Selectați pagina

Ungurii nu mai vor salariile pe card, ci în numerar

Ungurii nu mai vor salariile pe card, ci în numerar

bani_cashUn număr tot mai mare de angajaţi din Ungaria ar prefera să îşi primească salariile în numerar, din cauza unei creşteri a taxelor asupra tranzacţiilor financiare, scrie ziarul Magyar Nemzet în ediţia de luni, citat de MTI.

Până în prezent unul-două procente dintre angajaţi au spus conducerii că sunt îngrijoraţi în legătură cu taxarea retragerii de numerar, dar numărul angajaţilor nemulţumiţi de acest lucru ar urma să crească în următoarele luni, potrivit ziarului.

Un expert, Laszlo Szucs, a declarat publicaţiei că angajaţii au dreptul că solicite să îşi primească salariile în numerar, chiar dacă în contractul de muncă sunt prevăzute transferuri bancare ca metodă de plată.

Intenţia Guvernului de a scuti de la taxare două retregeri de numerar pe lună şi cumpărături cu cardul ar putea să fie o soluţie, apreciază ziarul.

Parlamentul a aprobat la sfârşitul lui iunie un pachet legislativ care prevede, între altele, o creştere a taxei pe tranzacţii financiare de la 0,2 la 0,3% şi o dublează în cazul retragerilor de numerar, la 0,6%.

Sursa: adevarul.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *