Selectați pagina

Sute de ţarani romăni, sătui că li se UCID porcii sub pretext de pestă porcină, au blocat accesul autorităţilor sanitar-veterinare în localitate

Sute de ţarani romăni, sătui că li se UCID porcii sub pretext de pestă porcină, au blocat accesul autorităţilor sanitar-veterinare în localitate

Câteva sute de localnici din comuna Rusăneşti, unde au fost confirmate trei focare de pestă porcină africană (PPA), au blocat, marţi, accesul autorităţilor sanitar-veterinare în localitate, astfel că eutanasierea animalelor a fost amânată pentru miercuri, potrivit primarului Alexandru Chirea.

Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că sătenii se împotrivesc eutanasierii porcilor deoarece nu mai sunt animale bolnave, dar şi pentru că în apropiere, în pădurile din judeţul Teleorman, ar fi în continuare mistreţi bolnavi faţă de care nu se iau măsuri.

Alexandru Chirea spune că, prin acţiunile lor de marţi, localnicii din Rusăneşti au reuşit numai să amâne eliminarea porcilor.

“Am reuşit să amânăm până mâine. S-au strâns două-trei sute de cetăţeni, nu i-au lăsat (pe reprezentanţii DSVSA – n.r ) să intre în comună, au rămas la marginea localităţii. O rezolvare nu prea văd pentru că cei de la DSVSA sunt hotărâţi să elimine toţi porcii din comună. De fapt, nu prea mai avem porci, mai sunt doar purcei care ar urma să fie crescuţi pentru anul viitor şi câteva scroafe gestante pe care e păcat să-i tăiem. Supărarea mare e că focarul nu se stinge în pădure, în Teleorman, că nu umblăm la cauză, ci la efect. Acolo nu se ia nicio măsură”, a declarat primarul comunei Rusăneşti.

Trei focare de pestă porcină africană au fost confirmate la finalul săptămânii trecute în comuna Rusăneşti, în trei gospodării, potrivit Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt. Un al patrulea focar de PPA a fost confirmat luni, în comuna Cilieni, unde au şi fost eliminaţi 28 de porci dintr-o gospodărie situată la circa un kilometru de localitate.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *