Selectați pagina

Ucrainenii au retras în 2014 din bănci aproape o treime din depozite

Ucrainenii au retras în 2014 din bănci aproape o treime din depozite

depozite bancareRetragerea depozitelor din sistemul bancar al Ucrainei, în anul 2014, a atins 126 de miliarde de hrivne, dintre care 54 de miliarde constituie depozitele în moneda națională ucraineană și circa 9 miliarde – depozitele în valută străină. Această sumă reprezintă circa 29% din depozitele persoanelor fizice. Cea mai mare parte din depozite a fost retrasă din bănci la începutul anului trecut. Informația a fost comunicată la sfîrșitul anului trecut de președintele Băncii Naționale a Ucrainei, Valeria Gontareva.

Potrivit funcționarei, această retragere masivă a depozitelor a sporit oferta de bani sau volumul banilor în numerar în afara băncilor cu 19%, în timp ce baza monetară a crescut cu doar 11%. „Monetizarea putea fi mai mare, însă în rezultatul vînzării valutei din rezervele companiei „Naftogaz” o mare parte a hrivnelor nu a ajuns pe piață”, a explicat președintele Băncii Naționale a Ucrainei. Totodată, Gontareva a amintit că Ucraina se confruntă acum cu o criză financiară, de aceea regulatorul susține băncile prin oferirea creditelor de stabilizare și refinanțare.

Funcționara a comunicat că de la începutul anului 2014 Banca Națională a Ucrainei a oferit credite în mărime de 36,5 miliarde de hrivne, iar spre sfîrșitul anului această sumă s-a cifrat la 33,8 miliarde de hrivne. Astfel, suma rambursată a constituit 1,75 miliarde de hrivne. „Suma rambursată a fost mai mare decît suma creditelor noi”, a explicat Gontareva. Totodată, funcționara a subliniat că informația despre refinanțare în mărime de 90 de miliarde de hrivne din partea Băncii Naționale a Ucrainei nu corespunde realității.

SURSA: ura-inform.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: