Selectați pagina

Transportatorii sunt afectaţi puternic de criza provocată de COVID, care face ca moldovenii să stea mai mult acasă

Transportatorii sunt afectaţi puternic de criza provocată de COVID, care face ca moldovenii să stea mai mult acasă

Domeniul transporturilor este puternic marcat de criza provocată de COVID-19. În septembrie 2020, transportul aerian a înregistrat o scădere de aproape 80% a numărului de pasageri, cel rutier – o scădere de aproape 44%, cel feroviar – o scădere cu peste 25%, relatează sputnik.md

Activitatea transporturilor este de peste două ori mai scăzută decât acum un an, ca urmare a restricțiilor impuse pe întregul mapamond din cauza pandemiei cu COVID-19.

Restricțiile de circulație, riscul contaminării cu noul coronavirus, incertitudinea cu privire la situația epidemică și economică din lunile următoare îi fac pe oameni să se abțină de la călătorii.

În luna septembrie, cu transportul public au fost transportați 5 milioane de pasageri – cu 43,8% mai puţin ca în luna septembrie 2019, potrivit unui nou raport al Biroului Național de Statistică (BNS).

Transportul aerian a înregistrat în septembrie 2020 o scădere cu aproape 80% (79,6%) a numărului de pasageri, cel rutier – o scădere de 43,8%, cel feroviar – o scădere cu 25,1%.

Moldovenii au călătorit pe distanțe mult mai scurte decât acum un an: parcursul pasagerilor în septembrie 2020 a constituit 217,5 milioane pasageri-km, fiind în descreştere cu 61,9% față de septembrie 2019.
BNS prezintă și datele statistice comparative pentru intervalele ianuarie-septembrie 2020 și ianuarie-septembrie 2019. Astfel, diminuarea activității ramurilor din transporturi arată în felul următor: transportul public – scădere cu 48,1%, transportul aerian de pasageri – scădere cu 76,4%, rutier – scădere de 47,8%, feroviar – scădere de 43,4%.

În ianuarie-septembrie 2020, cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 38,9 milioane de pasageri – cu 47,8% mai puțin față de intervalul corespunzător din 2019. Ponderea pasagerilor transportați, în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze, în municipiul Chişinău a constituit 55,4%, în regiunea de dezvoltare Centru – 20,0%, Nord – 14,5%, Sud – 8% și UTA Găgăuzia – 2,1%.

În septembrie 2020, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 1,7 milioane de tone de mărfuri, volum inferior celui înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut. Volumul de mărfuri transportate cu transportul feroviar a scăzut cu 43,4%, iar cu transportul rutier – cu 19,9%.

Parcursul mărfurilor, în septembrie 2020, a constituit 418,5 milioane tone-km, fiind în descreştere cu doar 5,4%, comparativ cu luna septembrie 2019.
În ianuarie-septembrie 2020 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 11,9 milioane de tone de mărfuri – cu peste 14% mai puțin decât în ianuarie-septembrie 2019.

În speță, întreprinderile de transport rutier au transportat în ianuarie-septembrie 2020 un volum de 9,5 milioane de tone de mărfuri – cu 8,3% mai puţin față de perioada corespunzătoare din 2019.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке