Selectați pagina

Traim in veacul cel de pe urma si vrajmasul mantuirii se sileste mai tare cu mestesugul lui, vazand ca se apropie sfarsitul

Traim in veacul cel de pe urma si vrajmasul mantuirii se sileste mai tare cu mestesugul lui, vazand ca se apropie sfarsitul

“Traim in veacul cel de pe urma si vrajmasul mantuirii se sileste mai tare cu mestesugul lui, vazand ca se apropie sfarsitul. Sunt zilele smintelilor si este mare seceta de cuvantul lui Dumnezeu, lipseste povata cea sanatoasa pentru mantuire. Astazi, multi dintre cei credinciosi ajung la deznadajduire, din cauza lipsei de povatuitor, caci “a lipsit cel cuvios”, cum zice psalmistul.

Mai dureros insa este ca boala deznadejdii se strecoara si in inima celor care au imbracat “haina mantuirii”, ba chiar si la unii din clerici, indoiala pentru mantuirea sufletului se vede astazi la multi crestini si nu numai la cei robiti de patimi sau straini de Biserica, ci si la unii care merg pe calea pocaintei, cu ravna pentru adevarul sfant. Ei vad stricaciunea dimprejurul lor, vad apoi lipsa cea mare de povatuitori, uneori vad si lipsa de credinta la “cei din sfesnic”, care trebuie sa lumineze, si pentru asta se imputineaza la suflet bietii crestini si unii se deznadajduiesc.

Cei care imbratiseaza viata monahala sunt mai adapostiti de valurile lumesti, dar si ei vad lipsa de spor duhovnicesc si pentru asta ii cuprinde un fel de indoiala pentru mantuire, slabanogindu-se la suflet. Prin aceste randuri, eu nu caut sa judec nici sa osandesc pe cei ce au indoiala pentru mantuirea lor, ci ma silesc sa le pun la indemana un “tonic”, adica o doctorie intaritoare pentru suflet.

Indreptarea noastra si izbavirea de osanda am dobandit-o prin jertfa cea de pe cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, dupa cum n-au putut sa scape de osanda toti alesii lui Dumnezeu din legea veche, cu toate bunatatile lor, tot asa nici noi, cei de azi, nu putem sa ne mantuim prin faptele noastre, fara darul lui Dumnezeu: intai este sfantul dar si pe urma faptele noastre, care ajuta la mantuire. Aceasta o spun din cauza ca sunt multi dintre crestini si mai ales dintre monahi, care se bazeaza mai mult pe faptele lor si mai putin pretuiesc darul lui Dumnezeu. Cand unii ca acestia patimesc vreo alunecare la patimi, sau cand slabesc cu trupul si nu mai pot implini faptele cele bune sau nevointele lor obisnuite, atunci se deznadajduiesc de mantuire. Caci nadejdea lor era la nevointele si la bunatatile lor, iar nu la mila lui Dumnezeu. Pentru ei, cand s-a terminat voinicia trupului sau cand au suferit vreo alunecare in pacate mari, atunci s-a terminat si cu mantuirea, dupa socoteala lor.

Fratilor si surorilor, care va indoiti de mantuire, sa va intipariti bine in minte ca: de-ar face omul toate bunatatile si chiar de s-ar da si la moarte pentru apararea dreptatii, insa fara darul cel sfant al Domnului nu este mantuire. “A Domnului este mantuirea si peste poporul Sau binecuvantarea Sa“, cum zice Prorocul David in Psalmi. Si iarasi: de-ar savarsi cineva toate rautatile din lume, insa daca nu-si pierde nadejdea in Dumnezeu si daca alearga la pocainta, tot se mantuieste. “Desarta este mantuirea omului” zice psalmistul, adica toata stradania omului este zadarnica fara ajutorul lui Dumnezeu. Fiecare om este luptat de felurite pacate si se raneste de ele. Deci noi singuri, oricate bunatati si oricate nevointe am face, nu suntem in stare sa ne vindecam si sa dobandim nevinovatia. Darul lui Dumnezeu implineste toate lipsurile noastre si ne vindeca spre mantuire.

Nimeni dintre drept credinciosii crestini sa nu se imputineze la suflet incat sa zica sau sa cugete ca nu mai este mantuire pentru el. Imputinarea aceasta a sufletului si indoiala pentru mantuire vine de la vrajmas. Sarpele care a indemnat odinioara pe stramosi sa manance din rodul oprit si nu vor muri niciodata, acum si-a schimbat glasul si le sopteste la multi, zicand: “Zadarnic mancati painea vietii” caci “nu mai este mantuire pentru voi!“ Auziti ce glas inselator rasuna astazi? Sfantul Proroc David pricepea glasul acesta, pentru aceasta zice la Psalmi 3,2: “Multi zic sufletului meu: nu este mantuire lui intru Dumnezeul lui!“ Dar el se intarea cu nadejdea in Dumnezeu, zicand: “pentru ce esti mahnit suflete al meu si pentru ce te tulburi? Nadajduieste spre Dumnezeu, ca-L voi lauda pe El, mantuirea fetei mele si Dumnezeul meu” (Psalmul 41:6-7). Si aceste cuvinte Prorocul le rosteste de mai multe ori, aratand cu asta primejdia care vine din deznadejde. Cititi cu bagare de seama la Psaltire si veti vedea cat de intarit este imparatul David cu nadejdea mantuirii. El nu era nici botezat si nici bucuria invierii Domnului n-a cunoscut-o aratata, ci numai in chip tainic, dar nadejdea mantuirii rasuna in toti psalmii lui. Afara de asta nici el n-a fost scutit de ranile pacatului, ca inca a patimit cele mai grele rani, din preacurvie si din ucidere. Dar nadejdea lui nu s-a imputinat si pentru aceasta s-a mantuit si s-a sfintit. Socotiti apoi ca talharul cel credincios era in gura mortii cu sufletul impovarat de rele, dar nadejdea lui a ramas neclintita pana la urma. Caci de n-ar fi avut nadejde, atunci n-ar fi indraznit sa zica: “Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta!“ Cat de dureros este cand vezi ca multi din cei ce s-au imbracat intru Hristos prin Taina Sfantului Botez si se impartasesc cu Painea Vietii, adica cu Trupul Domnului, cu alte cuvinte, cand vezi pe cei chemati sa mosteneasca Imparatia Cerurilor ca se deznadajduiesc de mantuire! Mare durere pentru Sfanta Biserica, maica noastra duhovniceasca, care se sileste ca pe toti sa ne mantuiasca!

Toti Sfintii Parinti marturisesc intr-un glas ca nici un pacat nu este asa de vatamator, precum este pacatul deznadajduirii, caci el e aproape ca si lepadarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, fratilor, sa ne doara inima pentru pacatele noastre, caci prin ele am suparat pe Bunul Dumnezeu, dar intristarea noastra sa fie totdeauna insotita cu nadejdea in mila Parintelui Ceresc si niciodata sa nu avem indoiala de mantuire. Obiceiul vrajmasului este sa aduca in inima frica cea dobitoceasca si tulburare, ca prin aceasta sa arunce pe om in deznadejde.

Dar tu, frate crestine, chiar daca L-ai vedea pe insusi Domnul ca isi intoarce fata Sa de la tine si nu te mai socoteste intre oile Sale, tu nici atunci sa nu te imputinezi, ci roaga-te cu staruinta catre El, precum se ruga vaduva cea necajita catre judecatorul nedreptatii, cum spune la Sfanta Evanghelie, si nu vei ramane rusinat. Striga cu indrazneala la gandurile cele otravitoare, cum striga si Sf.Proroc David, zicand: “Domnul este luminarea mea si mantuitorul meu, de cine ma voi teme?” si apoi zi:

“Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant!“

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке