Selectați pagina

Tehnologia 5G provoacă revolta maselor din Elveția, care se tem pentru sănătatea lor

Tehnologia 5G provoacă revolta maselor din Elveția, care se tem pentru sănătatea lor

Elveția a fost printre primele țări care a început să implementeze rețelele 5G, însă tehnologia este primită de revolta maselor care se tem că antenele folosite ar putea emite radiații electromagnetice ce le vor pune în pericol sănătatea, relatează AFP, citat de hotnews.ro

Protestatarii urmează să umple străzile capitalei Elveției luna aceasta și amenință că vor lansa un referendum pentru a opri instalarea antenelor.

În februarie, Elveția a trecut o etapă majoră, a atribuit frecvențele 5G către trei operatori majori de telefonie, Swisscom, Sunrise și Salt, realizând venituri de aproape 380 milioane de franci elvețieni (350 de milioane de euro)

Principalii operatori au intrat apoi într-o cursă a reclamelor pentru a anunța că noua tehnologie va fi disponibilă anul acesta în orașe, șa țară și chiar în regiunile muntoase.

La începutul lui iulie, 334 de antene pentru 5G erau operaționale în țară, potrivit autorităților

Referendum?

După un start puternic, 5G se confruntă cu un declin, în special în zona cu vorbitori de franceză a Elveției.

Mai multe orașe, inclusiv în Geneva, au început să apară petiții online în care se cere oprirea construcției infrastructurii 5G.

Oponenții avertizează că tehnologia 5G presupune riscuri de sănătate și de mediu fără precedent în comparație cu tehnologiile anterioare.

Vor organiza un protest pe 21 septembrie în fața clădirilor guvernului din Berna și lucrează la lansarea unui referendum.

Olivier Pahud, care demonstrează în mod regulat împotriva 5G în fața sediului ONU de la Geneva, insistă că tehnologia va avea ”impact asupra sănătății, asupra mediului și a capacității oamenilor de a gândi”, deși recunoaște că încă nu a fost dovedit că radiațiile electromagnetice produce cancer.

Federația elvețiană a medicilor de asemenea face apel la prudență, spunând că ”atâta timp cât nu este științific dovedit că o creștere a valorilor limitelor radiațiilor nu are impact asupra sănătății, ar trebui să renunțăm să le creștem”.

Sursa: https://www.dailymail.co.uk/news/article-7492349/Thousands-streets-Switzerland-protesting-against-5G-mobile-phones-signals.html

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *