Selectați pagina

Taina prezenţei lui Hristos în întâmpinarea disperaţilor lumii

Taina prezenţei lui Hristos în întâmpinarea disperaţilor lumii

Odată, prin al doilea an de preoţie, în oraşul meu natal, am fost martorul unei îngropăciuni (căci nu înmormântare era) care m-a cutremurat mai mult ca altele.

Un tânăr se sinucisese, undeva într-o pădure. Şi familia, prieteni, colegii toţi, cu bătăi în piept şi urlete de durere se despărţeau de tânărul acela. Pentru că preot – după rânduiala cuminte a Bisericii – nu era, pe margine, nişte lăutari cântau bucăţi triste – mare parte din ele romanţe…

În durerea mamei copilului aceluia era cea mai dramatică luptă din câte mi-a fost dat să văd… Stam pe margine – tocmai înmormântasem pe un om tare drag mie – şi, cu nodul în gât, îmi imaginam pe văduva din Nain… Câtă deznădejde, cât nu este prezent Hristos! După ce l-au aşezat în groapă şi au plecat toţi, m-am dus lângă moviliţa de lut galben şi-am rostit „Tatăl nostru…”

Nu de dragul celui care îşi grăbise plecarea, ci din solidaritate – poate necanonică – cu femeia aceea – mamă de rană cu văduva din Nain. Nu ştiu de unde a răsărit lângă mine. Poate că nici nu plecase… Pe faţa ei se-aşezase o umbră, fină cât o pânză de păianjen – o umbră de nădejde. Pe care nu eu i-o dădeam, ci taina aceasta a prezenţei lui Hristos în întâmpinarea disperaţilor lumii.

Am înţeles atunci, mai mult ca oricând, Dumnezeul Căruia-I slujesc şi a Cărui iubire mi-e hrană cerească şi pământească. El rămâne Făcătorul de minuni; ba, mai mult, El e Minunea, pentru că El e Viaţa. Când m-am întors între ai mei, mama mea a fost cea care – simţindu-mi plânsul, mi-a pus capul pe umărul ei, m-a mângâiat şi mi-a zis: „Dragul mamei…”

Este reacţia care mi-a confirmat că toate maicile au în inima lor ceva din sabia care trece prin inima Maicii Domnului. Şi-am înţeles că de dragul unor astfel de fiinţe, icoane de duh ale împlinirii Iubirii, Hristos schimbă moartea-n bucurie.

Vă închipuiţi coloana de oameni care duceau – tot în cântare lăcrimată – pe tânărul din Nain cum s-a întors acasă. Cum este şi răspunzi: Unde-ai fost? La o înmormântare. Sau… Unde-ai fost? „La o Înviere!!!”

Din “Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?“, Ed. Agnos, Sibiu, 2013

Urmăritori / Pingbacks

  1. Taina prezenţei lui Hristos în întâmpinarea disperaţilor lumii | ganduri din ortodoxie - […] “Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?“, Ed. Agnos, Sibiu, 2013 […]

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: