Selectați pagina

“Teologia” ecumenismului: eretică și schismatică, pe principiul că fiecare face ce îl taie capul, ca într-un eretic protestantism

“Teologia” ecumenismului: eretică și schismatică, pe principiul că fiecare face ce îl taie capul, ca într-un eretic protestantism

„Preasfințite Theoklite,

Hristos S-a născut!

Am devenit cu toții martori (prin intermediul internetului, că la slujbele săvârșite de el nu merg semnatarii, îngrădiți de panerezia ecumenismului – n.trad.) pomenirii lui Epifanie ca „arhiepiscop al Kievului și al întregii Ucraine” în cadrul Liturghiei arhierești care s-a săvârșit de dvs în biserica Sfântului Ștefan din Ptolemaida, în ziua de 27 decembrie 2018. Pentru aceasta în mintea noastră se nasc câteva întrebări, pe care vi le adresăm prin această scrisoare deschisă:

1) Potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe, pe întâistătătorii Bisericilor locale îi pomenesc numai întâistătătorii fiecărei Biserici autocefale. Astfel, din partea Bisericii Ortodoxe a Greciei îi pomenește arhiepiscopul Ieronim al Atenei, care însă NU l-a pomenit pe schismaticul Epifanie din Ucraina, la Liturghia săvârșită în ziua Nașterii Domnului (25 decembrie 2018). Dvs de ce l-ați pomenit pe Epifanie?

2) Încă nu a fost emis oficial tomos-ul sau actul de recunoaștere a autocefaliei în Ucraina. Așadar, ce rost are pomenirea lui Epifanie?

3) Se așteaptă ca pe data de 6 ianuarie 2019 să aibă loc conslujirea patriarhului Bartholomeu I al Constantinopolului cu Epifanie, la Fanar. Vizita lui Epifanie se așteaptă să fie legată de emiterea tomului autocefaliei din partea patriarhului. Întrebăm: poate patriarhul să purceadă la o asemenea faptă fără să întrebe, să se consulte cu:

a) arhiepiscopia Kievului canonică și recunoscută de toate Bisericile ortodoxe locale;

b) Patriarhia Rusiei, de care aparține Ucraina din punct de vedere bisericesc;

c) celelalte Patriarhii și Biserici Ortodoxe locale din întreaga lume?

Din ce Sfinte Canoane rezultă că aceste Biserici locale sunt datoare să accepte noua organizare bisericească din Ucraina și să se împărtășească cu Epifanie? Preasfințite, recunoașteți un primat de putere al patriarhului ecumenic și al Sinodului Patriarhiei de Constantinopol (asupra celorlalte Biserici Ortodoxe locale – n.trad)? Primatul de putere oare nu este cuprins între principalele erezii ale papismului?

4) În acest moment Biserica Ortodoxă a Greciei îl recunoaște oficial ca arhiepiscop al Kievului pe vlădica Onufrie. Preasfințite, când a încetat pentru dvs să fie valabil acest lucru și care sinod din Grecia a hotărât vreo schimbare? Oare prin hotărârea dvs recentă (de a-l pomeni pe Epifanie – n.trad.) nu cumva faceți neascultare de Biserica Greciei, de care aparțineți?

5) Epifanie este fiu duhovnicesc „hirotonit” de fostul arhiepiscop al Kievului, Filaret cel caterisit și anathematizat (de Patriarhia Moscovei, în anul 1992). Această hotărâre a Patriarhiei Rusiei au recunoscut-o ca validă nu numai toate Bisericile Ortodoxe locale, ci și patriarhul ecumenic Bartolomeu I însuși! Vă întrebăm, așadar, Preasfințite Teoklit:

a) Epifanie este hirotonit valid?

b) Nu este considerat, conform Canoanelor Bisericii, și el excomunicat devreme ce se împărtășește cu Filaret cel anathematizat?

6) Oare nu cumva și patriarhul Bartolomeu cade sub incidența acestui canon? („cel care se împărtășește cu cel excomunicat va fi și el excomunicat”)

7) Preasfințite, Filaret a fost caterisit și anathematizat de către Moscova, fiind rupt de Biserica Ortodoxă din motive administrative. Iar apoi el a creat propria lui pseudo-biserică, provocând schismă în Ucraina. Considerați că a fost nedreaptă caterisirea și anathematizarea lui?

Patriarhul Bartolomeu nu a avut niciun drept canonic de a restabili bisericește pe schismaticii din Ucraina. Conform Sfintelor Canoane, pe clericii cărora Biserica locală de care ei aparțin le-a impus anumite pedepse nu este permis să îi absolve de ele o altă Biserică locală. Prin urmare, patriarhul Bartolomeu a săvârșit abaterea canonică a „intervenției necanonice” în jurisdicția unei alte autorități ecleziastice!

Preasfințite, am putea să extindem discuția aceasta, însă nu vrem să vă obosim. Nu considerați că sunt logice întrebările pe care vi le adresăm? În final, de ce există atâta supunere față de Patriarhia Ecumenică? Dvs aparțineți de Sinodul Bisericii Greciei, NU de Sinodul Patriarhiei de Constantinopol! Nu dezbinați Biserica Greciei! Este clar că prin această lucrare patriarhul Bartolomeu a dovedit că slujește interesele politice ale SUA împotriva Rusiei. Biserica noastră locală de ce se amestecă în așa ceva? Această problemă este de competența Bisericilor locale ale Ucrainei și Rusiei sau a unui Sinod Panortodox.

În orice caz, este foarte trist că dvs, Preasfințite, în timp ce faceți neascultare în mod direct față de Sfântul Sinod de care aparțineți, i-ați acuzat pe frații ai dvs că se opun ecumenismului și că nu fac „ascultare de Biserică.” Pentru încă o dată dvs confirmați că sunteți cel care nu face ascultare de Biserică.

Cel mai rău dintre toate, însă, este că provocați o problemă bisericească foarte gravă în Biserica noastră locală, în Mitropolia de Florina – pe care v-a încredințat-o Dumnezeu să o păstoriți – pentru că o obligați deja să aibă Potir comun cu schismaticii, adică cu oameni care sunt în afara Bisericii! Acest lucru este nemaiauzit.

Ne așteptam să vină așa ceva – Potirul comun – din altă parte! Ne temeam în toți acești ultimi ani că, prin intermediul Patriarhiei Ecumenice, ne vom „uni” cu  papistașii anathematizați și vom ajunge la potir comun cu ei, însă acum vedem că vreți să avem potir comun cu alți schismatici anathematizați! V-ați dat seama, Preasfințite Theoklite, ați conștientizați ce ați făcut? Ați ajuns și dvs excomunicat și schismatic, devreme ce vă împărtășiți cu cei excomunicați.

Preasfințite, vă rugăm fierbinte: întoarceți cârma! Nu conduceți Biserica noastră locală spre prăpastie! Gândiți-vă că nu sunteți singur: Mitropolia de Florina nu se identifică cu persoana dvs, ci este trupul lui Hristos, adică este cler și popor. Nu aduceți osândă asupra noastră a întregii turme! Vă rugăm din inimă, săvârșiți cele bineplăcute lui Dumnezeu!”

Cu durere profundă semnează:

Evanghelos Vlasis, Antonios Hatzipanaghiotidis

Dimitrios Emanuil, Vasilios Kermeniotis,

Gheorghios Asanakis, Sokratis Vasiliadis,

Zikos Papazoglu, Xristos Elefteriadis

Panaghiota Panaghiotidu

 

Sursa – https://synaksiorthodoxon.blogspot.com/2019/01/blog-post_1.html

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *