Selectați pagina

Un cleric ucrainean schismatic s-a pocăit împreună cu întrega parohie şi a revenit în sînul Bisericii Ortodoxe Canonice

Un cleric ucrainean schismatic s-a pocăit împreună cu întrega parohie şi a revenit în sînul Bisericii Ortodoxe Canonice

Diaconul Gheorghe Șevciuk nu doar că s-a pocăit personal, dar i-a ajutat și pe credincioșii din satul Osovka să se întoarcă în Biserica Ortodoxă canonică, relatează Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi.

La 10 martie 2020 în catedrala din orașul Korosten, în prezența arhireului locului al Eparhiei de Ovruci Mitropolitul Visarion, diaconul Gheorghe Șevciuk care a slujit anterior în BOU-PK s-a pocăit și a revenit în sânul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, transmite serviciul de presă al eparhiei.

“Vă acceptăm cu pace și dragoste”, a spus Mitropolitul, “și ne bucurăm de întoarcerea dumneavoastră la Sfânta Biserică a lui Hristos, care în Ucraina este condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine”.

Împreună cu diaconul, și locuitorii din satul Osovka, care au fost anterior în dezbinare, au scris o scrisoare de pocăință. Acum și-au exprimat dorința de a construi o biserică ortodoxă în satul lor.

Potrivit părintelui Gheorghe, pe el l-au agitat să treacă la BOaU, dar el consideră că aceasta este o structură politizată care incită la ostilitate și ură.

“Cred în cuvintele lui Hristos Mântuitorul: Voi zidi Biserica Mea, și porțile iadului nu o vor birui”. Această Biserică legitimă se află în Ucraina, Rusia, Belarus, Moldova și în întreaga lume. Acesta este motivul pentru care vreau să fiu în Biserica lui lui Hristos Dumnezeu, și nu în structura angajată politic a lui Filaret-Poroșenko-Epifanie”, a menționat diaconul. “<…> Încă o dată mă căiesc pentru neascultarea față de Înaltpreasfinția Voastră, ca arhiereu eparhial legitim. Cer iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinția Voastră și poporul credincios”.

Sursa: https://ovruch.church.ua/2020/03/11/kayattya-u-grixu-rozkolu/

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *