Selectați pagina

Unde sunt azi casele in care se mai citeste Psaltirea?

Unde sunt azi casele in care se mai citeste Psaltirea?

Canaaneanca. O femeie cu o credinta imensa. O persoana care Il convinge pe Invatator. O femeie sincera. O persoana model pentru noi. O femeie care insista. O persoana care nu renunta atat de usor ca noi. Cate femei ca ea mai sunt azi? Noi staruim in patimi, in loc sa staruim in rugaciune. De ce nu ne bucuram? Pentru ca toata bucuria este stricata de demoni. Inca le permitem sa ne cioparteasca sufletul. Daca am priveghea, toti demonii ar fugi ca arsi. Daca ne-am pocai si ne-am impartasi, nu ar mai putea locui in aceeasi casa cu mirele Hristos. Ar fi alungati in turma de porci.

Nu avem nici un beneficiu de pe urma patimilor, decat un chin continuu. Dar ne incapatanam sa ocolim Biserica. Mare bucurie, omul lui Dumnezeu, Ioan al Kronstadtului: Daca citim o rugaciune, sa o citim din tot sufletul, fara sa ni se abata inima spre altceva. Sa nu dam atentie la nimic din ce nu ar trebui sa observam atunci. In acest rastimp deosebit, sa ramanem neclintit credinciosi, sa nu Il „tradam”. Daca Il vom „trada”, ne vom lipsi de viata, vom cadea in deprimare. Sa luam aminte: asa cum rugatorul fara voie mesteca cuvintele, de cele mai multe ori fara a le simti puterea si fara a le pricepe, fara ca inima sa i se lumineze prin ele, sa se incalzeasca, sa se insufleteasca, tot asa se intampla si cu invatacelul fara voie (Rugaciunea silita, exterioara, nu aduce folos nicidecum).

Cand ne rugam, sa ne amintim de sfaturile leningradeanului: Nu uita cine ne e Tata, Dragostea noastra. Noi cine suntem? Copiii Lui. Nu cerem painea „mea”, ci „a noastra” (nu suntem egoisti). Ai vrea ca Dumnezeu sa iti ierte greselile; obisnuieste-te sa ierti si tu altora. Recunoastem un singur Imparat si suntem hotarati sa Ii slujim numai Lui. Ne punem nadejdea doar in atotputernicia Lui. El este Imparatul vesnic, imparatia Satanei va trece repede, ca orice lucru amagitor. Cetatea noastra e in cer, iar noi asteptam a doua venire. Dar traim dupa Evanghelie?

Revistele profane bat apa in piua de cele mai multe ori, spre smintirea credinciosilor, abatandu-i de la citirea cuvantului lui Dumnezeu si a scrierilor Sfintilor Parinti (sf. Ioan de Kronstadt). Unde sunt azi casele in care se mai citeste Psaltirea? Majoritatea crestinilor sunt cuprinsi de duhul lumii, al ziarelor. Unde a disparut cititul psalmilor, care era lectura favorita a stramosilor nostri, nu numai a poporului de rand, ci si a boierilor si a cnejilor? (se intreaba marele preot rus). Tot ceea ce Biserica face sa se rosteasca si sa se auda e purul adevar, insuflat de Duhul Sfant. Si sa nu uitam: nu vom putea invinge nici o patima fara ajutorul lui Dumnezeu.

Se pare ca G. e suparat de ce in scoala generala se fac doar 140 de ore de chimie si 280 de ore de religie. Explicatia e banal de simpla: chimia nu se studiaza in primii ani de scoala, ci doar spre finalul gimnaziului. Daca ai ceva cu religia, nu e cazul sa te razbuni, nici macar aleatoriu. Faptul ca ne rugam mai mult sau mai putin, nu inseamna ca nu mai invatam. Pur si simplu, ne rugam in timp ce altii prefera sa faca altceva.

De ce sa nu revenim la simplitate, la autentic, la optimism? Invierea ne zambeste de dupa fiecare colt. Inviatul ne asteapta in fiecare amurg. Ingerii canta pentru noi la fiecare rasarit. Mare esti, Doamne al cerului si al pamantului! Da-ne noua si Invierea, macar ca suntem inca intunecati.  Daca vom citi doar tabloide can-caniene, ne vom margini la silicoane si sinucideri.

Suntem ceea ce mancam (postim), dar suntem si ceea ce gandim: „Folosirea gresita a gandurilor, duce la intrebuintarea gresita a lucrurilor”, ne armonizeaza sf. Maxim, marele Marturisitor. La ce se gandeste o crestina: la cum sa fie „cuviincioasa si atragatoare” (Scrisori Caterinei). Nu e un paradox, e un deziderat. A fi crestina nu inseamna decat a fi „normala”. Nu ne putem scuza ca nu am stiut sau ca nu am inteles. Prea multe griji inutile, prea ne ingrijim de multe, uitand de singurul lucru necesar. Partea Martei sa ramana pe locul opt: pe primele sapte sa punem adevaratele prioritati.

***

Toată noaptea pescuim zadarnic, pentru că suntem „independenţi”, fără Marele Pescar. Nu ştim unde să pescuim. Rătăcim în ape tulburi şi rămânem infometaţi, pentru că nimeni nu ne ghidează în egoism. Oamenii se îmbulzeau să Îl asculte pe Rabi. Dar câţi erau doar curioşi, vânători de minuni sau spioni ai fariseilor? Credinţa se pescuieşte din adânc, nu este suficientă o mântuire de mântuială, o pocăinţă de suprafaţă.

Pescuitul superficial este noua noastră maşină de cuvinte: rostite cu buze moi, dar cu inima rece şi cu mintea necurăţită. Să mergem după El, să ne facă pescari de oameni. Să nu rămânem momeli. O chemare cât o vocaţie salvatoare. Chiar dacă suntem păcătoşi, nu te duce de la noi. Vrem să ne gasim rostul şi nu reuşim fără Tine. Vorbim despre puterea Ta, dar nu găsim cuvintele potrivite: le-a otrăvit gândirea noastră împătimită. Truda nu e zadarnică: invocăm mila Ta.

1 Comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *