Selectați pagina

Un raport european confirmă: Vaccinul împotiva gripei porcine are legătură cu apariția narcolepsiei

Un raport european confirmă: Vaccinul împotiva gripei porcine are legătură cu apariția narcolepsiei

vaccin gripa porcina Administrarea vaccinului Pandemrix, folosit pentru combaterea pandemiei de gripă porcină, are legătură cu apariția unei boli rare, numită narcolepsie, așa cum s-a constatat în cazul a 800 de copii din Europa, vaccinați cu acesta. Concluzia se regăsește în raportul Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) și confrimă temerile apărute în legătură cu riscul imunizării cu acest vaccin încă din 2012.

 ECDC a analizat efectele vaacinării cu Pandemrix în 8 state europene, după ce mai multe cazuri de narcolepsie au fost raportate în rândul copiilor, supuși campaniei de imunizare din 2009-2010, în timpul așa zisei pandemii de gripă porcină, relatează AFP, preluat de Russia Today.

 Această boală este provocată în mod normal de tulburări ale sistemului nervos central, fiind caracterizată prin necesitatea necontrolată de a dormi. În cazuri extreme, boala este însoțită și de halucinații, paralizie și cataplexie, pierderea bruscă a tonusului muscular. În mod normal, narcolepsia apare la aproximativ 10 persoane dintr-un milion.

 Suedia și Finlanda au fost statele care au anunțat creșteri alarmante ale cazuri de narcolepsie, la copii, după vaccinarea lor. Guvernele celor două țări au cerut cetățenilor să se vaccineze cu Pandemrix, acesta fiind singurul vaccin disponibil în acel moment în cele două țări. În Suedia, aproximativ 200 de copii cu vârste între 4 și 19 ani, au fost diagnisticați cu narcolepsie, în urma vaccinării. În Finlanda au apărut 79 de astfel de cazuri.

 Vaccinul Pandemrix este produs de Glaxo Smith Kline și a fost folosit în 47 de state, după valul de gripa porcină din 2009-2010. Mai mult de 30 de milioane de doze din acest vaccin au fost administrate în Europa.

Sursa: ziuanews.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *