Liderul de la Kiev Petro Poroșenko a declarat că este dispus să organizeze un referendum cu privire la perspectivele de aderare a Ucrainei la NATO, potrivit ziaruli Zerkalo Nedeli. „Cu patru ani în urmă, doar 16% dintre ucraineni sprijineau ideea aderării Ucrainei la NATO. Acum procentul este de 54%. Ca președinte mă ghidez după opiniile poporului meu — voi organiza un referendum cu privire la perspectivele Ucrainei de aderare la NATO”, a spus Poroșenko, într-un interviu recent pentru publicația germană Berliner Morgenrost. Petro Poroșenko a spus că va face tot posibilul pentru a obține aderarea țării sale la NATO dacă această idee va fi sprijinită în cadrul unui referendum.

În decembrie 2016, conform rezultatelor sondajului realizat de Grupul sociologic „Rating” din Kiev și de Centrul de studii sociale și de marketing „SOCIS”, 47,2% dintre ucraineni ar vota pentru aderarea Ucrainei la NATO într-un eventual referendum. În noiembrie 2015, președintele Petro Poroșenko a declarat că Ucraina ar avea nevoie de cel puțin șase-șapte ani pentru a corespunde cerințelor în perspectiva unei eventuale aderări la Alianța Nord-Atlantică.

În prezent, Ucraina și NATO au un „parteneriat special”, iar relațiile lor sunt reglementate de o „cartă” semnată în 1997. De atunci, multe s-au schimbat atât în plan internațional, cât și în Ucraina, care se confruntă cu un conflict separatist în estul țării, alimentat de Rusia, stat vecin care în 2014 a anexat peninsula ucraineană Crimeea din Marea Neagră.