă. Ele vor fi utilizate pentru crearea unui sistem unic de videoconferinţă şi vor permite organizarea şedinţelor de judecată cu participarea persoanelor de la distanţă, inclusiv a celor deţinute în instituţiile penitenciare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: