Selectați pagina

Ucraina: despre dezinformarea practicata in mass-media. Biserica Ortodoxa este din nou atacata in mass-media

Ucraina: despre dezinformarea practicata in mass-media. Biserica Ortodoxa este din nou atacata in mass-media

manipulareRapoartele postului de televiziune ucrainean “1+1”, care a răspândit calomnii legate de Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei [singura Biserica ortodoxa recunoscuta la aceasta ora in tara], incita la ură religioasă și disensiuni sectare și, de asemenea, destabilizeaza societatea ucraineană, creand noi surse de tensiune sociala în sanul unora dintre religiile țării.

“Biserica Ortodoxa Ucraineana a contactat de mai multe ori direcția postului de televiziune 1+1, solicitand oprirea activitatii de dezinformare a societatii. În condițiile de instabilitate din ultima perioada, dezinformarea continuă privind problemele din viața Bisericii din Ucraina, reprezinta o amenințare la adresa Statului ucrainean.

Activitatea mass-mediei devine o arma de război, al carei scop este acela de a se amesteca in luptele interne și de a destabiliza situația în stat”, se arata într-un comunicat de presă al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

In acest sens, rapoartele din 14, 25 și 26 august au fost revoltatoare. Astfel, în primul dintre acestea, postul de televiziune respectiv a declarat că preoții Patriarhiei Moscovei au abandonat orașul Marinka, pe care l-ar fi cucerit armata ucraineană.

Biserica Ortodoxă Ucraineană a subliniat ca, în Biserica Fecioarei din Kazan, a orașului menționat anterior, protopopul paroh Serge Gaiko oficiaza regulat slujbe. Mai mult decât atât, biserica filmata în raportul menționat nici nu există de fapt in acea localitate…

Cu câteva zile mai târziu, jurnaliștii au anunțat trecerea unei Mănăstiri a Sfantului Nicolae Tchinadievo, apartinand Bisericii Ortodoxe din Ucraina (de sub Patriarhia Moscovei, singura canonica) – mănăstire inexistentă – sub jurisdicția Bisericii Autocefale Ucrainene nerecunoscute de către alte Biserici ortodoxe.

“Astfel de acte trebuie să fie considerate ca acte intenționate, menite să inducă în eroare telespectatorii”, a spus comunicatul, în continuare.

A doua zi, pe 26 august, pe canalul “1+1” a fost publicat un raport, potrivit căruia preotul ortodox al Bisericii din Ucraina și funcționarii i-ar impiedica pe țăranii din satul Kolosov, în regiunea Ternopol, sa treaca la “Patriarhia Kievului”.

“Adevărul este că nimeni nu ii împiedică pe acesti agricultori sa treaca la Patriarhia [necanonica] Kievului.

De fapt, adepții “Patriarhiei Kievului” nici nu sunt interesați în mod special sa aiba o parohie a lor in acest sat.

Scopul lor principal este acela de a lichida parohia Bisericii Ortodoxe din Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt.

De asemenea, trebuie adăugat că nici directorul general al canalului “1+1”, nici reprezentantii sai, nu au răspuns la plângerile Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Sursa: Lacasuri Ortodoxe

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *