Selectați pagina

UE: După ce a SECĂTUIT de resurse Europa de Est, au stopat fondurile europene către statele din această zonă

UE: După ce a SECĂTUIT de resurse Europa de Est, au stopat fondurile europene către statele din această zonă

Cancelarul austriac Sebastian Kurz se opune unei creșteri a contribuțiilor statelor membre ale Uniunii Europene la bugetul comunitar după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar și pledează pentru tăieri bugetare ale anumitor programe, în special ale finanțărilor către state din estul Europei.

Austria, care va prelua la 1 iulie acest an președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, dorește ca UE ‘să fie mai economă cu banii contribuabililor’, explică șeful executivului de la Viena într-un interviu publicat luni de cotidianul Standard, scrie activenews.ro

„În prezent, multe fonduri sunt livrate către țările din Europa de Est. Chestiunea care se pune este de a ști dacă banii sunt orientați în direcția bună”, a declarat Kurz.

Opt state est-europene, inclusiv România, au decis vineri, la Budapesta, să-și suplimenteze sumele alocate bugetului comunitar în viitorul cadru financiar multianual al UE, pentru a contribui astfel la acoperirea golului creat de Brexit în acest buget.

Principala sursă de venituri a bugetului comunitar este furnizată de plata de către statele membre a unui procent uniform din PIB-ul lor. Deși va ieși din UE în martie 2019, Marea Britanie – contributor net la bugetul UE – a promis că își va onora obligațiile față de bugetul comunitar până în anul 2020, ultimul an al actualului cadru financiar multianual. Dar apoi golul lăsat de Brexit în bugetul comunitar va fi de 12-13 miliarde de euro pe an.

Comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger, a propus ca în viitorul cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027 statele membre să-și suplimenteze contribuțiile de la circa 1% din PIB până la 1,1% din PIB pentru a acoperi aproximativ jumătate din golul financiar lăsat de pierderea contribuției britanice, iar cealaltă jumătate să fie diminuată din buget prin realizarea de economii.

Acest ultim aspect îngrijorează țările est-europene, care se tem de o diminuare a fondurilor alocate în cadrul politicii de coeziune, mai ales că executivul comunitar are în vedere ca priorități pentru viitorul cadru financiar multianual domeniile ce s-au evidențiat ca provocări deosebite pentru blocul comunitar, respectiv migrația, apărarea sau combaterea terorismului.

Austria este una dintre țările cu o prezență extrem de puternic în economiile țărilor din Europa de Est, având puternice interese în zona financiar-bancară, energie sau resurse.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *