Selectați pagina

Tot mai mulţi părinţi renunţă să-şi vaccineze copiii

Tot mai mulţi părinţi renunţă să-şi vaccineze copiii

pericolul vaccinariivaTot mai mulţi părinţi renunţă să-şi vaccineze copiii, motivând că se tem de eventuale consecinţe care pot apărea. Potrivit Centrului Naţional de Sănătate Publică, acest fapt devine o tendinţă, iar în prezent 5% din părinţi refuză imunizarea. Specialiştii susţin că fiecare copil trebuie vaccinat, deoarece urmările refuzului de a administra vaccinul sunt mult mai mari decât eventuale riscuri în urma imunizării.

Ina Ganu, mama unui copil de 3 ani, susţine că nu a fost contra imunizării până când şi-a vaccinat fetiţa împotriva poliomielitei şi a hepatitei. De atunci au stat mai mult prin spitale, iar fetiţa are probleme de sănătate. Femeia a declarat pentru IPN că părinţii nu sunt informaţi despre reacţiile adverse ale vaccinurilor. Ea susţine că a cerut medicului prospectul medical din cutia vaccinului, dar acesta a refuzat să i-l dea, zicând că trebuie să vorbească iniţial cu managerul instituţiei. „De ce părinţilor ni se pune în faţă doar foaia să semnăm, unde este indicat că se poate solda chiar şi cu deces şi nimeni nu are nicio responsabilitate?”, a întrebat femeia.

Un alt părinte, Vasile Toma, a spus că, în cazul familiei sale, primului copil i-au fost administrate toate vaccinurile prevăzute de programul naţional de imunizare, iar celui de-al doilea nu. Părinţii au renunţat la imunizare după ce fetiţa lor, în urma unuia dintre vaccinuri, a dezvoltat reacţii alergice. În prezent băiatul mai mic, care nu este vaccinat, nu este acceptat la grădiniţă. Vasile Toma a mai spus că în acordul informativ pe care îl semnează părinţii înainte de vaccinare scrie clar că procedurile care se fac, în unele cazuri, se pot solda cu deces. „Cum pot eu, un părinte, să-mi pun semnătura pe un asemenea acord informativ?”, a spus bărbatul.

Solicitat de IPN, şeful Centrului Profilaxie Specifică din cadrul CNSP, Anatol Melnic, a declarat că în ultima perioadă se înregistrează tot mai multe cazuri de refuz de a vaccina copiii şi de cele mai dese ori este vorba de familii care aparţin unor confesiuni religioase. „Dacă evaluăm, aproximativ 5% din părinţi refuză vaccinarea. Aceasta este o tendinţă crescândă, care a evoluat mai mult după anul 2009”, a notat şeful centrului.

Anatol Melnic a menţionat că astăzi există un risc real. Fiecare care nu este vaccinat este un purtător de boală. Medicul a dat exemplul tusei convulsive, care durează cel puţin 6 săptămâni, având diferite complicaţii. Potrivit medicului, anume pe motiv că se refuză vaccinarea, numărul de cazuri este în creştere. Dacă în anii precedenţi se înregistrau până la 100 de cazuri, în prezent acestea practic s-au dublat şi sunt infecţii care au consecinţe fatale. Anatol Melnic a mai spus că fiecare părinte trebuie să cunoască faptul că până la vaccin copilul trebuie să fie supus unui examen medical şi în cazul în care se depistează o problemă de sănătate, copilul trebuie tratat, apoi vaccinat.

„Vaccinurile, ca şi alte medicamente, dar cu o frecvenţă mult mai rară, poate da şi unele efecte adverse, de care tare se tem părinţii şi lucrătorii medicali, dar aceasta este o reacţie locală – o febră uşoară, o roşeaţă la locul administrării vaccinului, care trece fără niciun fel tratament. Cazuri de deces, de când lucrez eu în programul de imunizare, din anul 1983, până acum, nu am întâlnit”, a declarat medicul, precizând că întâmplările în care copii rămân invalizi sunt coincidente, pentru că, de fapt, copilul are deja anumite patologii până la vaccin.

Sursa: stirilocale.md

1 Comentariu

  1. Radu Humor

    Prigoana copiilor de chiaburi în perioada comunistă

    Prigoana comuniştilor a continuat şi după întemniţarea chiaburilor. Copiii acestora au devenit ţintele activiştilor de partid care au încercat să îndrepte ura celorlalţi săteni împotriva lor. Chiaburul Vasile Bourceanu a avut zece copii. După arestarea tatălui lor, nu au putut să-şi continue studiile pentru simplu motiv că nu aveau origini sănătoase.
    Băieţii au fost obligaţi să muncească pe şantiere. După 1989 au încercat să recupereze pământul familiei, confiscat de comunişti, însă nici după 25 de ani nu au reuşit.
    Comuniştii nu s-au oprit după ce au confiscat proprietăţile ţăranilor înstăriţi şi i-au trimis la temniţă grea. Ba mai mult. Şi familiile lor trebuia să fie distruse şi “reeducate”. Aşa a început prigoana copiilor de chiaburi. Peste noapte au fost şi ei transformaţi în pericole pentru orânduirea socialistă.
    Ţăranul Vasile Bourceanu a fost acuzat de sabotaj
    În 1952 Vasile Bourceanu, un ţăran înstărit din comună vasluiană Berezeni, a fost acuzat de sabotaj. I-a fost confiscată toată agoniseala şi în urma unui proces sumar a fost condamnat la 12 ani de muncă silnică. Nici cei 10 copii ai săi nu au scăpat de furia comuniştilor. Pentru a-i proteja, Vasile Bourceanu îi învaţă mereu să fie atenţi la ceea ce vorbesc.
    „Zicea că să nu vorbim despre asta şi nu vorbim de comunişti că uite ce am păţit eu şi a zis că nici puii de şarpe să nu se ducă acolo unde a fost el”, a spus Nicolae Bourceanu, fiul lui Vasile Bourceanu. Viorica Vazon este fiica chiaburului Vasile Bourceanu. Îşi aminteşte că după ce tatăl sau a fost aruncat în închisoare, comuniştii veneau o dată la câteva zile pentru a face controale.
    „Eram mică, nu prea înţelegeam multe lucruri decât, ţin minte atât, că odată eram la masă, era o masă rotundă şi eram toţi în jurul mesei rotunde şi mama răsturnase mămăligă pe fund şi în clipa aia au venit poliţaii şi ne-a aruncat de pe masă mămăligă”, a spus Aurica Bazon.
    Nu aveau voie să deţină nimic. Comuniştii le luaseră din gospodărie toate animalele, uneltele şi grânele. Tot ce produceau trebuia să meargă la partid. Copii fiind, erau obligaţi să suporte batjocură întregului sat atunci când mergeau la şcoală.
    „În momentul când ne-am dus la 5-7 în comună Berezeni de mergeam trei kilometri pe jos, bineînţeles că copiii oamenilor din comună, aveau o ură aşa, aruncau cu pietre după noi, cu ce aveau prin curte, ieşeau în faţă porţii şi aruncau”, a mai spus Aurica Bazon.
    Vasile Bourceanu a avut trei băieţi şi şapte fete. Iniţial niciunul nu a fost primit la liceu pe motiv că nu aveau origine sănătoasă. Li s-a refuzat dreptul la educaţie, iar băieţii au fost nevoiţi să muncească pe şantiere. Nici acolo nu au scăpat de ura activiştilor.
    „Unde te duceai, pe unde te întorceai, cum te vedea zice “băi chiaburule, băi cutare”, şi acum pe la CAP-ul asta, eu nu am lucrat, dar vărul ăsta care e la staţiune acum el a lucrat până la pensie la CAP şi tot striga la el, băi chiaburule, şi el doar lucra acolo cu dânşii”, a povestit Nicolae Bourceanu.
    Nici după 1989 nu au avut parte de dreptate. De 25 de ani se luptă prin tribunale să recupereze pământurile tatălui şi ale bunicului confiscate de comunişti. Deşi avea 50 de hectare, Vasile Bourceanu este trecut în registrul primăriei cu doar 34 de hectare. Practic, dintr-o mişcare de condei, comuniştii au făcut să dispară mai mult de un sfert din pământul chiaburului ca şi când nu l-ar fi avut niciodată. În timpul colectivizării activiştii l-au luat până şi contractele de vânzare – cumpărare care dovedeau clar cât pământ are Vasile Bourceanu. Au reuşit însă să salveze câteva.
    „În toate registrele pe care le-am căutat, în arhive, ei nu au fost trecuţi decât cu o parte din pământ. În registrul din primărie unde am căutat să vedem cu ce teren a rămas tata, erau trecute 34, cifra care era ştearsă permanent, adică era trecură în creion şi era ștearsă tot timpul acolo. Şi la bunicul nu l-am găsit cu niciun hectar în primărie, decât în arhivele de la judeţul Vaslui cu 18 hectare din cele 100 şi am avut şi pădure, asta din spusele lui tata şi a bătrânilor din sat”, a spus Aurica Bazon.
    Legea 18 din 1991 privind reconstituirea dreptului de proprietate a fost aplicată arbitarar în multe zone din ţară. Pe o parte din pământul bourcenilor au fost împrorietăriți alţi ţărani. A fost nevoie de ani de procese cu primăria pentru ca urmaşii lui Vasile Bourceanu să-şi recupereze o parte din terenul confiscat de comunişti. Cât priveşte pământul pe care comuniştii l-au şters din documente, cel mai probabil nu vor mai ajunge niciodată în posesia lui. Au trecut 62 de ani de cînd tribunalul poporului l-a judecat pe Vasile Bourceanu pentru singură vină: că muncea şi avea pămînt. Nici astăzi nu s-a făcut dreptate.

    Like

    Acum se vrea condamnarea de ochii lumii a unor criminali ca Vişinescu sau Ficior, în speranţa că nu se va ajunge la asasinii adevăraţi, cei ce i-au numit în funcţii de represiune pe asemenea analfabeţi care pentru a nu-şi pierde slujbele bine plătite erau în stare s-o omoare şi pe mă-sa ( au fost cazuri reale!) şi dictau toate aceste distrugeri morale şi materiale, nu doar asupra chiaburilor ci şi a elitelor intelectuale ! Mai ales !
    Adevăraţii asasini sunt cei sosiţi pe tancurile sovietice, unii ca Ana Pauker, Drăghici, Georgescu, Brucan, Patapievici, Tismeneanu şi alţi alogeni care au distrus România şi prin urmaşii lor fac astăzi acelaşi lucru, într-o ţară care înţelege greşit sau deloc că la ea acasă n-ar trebui să conducă străinii, ci doar să convieţuiască, dacă le convine aici, după legile ţării unde s-au oploşit, fugăriţi de peste tot, de-alungul Istoriei !
    Altfel riscă să repete greşelile, inclusiv Istoria !

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: