Selectați pagina

Un chelner şi un barman furau bani de pe cardurile clienţilor

Un chelner şi un barman furau bani de pe cardurile clienţilor

cardUn chelner și un barman care activau într-un local din Capitală au fost trimiși în judecată, fiind acuzați că sustrăgeau bani de pe cardurile clienților.

Potrivit procurorilor, atunci când clienții localului transmiteau chelnerului cardurile bancare pentru achitarea produselor consumate, acesta, împreună cu barmanul, copiau datele de pe carduri, fără știrea și acordul posesorului. Ulterior, suspecții utilizau aceste date pentru efectuarea diferitor tranzacții online.

Timp de un an aceștia au prejudiciat 8 persoane, printre care și cetățeni străini. Indivizii au furat cel puțin 38.000 de lei, efectuând peste 100 de plăți online pentru jocuri electronice.

În incinta restaurantului, precum şi la domiciliile celor doi au fost depistate sistemele informatice, precum şi alte obiecte utilizate la săvârşirea infracţiunii, înscrisuri cu datele sustrase ale cardurilor bancare ale clienţilor.

Chelnerul, în vârstă de 28 de ani, şi barmanul, de 18 ani, ambii locuitori ai Capitalei, sunt cercetați în stare de libertate.

Cauza penală este examinată la Judecătoria Râșcani din municipiul Chișinău.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: