Selectați pagina

Una din minunile Sfântului Marcu, săvârşită la mulţi ani după adormirea sa

Una din minunile Sfântului Marcu, săvârşită la mulţi ani după adormirea sa

Comemorarea solemnă a Sfântului Marcu al Efesului a revenit la început familiei Evghenikos. An de an, probabil în ziua morţii sfântului, familia Evghenikos săvârşea o slujbă, care se numea akolouthia[1], în cadrul căreia se citea un sinaxar constând dintr-o scurtă viaţă a sfântului. Ar trebui notat că în Bizanţ akolouthia nu era neapărat legată de o canonizare a celui răposat; era doar un elogiu al lui. Astfel de slujbe erau scrise de elevi pentru învăţătorii lor, pentru binefăcătorii lor şi pentru persoanele apropiate lor, care aveau o viaţă virtuoasă. Ele se săvârşeau acasă, nu în biserică, şi există asemenea slujbe pentru multe persoane care nu au fost canonizate niciodată de Biserică; există una dedicată împăratului Manuil al II-lea Paleologul care a fost probabil scrisă de Sfântul Marcu însuşi.

Aşadar, pomenirea Sfântului Marcu al Efesului a fost săvârşită la început în cercul familiei Evghenikos. O proslăvire mai largă a Sfântului Marcu a fost sprijinită de Gheorghe Scholarios când a devenit patriarh al Constantinopolului. Au trecut câteva decenii, apoi veacuri, şi memoria Sfântului Marcu a ajuns chiar mai larg preaslăvită printre oamenii evlavioşi, în sfintele mânăstiri şi în biserici; şi în cele din urmă, la aproape 300 ani de la moartea sfântului, în 1734, Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului, în vremea patriarhului Serafim, a publicat o hotărâre de canonizare a Sfântului Marcu al Efesului.

Ziua de 19 ianuarie a fost instituită ca dată a comemorării sfântului[2]. Drept urmare, celor două slujbe străvechi care existau deja le-au fost adăugate încă 6 slujbe.

Una din minunile Sfântului Marcu, săvârşită la mulţi ani după adormirea sa, este următoarea:

,,Un bărbat preacinstit pe nume Demetrios Zourbaios avea o soră care s-a îmbolnăvit grav. De aceea el a chemat toţi medicii din Mesolongion şi a cheltuit mulţi bani pe ei. Cu toate acestea, ei nu au ajutat-o cu nimic pe sora lui, ci mai degrabă starea ei s-a înrăutăţit. Timp de 3 zile, ea şi-a pierdut cu totul graiul şi putinţa de a se mişca, fiind complet inconştientă, astfel că până şi medicii au hotărât că ea avea să moară. Atunci el şi celelalte rude ale ei au început să pregătească cele necesare pentru înmormântare.

Dar, cu totul neaşteptat, ei au auzit un glas şi un mare geamăt venind dinspre ea, şi întorcându-se către ei ea le-a spus: ’De ce nu mi-aţi schimbat hainele, de vreme ce eu am fost udă leoarcă ?’ Fratele ei s-a bucurat foarte mult să-i audă vocea şi, alergând la ea, el a întrebat-o care era problema şi cum ajunsese atât de udă. Ea a răspuns: ’Un oarecare episcop a venit la mine, m-a luat de mână, şi m-a dus la o fântână şi m-a pus înlăuntrul unui bazin. După ce m-a spălat, el mi-a spus: ’Acum întoarce-te; nu mai ai nici o boală’. Dar fratele ei a întrebat-o din nou: ’De ce nu l-ai întrebat pe cel care ţi-a dăruit sănătatea cine era ?’ Şi ea i-a răspuns: ’L-am întrebat: cine eşti, prea sfinţia ta ?’ şi el mi-a spus: ’Sunt mitropolitul Efesului, Marcu Evghenikos’.

Şi spunând acestea, ea s-a sculat de îndată din pat fără nici o urmă de boală. Când au luat-o să-i schimbe hainele, ei au fost cu toţii uluiţi – o, minune ! – văzând că nu numai hainele ei erau fleaşcă, ci până şi patul şi celelalte pături pe care ea stătuse culcată. După această minune, femeia care şi-a dobândit sănătatea a făcut o icoană a Sfântului Marcu spre pomenirea minunii, şi trăind evlavios încă 15 ani, a plecat la Domnul”[3].

Vom încheia mica noastră schiţă a vieţii şi lucrării Sfântului Marcu al Efesului cu cuvintele cu care străvechiul biograf al sfântului îşi sfârşeşte sinaxarul:

Cu rugăciunile Sfântului Marcu, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi ale tuturor Sfinţilor Părinţi, Dascăli şi Teologi, păzeşte Biserica Ta în mărturisirea ortodoxă în veci !

[1] Patriarhul Nestorie al Constantinopolului spune că, potrivit mărturiei unui monah vârstnic, pomenirea morţii Sfântului Marcu era ţinută la Constantinopol în fiecare an de către familia Evghenikos, din care se trăgea Marcu.

[2] A. Papadopoulos-Kerameis, ,,Markos o Eugenikos os Pater Agios tes Orthodoxou Katholikes Ekklesias”, în Byzantinische Zeitschrift, 1902, vol. 11. p. 50-69.

[3] K. Doukake, Iaspis tou Noetou Paradeisou, Atena, 1889, p. 397-429.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: