Selectați pagina

Trebuie îndepărtate plăcerile, căci, prin luxul lor, se slăbeşte puterea credinţei

Trebuie îndepărtate plăcerile, căci, prin luxul lor, se slăbeşte puterea credinţei

Sfantul Nicodim Aghioritul – Citirea a V-a

Despre nesăbuita iubire de plăceri

(fragmente)

Introducere

Cele mai placute, cele mai atragatoare puteri si cele mai tari lanturi pe care le incearca inima omului sunt placerile trupesti ale celor cinci simturi. Ce putere a adevarului poate arata cat de vatamatoare sunt acestea, care sunt asa de placute? Chiar daca insasi retorica ar lua fiinta si ar folosi toate mestesugurile sale, tot nu ar putea dovedi cum se cade rautatea acestor placeri. Daca diavolul ne-ar fi dat otrava sa cu pelin sau alta buruiana amara, nu s-ar fi gasit nimeni s-o bea. Dar pentru ca a dat-o cu mierea placerilor, sunt fara de numar cei lipsiti de minte, care alearga la paharul lui si sorbind din el putina dulceata pe care o are la buze, beau vazand moartea. Sa vedem dar ce rele pricinuieste sufletului aceasta dorinta a omului de a gusta placerile si sa cautam leacul ei…

[…]

Partea a II-a

Ia aminte ca Duhul Sfant nu zice, prin David, ca cel ce vaneaza placerile lumesti va cadea in iad, ci ca se coboara“toti cei ce se coboara in iad” (Ps. 113, 25). Adica se apropie de el incetul cu incetul. Viata molatica si plina de placeri pe care o traim este o stare si pregatire spre tot pacatul. Si se impotriveste  credintei crestinesti si nadejdii in raiul cel fagaduit. […] In primul rand, un crestin trebuie sa traiasca din credinta, cum spune apostolul: “Dreptul prin credinta va fi viu” (Rom. 1, 17). Dar credintei – care este cu totul duhovniceasca, ce altceva i se impotriveste decat viata robita de placerile simturilor si de bunurile acestei lumi?

[…]

Sa vedem acum si dragostea de Dumnezeu a oamenilor robiti de placeri. Dragostea de Dumnezeu anevoie se poate aprinde in inima lor robita de placeri, precum si focul greu se poate aprinde in lemnul verde. Apoi, menirea crestinului este ca si a soldatului, si ce poate fi mai potrivnic unei astfel de meniri decat placerile si luxul?Acestea totdeauna slabesc si molesesc chiar si pe cei mai puternici. Crestinii care traiesc in lux ajung la atata slabiciune incat si numai umbra unor greutati este de ajuns sa-i faca sa dea inapoi. Acestia, dupa spovedanie, la primul prilej, uita de hotararea luata de a nu mai pacatui, si indata cad iarasi in pacat. Hotararea lor este la fel cu coarnele melcilor, care – cum spune Aristotel, nu sunt arme, pentru ca indata ce intalnesc un fir de iarba se trag inapoi. Ce-ti foloseste, frate, sa zici ca nu-i pacat daca dormi si te odihnesti, daca mananci si bei bine, daca stai cu veselie la petreceri si daca te duci la serbari si banchete? Sa presupunem asa cum zici tu: ca nu-i pacat, e insa o povarnire si o pregatire pentru a cadea in orice pacat. Este o pregatire ca sa nu te poti impotrivi ispitei, de a nu gusta lucrurile duhovnicesti ale lui Dumnezeu. E inceputul care te duce incetul cu incetul intr-o prapastie de rautati. Cum s-a intamplat cu Solomon, care socotind ca poate gusta din toate placerile, de la care nu este opreliste, pana la urma a ajuns la cea mai prosteasca idolatrie. Sau cum s-a intamplat cu sodomitii care, mancand si band, cu lux si banchete, au cazut apoi in patima desfranarii impotriva firii, dupa cum zice Iezechiel: “Aceasta nelegiuire a sodomitenilor… in belsugul painilor si ieftinatatea mancarilor, ea (Sodoma) si fiicele ei” (16, 48). Foarte intelepteste a spus Tertulian ca trebuie indepartate cele luxoase de la crestini, pentru ca prin ele se slabeste virtutea crestinilor si se moleseste, nemaiputand purta greutatea crucii si a se impotrivi ispitelor: Trebuie indepartate placerile caci prin luxul lor se slabeste puterea credintei”.

Pe langa aceasta, molesirea si slabiciunea de lux, nu-i potrivnica numai credintei, ci si nadejdii in fagaduintele facute noua. Lucrul este limpede. Toata mai inainte cunoasterea noastra vine din asemanarea ce o avem cu Hristos care este capul celor mai dinainte hotarari. Asa ne invata cu mare glas Apostolul Pavel: “Pe care mai inainte i-a hotarat sa fie asemenea chipului sau” (Rom. 8, 29).

Viata Mantuitorului Hristos a fost insotita de acesti trei prieteni: saracia, durerea si dispretul. Pe aceasta cale mergand, a ajuns la slava Sa, precum ne-o spune El insusi: “Oare nu se cadea sa patimeasca acestea Hristos si sa intre in slava Sa?(Luca 24, 26). Dar ce face cei care care traiesc in imbuibare si se sperie numai de numele pocaintei si al nevointelor? Au gasit ei oare alta Evanghelie?  Nu s-a pogorat si pentru ei Hristos cu care trebuie sa se asemene? Pe cand ei sunt incununati cu flori, imbracati in haine stralucite, dormind pe paturi moi, inconjurati de lux si traiesc in ospete! Oare s-a deschis pentru ei o noua cale catre Rai? Daca cei care inaintea lor au intrat in rai au intrat cu multe necazuri: “Prin multe necazuri se cade sa intram in Imparatia lui Dumnezeu” (F.Ap.14, 21), apoi pentru dansii s-a facut usor, ca sa intre prin multe odihne? Si daca pentru altii, pana acum, a fost ingusta calea care duce catre viata: “Ingusta si anevoioasa este calea care duce la viata” (Matei 7, 14), pentru ei este mai larga decat drumul public. Bravo! Si iarasi bravo pentru noua descoperire ce ati facut-o! Acum, frate, cugeta putin la acestea si nadajduiesc ca vei afla adevarul.

Un boier de neam mare si bogat era risipitor si isi implinea toate poftele simturilor sale. Auzind povestindu-se lucruri mari despre invatatura si viata virtuoasa a unui om duhovnicesc ce traia in vremea lui, a fost curios sa afle adevarul si a cautat prilej sa vorbeasca cu dansul, rugandu-l sa-i dea vreun sfat folositor de suflet. Cunoscand ce gandea boierul, omul cel duhovnicesc i-a spus numai atat:

Hristos era sarac, eu sunt bogat; Hristos postea, eu ma hranesc bine; Hristos era gol, iar eu port imbracaminte buna; Hristos a trait in suferinte si necazuri si a rabdat Crucea, iar eu traiesc in lux si lenevire si dorm pe asternut moale”.

Apoi a tacut. Boierul, care-l ascultase, desi nu tagaduia aceste adevaruri, dar le pretuia putin si socotind cuvintele ca niste vorbe goale, gandea in sine ca faima acelui om este mai prejos de adevar. Nu dupa multe zile, insa, aflandu-se el la unele din ospetele lui obisnuite si-a adus aminte de cuvintele auzite de la acel duhovnic si, calauzit de o noua lumina, pe care i-o daduse Dumnezeu, a priceput intelesul si si-a dat seama de marea deosebire ce era intre viata Mantuitorului Hristos si propria-i viata si cat de greu era pentru sine sa-si dobandeasca mantuirea. Atunci a izbucnit intr-un hohot de plans, s-a ridicat de la masa si s-a retras intr-un ungher al casei ca sa se sature din plin din painea lacrimilor sale. Cu acel plans si cu liniste si-a intarit sufletul, hotarandu-se sa-si schimbe viata si sa traiasca in pocainta.

*

De o astfel de lumina dumnezeiasca ai nevoie tu, frate, ca sa pricepi bine adevarul pe care-l citesti si atunci vei intelege ca, cu cât trăieşti mai fericit pe atât trebuie să te temi. Cum spune dumnezeiescul Grigorie: Te indemn să te temi de fericirea lumii şi să te păzeşti bine de orice noroc al veacului acestuia“. Atunci vei intelege ca e o mare pedeapsa să nu fii deloc certat de Domnul, dupa atâtea păcate ce ai facut. Cu aceasta inspaimanta Dumnezeu pe oameni cand este suparat: “Nu voi pedepsi pe fiicele voastre cand vor desfrana si pe logodnicile voastre cand vor desfrâna” (Osea 4,14). Atunci vei intelege ca a nu fi pedepsit aici cu oamenii inseamna a fi in primejdie vadita a chinurilor cu dracii, dupa cuvantul lui David: “În necazurile oamenilor nu sunt si cu oamenii nu vor fi biciuiti” (Ps. 72.5), pe care talcuindu-le unul din parinti zice: “Cei ce nu sunt in necazurile oamenilor vor fi chinuiti de draci si cei ce nu sunt biciuiti cu oamenii, cu dracii vor fi biciuiti”.

Atunci vei intelege ca cel ce are parte de odihna in lumea aceasta sa nu nadajduiasca ca va gusta odihna vesnica in cealalta viata, dupa cuvantul Marelui Atanasie: Cel ce are odihna in viata aceasta sa nu nadajduiasca ca va lua odihna vesnica. Caci Imparatia Cerurilor nu este a celor ce se odihnesc aici, ci a celor ce sunt in necaz mai mult si-si petrec viata cu intristare” (Cuvant despre feciorie). Atunci vei intelege ca a primi cele bune in viata inseamna a fi tovaras bogatului in lumea aceasta, cu vadita primejdie de a fi tovarasul lui si in munca cea vesnica. Pentru ca fiind asemenea lui in desfatari, trebuie sa te temi sa nu auzi si tu ceea ce a auzit el: Fiule, adu-ti aminte ca tu ti-ai primit cele bune in viata ta” (Luca 16.25). Pe scurt vei intelege ca Imparatia Cerurilor se castiga nu cu lenevire si cu huzur, ci se ia cu puteri [nevointe, n.n.] si cu sile: “Imparatia lui Dumnezeu se ia cu sila si cei ce se silesc o rapesc pe ea” (Matei 11, 12). Atunci vei intelege usor aceste adevaruri. Afara doar daca stai afundat in inunericul intelepciunii trupesti, cand nu vei intelege mare lucru. Mai ales daca nici nu-ti place sa auzi si sa iei aminte la cuvintele ce ti se vor spunespre folosul tau, cum este scris: “Cuvant intelept a auzit risipitorul si l-a nesocotit, punandu-l la spatele sau” (Sirah 21, 17). Inceteaza dar de a mai spune ca placerile-ti sunt nevinovate si fara pacat. Cheltuindu-ti cu ele multime de timp si uitand sa te pocaiesti pentru alipirea de dansele. Ele iti sunt foarte pagubitoare, caci ascund un mare rau pentru prezent si pentru viitor unul si mai mare, ca sa nu zic foarte mare.

O calugarita virtuoasa, fiind obligata de ascultare sa-si scrie viata sa, povesteste ca intr-o zi, pe cand se ruga, i-a descoperit Dumnezeu locul din iad in care avea sa mearga, daca va starui in unele prietenii, nu rele (ea de la inceputul vietii traise fara pata) ci desarte si deci primejdioase si de care daca nu s-ar fi lasat ar fi fost cu totul indepartata de Dumnezeu. As vrea eu acum sa stiu daca si placerile tale, convorbirile, intalnirile si prieteniileile tale iti sunt asa de nevinovate si fara de pacat, ca ale acelei calugarite, care de la inceput nu erau desavarsite, dar nu erau nici rele. Daca ai curaj sa-ti asemeni intalnirile si placerile tale cu ale ei, doresc sa-mi spui cum iti pot fi ale tale lipsite de primejdie cand si micile placeri ale acestei virtuoase erau in primejdia osandei.

Ah, frate! Nu te mai lasa inselat de aceasta mincinoasa Dalila, adica de simturile tale si de placere! Chiar daca deocamdata aceste placeri desarte nu-ţi pricinuiesc mult rau, dar dupa putin timp iti vor pricinui. Dacă iubeşti cele deşarte, ele se preschimbă în rele” zice Fericitul Augustin. Cel ce voieste sa guste toate cele ingaduite si neoprite, se deprinde, de catava vreme, sa guste si cele neingaduite sau oprite si nelegiuite, precum s-a intamplat cu poporul Israil: “A şezut poporul să manance şi să bea si apoi s-a sculat să joace” (Iesire 32,6). Au inceput sa benchetuiasca, dar nu s-au oprit pana ce n-au cazut cu totul in idolatrie. Irod si-a inceput ospatul zilei de nastere, dar nu s-a oprit pana ce nu a savarsit nelegiuita ucidere a Inaintemergatorului. Pretutindeni si totdeauna, ospeţele sfârşesc cu mari pacate.

Hotărăşte-te ca timpul liber să-l foloseşti în sporirea virtuţilor şi nu uita niciodată de pocăinţă, care este lucrul cel mai firesc al creştinului, căci după cum ne învaţă Părinţii, pocăinţa trebuie să ne însoţească toată viaţa, fără întrerupere. Nu este oprit nici sa te bucuri uneori cu vreo recreaţie nevinovata şi îngăduită, dar şi mierea acestei plăceri să n-o mananci cu gura plină, nici cu mainile încărcate, ci numai cu vârful degetelor şi cu vârful limbii. Plăcerile creştinilor trebuie să fie potrivite stării lor. Au dreptul sa se bucure si ei? Da, dar in Domnul: “Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul” (Filip.4,4). Au drept sa se veseleasca? Da, dar numai la vremea potrivita şi nu in orice zi. Au drept să se odihneasca? Da, dar pentru a prinde putere ca sa se infrâneze mai tare, aşa cum se dă repaus arcului ca apoi să poată fi întins mai tare.

În sfarsit, Hristos a murit ca să-şi facă un popor al Său, care petrece vânând faptele bune, iar nu placerile. “Care s-a dat pentru noi, ca să-si pregătească popor ales, râvnitor spre fapte bune” (Tit 2, 14). S-a pogorat pe pământ nu numai pentru a fi Răscumparatorul, ci şi Învăţătorul şi povăţuitorul nostru cu cuvântul şi cu pilda Sa, spunându-ne în faţă că nu este vrednic nici numele, nici de cinste şi nici de har, acel dintre credinciosii Săi care nu-L urmează cu Crucea şi cu suferintele: “Cel ce nu-şi ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine ” (Matei 10, 38).

(din: Sfântul Nicodim Aghioritul, Deprinderi duhovniceşti, Editura Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia, 1995)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *