Selectați pagina

Trebuie să ne păstrăm Ortodoxia noastră cu o cât mai multă acrivie duhovnicească

Trebuie să ne păstrăm Ortodoxia noastră cu o cât mai multă acrivie duhovnicească

Vă voi spune și un alt exemplu înfricoșător:

Era o mănăstire mare cu 200-300 de monahi și destui preoți și diaconi. În fiecare săptămână fiecare preot și diacon își făceau slujirea de rând. Un diacon își părăsea slujirea sa de rând cu tot felul de pretexte și nu slujea. Egumenul a observat că lăsa altui diacon slujirea sa și, de aceea, într-o zi i-a spus: „Închină-te împreună cu preotul, ca să liturghisești!”. S-a împotrivit puțin, fiindcă din nou nu voia să liturghisească, dar, în cele din urmă, s-a supus și a liturghisit. Liturghia a început, dar diaconul era cam enervat, fiindcă egumenul îi tăiase voia. Slujea oarecum tulburat. Mai apoi s-a mâniat pe paraclisier, deoarece nu-l ajuta, chipurile, cum trebuie. Desigur, cu atâta tulburare era nevrednic să slujească, fiindcă nimeni nu trebuie să slujească cu tulburare și cu nervi. Înainte de a liturghisi, trebuie să fie în bună-rânduială cu toate, cu atât mai mult în vremea Dumnezeieștii Liturghii.

La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, precum știți, Sfintele sunt consumate de diacon. Preotul înaintează, face apolisul, împarte anafura și diaconul consumă Sfintele la Proscomidie. Acesta, așa cum era nervos, în aceeași stare a și consumat Cinstitele Daruri. Astfel, așa cum își făcea treaba în grabă și cu tulburare, i-a căzut jos o părticică din Sfântul Trup. Atunci s-a enervat din nou pentru ceea ce se petrecuse și încerca să ia de jos cu lingurița părticica din Sfântul Trup. Însă așa cum se chinuia să o pună cu lingurița în gura sa, a auzit o voce spunându-i: „Mai bine sunt aici jos, decât în gura ta!”. Ați înțeles ce a spus Hristos? Că pardoseala era mai bună, decât să intre în gura lui, așa cum era mânios. Dar acesta, în ciuda glasului lui Hristos, a consumat. Și scrie la sfârșitul acestei istorisiri: „O, îndelungă-răbdarea lui Hristos pentru starea celui sfințit!”.

Vă voi spune și altă pildă:
La Ierusalim, cu mulți ani înainte doi preoți, care nu erau pregătiți cum trebuie, deși nu erau în regulă, au mers să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie. Oameni suntem, nici eu nu sunt în regulă. Unul dintr ei, de îndată ce a vrut să deschidă cu cheia ușa bisericii, a căzut și a murit. Celălalt preot, în timp ce cânta Heruvicul „Noi care pe Heruvimi cu taină închipuim și făcătoarei de viață Treimi întreit sfântă cântare aducem” și spunea în taină rugăciunea: „Nimeni dintre cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie sau să slujească Ţie, Împăratul Slavei; căci a sluji Ţie este lucru mare şi înfricoşător chiar pentru puterile cele cereşti…”, de asemenea, a căzut și a murit.

Acestea le spun pentru a lua pildă, nu numai pentru noi, preoții, dar și fiecare creștin de rând, care urmează să se împărtășească. Se poate să nu cadă și să moară, dar se poate să se îmbolnăvească sau să pățească altceva. Vine Apostolul Pavel și spune: „Să se cerceteze omul pe sine și astfel să mănânce din Pâine și să bea din Potir”.

Însă ce pregătire trebuie să facă pentru ca să-i fie Dumnezeiasca Euharistie spre viața veșnică? Trebuie să se aranjeze lăuntric mai întâi, prin părăsirea vieții păcătoase, prin pocăință, prin baia sfintei spovedanii, prin post, prin rugăciune și prin împăcarea cu aproapele. Și atunci Dumnezeiasca Împărtășanie i se face spre viața veșnică. Și în continuare Apostolul Pavel spune: „Cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, spre osândă sieși mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi” .

Unii oameni, care nu s-au spovedit, spun: „Dar cum să mă împărtășesc, de vreme ce sunt nevrednic, nu m-am spovedit?”. Și astfel, se țin departe de Sfânta Împărtășanie. Aceasta este bine, fiindcă arată că-și simt păcătoșenia lor și prețuiesc Taina. Acela însă care, în ciuda faptului că se simte nepocăit, nespovedit, necurat, are obrăznicia să meargă să se împărtășească, acesta nu prețuiește ceea ce primește și, de aceea, Sfintele Taine nu îi pricinuiesc folos, ci iad. Pentru cei care se împărtășesc cu nevrednicie Dumnezeiasca Împărtășanie li se face foc, boală și moarte. Desigur, nimeni nu este vrednic, dar după pregătirea necesară, după harul și milostivirea lui Dumnezeu, creștinul se învrednicește să se împărtășească și i se face spre viață veșnică.

Mulți se plâng că se împărtășesc cu răceală, că nu au înlăuntrul lor acea fierbințeală a sufletului. Înainte de Sfânta Împărtășanie să facem o încercare și să începem să ne rugăm și să spunem întru cunoștință: „Ah, eu sporire nu am, Dumnezeul meu! Cum mă voi împărtăși, eu cel ce sunt plin de răni care miros greu! Acolo am căzut, m-am împiedicat, mi-am spart capul, am cutare patimă, cutare neputință. Ce suflet jalnic am! Sporire nu am; au trecut atâția ani și nici măcar o patimă, nicio neputință nu am biruit. Câte și câte gânduri și dorințe m-au luptat! Cum Îl voi primi înlăuntrul meu pe Hristos? El este Sfânt. Sfinții Îngeri doresc să se plece deasupra Sfântului Jertfelnic, să-și plece capul și să vadă Sfânta Masă, Anforaua și se tem, nu îndrăznesc. Iar eu, suflet jalnic și ticălos, îndrăznesc nu numai să „mă plec”, ci chiar să mănânc Trupul și Sângele Domnului! Eu, satana, diavolul, care-l smintesc pe aproapele! Eu, ucigașul, care a ucis cu osândirea reputația atâtor oameni! Eu, care am smintit cu vorbăria mea, cu cuvintele mele, cu înfățișarea mea? Nu sunt adevărate cele pe care le spun? Câte păcate nu am făcut, pe care nimeni de pe pământ nu le-a mai făcut? Dumnezeul meu, primește-mă pe mine cel ce vin la Tine ca pe tâlharul, ca pe ucigașul, ca pe desfrânata și mă mântuiește!”. Această pregătire ne va aduce întru simțire și inima noastră se va simți foarte smerită înaintea Sfântului Potir.

Să nu judecăm pe nimeni, fiii mei, și să nu ne smintim cu Biserica. Trebuie să luăm aminte la preoți, să nu-i mâhnim, să nu-i irităm, să nu-i vorbim de rău, să nu-i osândim, fiindcă e foarte primejdios. Să nu ne lăsăm atrași de diferite zvonuri și păreri ale altora, nici să ni se clatine credința din pricina unor lucruri care se fac din neputință omenească. Dar eu am făcut o greșeală sau un preot sau un episcop. Biserica nu este unul sau doi, ci este trupul tuturor milioanelor de ortodocși; este întreg poporul lui Dumnezeu. Niciodată nu trebuie să condamnăm Biserica pentru că un preot nu a luat aminte într-o situație. Pe preot trebuie să-l vedem ca pe chipul lui Dumnezeu; și oricât de păcătos ar fi, tainele pe care le săvârșește în Biserică cu Harul Sfântului Duh, sunt valide. Numai atunci când preotul este caterisit, tainele sunt invalide. Spune Marele Vasilie: „Nu judeca pe preot, fiindcă dacă este vrednic, este foc și te vei arde. Iar dacă este nevrednic, este cărbune și te vei înnegri”. Prin urmare, este nevoie de multă atenție, căci fie arsură vei pătimi, fie înnegrire.

Am citit, de asemenea, următoarea întâmplare minunată:
Un preot săvârșea Dumnezeiasca Liturghie, cu toate că nu era în regulă. Îngerul, care era prezent acolo la Sfânta Masă, l-a mustrat cumva și preotul a legat pe înger să rămână în locul său și să nu plece de acolo niciodată. Atunci îngerul l-a legat pe preot să nu poată muri. Preotul s-a mutat mereu dintr-o parte în alta, dar nimeni nu putea să înțeleagă de ce acest preot nu putea să moară.
Odată era sărbătoarea unui Mucenic, ce mucenicise în acea cetate unde, atunci când era slujitor acest preot, se legaseră preotul și îngerul. Și fiindcă acest preot se mutase din nou în altă regiune, atunci pe când săvârșea Dumnezeiasca Liturghie în cinstea acestui mucenic, de față fiind și episcopul, a spus acestuia:
– Când Sfântul acesta a mucenicit în acea cetate, eu eram preot slujitor acolo…
Atunci episcopul de îndată ce a auzit aceasta, s-a ridicat și a mers la acea cetate și la acea biserică împreună cu preotul și a văzut pe înger stând nemișcat lângă Sfânta Masă. Atunci s-au iertat unul pe altul și preotul a murit îndată, prefăcându-se în țărână, iar îngerul a zburat la Cer!

Vedeți ce putere are preotul în Dumnezeiasca Liturghie? Poate să lege chiar și un înger. Vedeți Credința noastră Ortodoxă ce minuni ne arată? Dar și noi, preoții, trebuie să luăm aminte foarte mult. Liturghisitorul trebuie să fie curat cu sufletul și cu trupul. O atenție deosebită este nevoie la mânie, fiindcă Duhul Sfânt nu Se poate apropia de el, dacă îl găsește în această stare în vremea Dumnezeieștii Liturghii.
Duhovnicul, care mi-a dat mărturia pentru preoție, era un om sfânt. Când mi-a dat-o, mi-a spus:
– Ascultă-mă, fiul meu. Dacă preotul se îngrijește de Preoție și păzește legământul pe care l-a primit de la arhiereu, aceasta îl urcă până la al treilea Cer. Dacă însă nu va lua aminte și va săvârși fapte nevrednice de preoție, aceasta îl va duce în adâncurile iadului. Este o vrednicie la care trebuie să vină curat. De aceea, spune: „Mai bine cu o rasă învechită în Rai, decât cu epitrahilul în iad!”. Aici, în Sfântul Munte, cu greutate dăm recomandare pentru preoție, fiindcă subiectul este foarte serios.

Și noi, care am devenit preoți, avem nevoie de multă atenție. Dacă ne silim pe noi înșine, vom lua aminte și la turma noastră. Mai întâi noi să mergem la spovedanie și să facem spovedanie amănunțită. Și aceasta să îi învățăm și pe fiii noștri duhovnicești. Trebuie să ne păstrăm Ortodoxia noastră cu o cât mai multă acrivie duhovnicească, ca să avem Harul Sfântului Duh. Fie ca toți, iertați și miluiți, să ne aflăm în Împărăția lui Dumnezeu! Amin.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce va apărea la Editura Evanghelismos.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *