Selectați pagina

Tehnologia „maidan” poate fi folosită şi în Moldova

Tehnologia „maidan” poate fi folosită şi în Moldova
MoldovaExperienţa „maidanului” de la Kiev poate fi folosită de strategii occidentali în Moldova.

Scopul este foarte clar: o ţară, în mod tradiţional, prietenă şi parteneră să fie ruptă de Rusia. Activitatea fondurilor internaţionale, suportul informaţional şi politic şi o serie întreagă de preferinţe atestă seriozitatea intenţiilor Bruxelles-ului şi Washingtonului în legătură cu statul moldovean care, deocamdată, nu s-a consolidat.

În urmă cu două săptămâni, reprezentanţii UE au luat decizia privind includerea Republicii Moldova pe lista ţărilor ai căror cetăţeni vor putea circula fără vize în Spaţiul Schengen pentru o perioadă de 90 de zile. Ei trebuie să aibă asupra lor o anumită sumă de bani şi să explice scopul călătoriei. Este încă o măsură în legătură cu semnarea acordului de asociere a Moldovei cu UE. Ceremonia festivă este programată pentru vara anului curent. Însă acest proces poate provoca prăbuşirea economiei Moldovei, şi aşa destul de slabă, şi pierderea independenţei politice.

Tehnologiile de control al haosului, folosite la Kiev, pot fi folosite şi la Chişinău. Puterea nu trebuie să fie schimbată, ea este pro-occidentală. Scopul este destabilizarea întregii ţări. Expertul Vladimir Bruter a reamintit despre evenimentele recente de la Kiev.

„Tehnologiile „maidanului” au fost deja folosite în Moldova în 2009. Preşedintele Voronin nu s-a opus. El le-a dat voie protestatarilor să intre în sediul administraţiei, care au distrus şi au jefuit totul. Însă conflictul pe care s-a contat nu a izbucnit. Occidentul este foarte activ în Moldova, având în vedere faptul că în vară va fi semnat acordul de asociere cu UE”.

Aderarea Crimeii la Rusia i-a impresionat puternic pe moldoveni. Practic, nu au rămas indiferenţi nici susţinătorii unirii cu România şi nici cei care se pronunţă pentru integrarea cu Rusia. „Sectorul politic de Dreapta” din Moldova susţine necesitatea aderării ţării la NATO şi, în general, la orice structuri euro-atlantice. Promotorii acestor idei sunt consilierii români, care sunt prezenţi, practic, în toate organele centrale ale puterii. Rezultatele alegerilor care se vor desfăşura în toamnă depind în mare măsură de faptul, dacă Occidentul va folosi în Moldova tehnologiile „maidanului”. Este deja foarte clar că acest lucru se va întâmpla în cazul în care vor învinge forţele moderate.

Sursa: http://romanian.ruvr.ru/

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *