Selectați pagina

Supremaţia papală şi cruciadele. Despre ereziile papale

Supremaţia papală şi cruciadele. Despre ereziile papale

Despre ereziile papale. Cauzele cruciadelor.

Cruciadele sunt un fenomen complex şi adesea greşit înţeles, deoarece sunt privite numai din punctul de vedere al Occidentului şi doar ca fenomen de natură religioasă. În realitate, rolul cel mai important în desfăşurarea cruciadelor l-au jucat interesele politice şi economice, numai că ele au fost disimulate de ideologia eliberării locurilor sfinte. Papii înşişi, care doreau să lichideze schisma din 1054 şi să aducă Orientul sub autoritatea lor, nu au fost întotdeauna slujitorii puri ai unui ideal exclusiv religios.

Papa Griorie al VII-lea, supremaţia papală şi ideia de ,,Cruciadă”


Prin schisma cea mare (1054), adunarea papistaşilor (numită acum ,, Biserica Catolica” ) s-a rupt de Biserica Ortodoxă care este adevărata Biserică a lui Hristos. La scurtă vreme dupa schismă , rătăcirea adunării papistaşilor a început să se vadă clar, exprimându-se nu doar prin formule pseudo-teologice, ci şi prin intrigi şi crime odioase. Teoreticianul ,, Cruciadelor ‘’ este papa Grigore al VII – lea (1020 – 1085 , papă între anii 1073 – 1085) considerat sfânt de către papistaşi; el se gândea la organizarea unui imperiu ,,teocratic “, de fapt papocratic, în care includea şi Locaşurile sfinte ca ,,patrimoniu al Sfântului Petru “, după concepţia expusă în ,,Dictatus Papae ’’. Această lucrare expune, prin 27 de teze , doctrina puterii absolute a papei. Conform acestei docrine ,,singur Papa are putere să pună şi iaraşi să repună pe Episcopi. El singur, după împrejurări, poate da legi noi; el singur se poate folosi de insigniile imperiale, singur pe Papa au să-l onoreze toţi Principii, sărutându-I picioarele. Papei îi este permis să depună pe Împăraţi. Nici un sinod neconchiemat de Papa nu se poate numi ecumenic . Nici un capitol, nici o carte nu e canonică fără autorisaţiunea Papei. El singur poate respinge opinia tuturor, pe a sa nimenea ’’. Pentru meritele sale în interesul papalitaţii, papa Grigore al VII-lea a fost beatificat de către papa Grigorie al XIII –lea in anul 1584 şi sanctificat de către papa Benedict al XIII- lea in 1728.

Papa Urban al II – lea şi prima ,,Cruciadă ’’(1096-1099). Începutul colonialismului european

Cel care va trece efectiv la fapte este papa Urban al II –lea (1029-1099 ), papă (1088 – 1099 ). Declarând oficial că voieşte să apere şi să extindă Creştinătatea, el pune în mişcare o armată de 80 000 de soldaţi, însa nu pentru a ajuta Răsăritul ameninţat de musulmani , ci pentru a-l cuceri . Oamenii simpli, însufleţiţi de expediţia eliberării, vor primi numele de ,, Militia Christi ’’ sau ’’Milites Sancti Petri’’. Mergînd să săvârşească fapte ,, pentru Dumnezeu “ ei îşi vor pune cruci pe arme; datorită acestui fapt, se vor numi ,, cruciaţi ’’; acţiunile lor vor fi numite ,,cruciade’’. Pentru a da o motivaţie soldaţilor, papa le-a acordat o ,, indulgenţă plenară ‘’ prin care considera că le iartă toate păcatele trecute, prezente şi viitoare. În plus, proprietăţile soldaţilor au fost considerate ,,sacre “. Înşelaţi de aceste promisiuni, soldaţii au comis apoi, fără mustrări de conştiintă, orice fărădelege. ,,Cruciaţii ”au ajuns la Constantinopol, unde au fost primiţi de împăratul bizantin Alexie Comnenul. Subliniem faptul ca Împăratul bizantin nu ceruse latinilor decât soldaţi pentru a-l ajuta să apere Creştinătatea împotriva atacurilor păgâneşti; el nu accepta ideea de ,,cruciadă ’’ şi nu putea să dorească succes unei acţiuni militare care ar fi dus la supunerea Răsăritului faţă de Apus.

În 1098, Boemund, principe de Tarent, a cucerit Antiohia. În anul următor, Gottfried de Buillon se proclamă rege în Ierusalim; Tancred în Capernaum , Raymundus în Laodiceea , Balduin în Edesa şi Boemund în Antiohia sunt vasalii noului rege al Ierusalimului. În locul patriarhului ortodox, latinii au pus un patriarh papistaş , fapt care dovedeşte că ei nu doreau eliberarea Ierusalimului, ci aducerea lui sub autoritatea papei. ,, Lucrul cel mai grabnic al acestor cuceritori este sa închine papei ţările cucerite, punând în Ierusalim şi Antiohia patriarhi latini, cu alungarea celor ortodocşi ’’. Stabilirea ,,cruciaţilor ‘’ în Palestina, după ocuparea Ierusalimului, la 15 iulie 1099, este considerată a fi începutul colonialismului european.

Cruciadele, templierii, ioaniţii şi teutonii

Pentru menţinerea ordinii în rândul populaţiei cucerite şi pentru înlăturarea răscoalelor s-au înfiinţat ordine militaro-călugăreşti: ordinul ioaniţilor şi templierilor, organizat la începutul secolului al XII-lea de călugării papistaşi francezi şi ordinul german al teutonilor, spre sfârşitul aceluiaşi veac .

Ordinele cavalereşti care provin din acestea, acţionează şi azi, în peste 120 de ţări, declarând că scopul lor este unul filantropic; mai afirmă că lucrează pentru apărarea civilizaţiei creştine.

Ordinul cavalerilor ioaniţi a avut sediul iniţial la Ierusalim; după 1530, sediul se stabileşte în insula Malta , insulă dăruită ordinului de către împaratul Carol Quintul. De atunci se numesc ,, cavaleri de Malta ‘’. Despre venirea şi activitatea ioaniţilor pe teritoriul ţării noastre găsim informaţii în ,,Diploma Ioaniţilor ’’. Este vorba de de diploma pe care regele Bela al IV-lea al Ungariei a acordat-o în 1247 cavalerilor ioaniţi pentru a se stabili în Banatul de Severin şi pentru a-l coloniza.

Ordinul cavalerilor de Malta a activitat oficial în România, începând din anul 1932. A fost desfiinţat în perioada comunistă . Dupa Revoluţia din decembrie 1989, profitând de libertatea de acţiune, ordinul a fost reînfiinţat . În prezent , ordinul cavalerilor de Malta din România cuprinde şi membri ecumenişti , care mai înainte au fost ortodocşi. Cavalerii de Malta recunosc implicarea ecumenismului şi declară că sunt fascinaţi de procesul ecumenismului în România: ,, Astăzi Ordinul este reprezentat de Ambasadorul şi Comisarul Magistral al Asociaţiei, Franz Alfred Reichsgraf von Hartig, acreditat în 13 mai 1997 şi de hospitalier Tibor Graf Kalnoky. Un lucru deosebit este faptul că Asociaţia Românească este singura Asociaţie Malteză din lume, care are în componenţă şi o parte ortodoxă acreditată de conducerea Ordinului: familiarii ordinului. Acest privilegiu unic a fost acordat în urma vizitelor Papei Ioan Paul al II-lea şi ale Marelui Maestru Fra Andrew Bertie în România, aceştia fiind fascinaţi de funcţionarea exemplară a echipelor ecumenice de lucru din interiorul Ordinului şi ale Serviciului de Ajutor şi de progresul ecumeniei în România creştină’’.

Ordinul cavalerilor templieri avea un sprijin important în persoana lui Bernard de Clairvaux, un cleric papistaş de frunte şi un nepot al unuia dintre cavalerii fondatori. El a vorbit şi a scris în numele lor; în 1129, la Consiliul din Troyes, ordinul templierilor a fost oficial recunoscut de adunarea papistaşilor (aşa numita ,, Biserică Catolică’’). Odată cu acest act formal, templierii au început să primească mari sume de bani, pământuri şi fii de nobili de la familii dornice să îi sprijine. Un alt beneficiu l-au primit templierii în 1139, când enciclica papei Inocenţiu al II-lea, întitulată ,,Omne Datum Optium’’, i-a scutit de supunerea la legile locale. Acest lucru înseamnă că templierii puteau traversa liber orice graniţe, nu trebuia sa plătească taxe şi nu răspundeau decât în faţa papei. Pe aceşti ,, milites Templi’’, papa Inocenţiu al II –lea, i-a declarat ,,apărători ai bisericii catolice’’ (cum nomine conseamini milites Templi, constituti estis a Domino catholice ecclesie defensores). Enciclica este semnată, în mod orgolios: ,,Ego Inocentius catholice ecclesie episcopus ’’, adică: Eu Inocenţiu, Episcop al Bisericii Catolice ’’, arătând prin aceasta supremaţia întregii Biserici. Această enciclică este confirmată în 1145 de enciclica ,,Militia Dei ’’ a papei Eugen al III –lea.

Templierii au rămas în istorie şi prin ritualul obscen din cadrul ,, procedurii de iniţiere ’’ prin care se realizează primirea în ordinul lor, aşa cum au stabilit Huges de Bure şi Raoul de Gisy. De asemenea, ei venerau pe baphomed (idolul cu cap de ţap, venerat de satanişti). Templierii sunt prezentaţi de România din 2003. Unii îl prezintă astfel: ,, Ordinul Cavalerilor Templieri s-a înfiinţat în 1118 şi de atunci s-a răspândit în peste 40 de ţări, cu scopul de a apăra civilizaţia creştină. La noi, există de cinci ani şi are peste 500 de membri, afacerişti, politicieni, avocaţi, ofiţeri.

Despre ordinul cavalerilor teutoni se ştie că a fost întemeiat în 1191. În anul 1211, cavalerii teutoni şi-au început activitatea în Transilvania, stabilindu-se în Braşov (numit de ei Kronstadt).

Papa Eugen al III-lea şi a doua ,,Cruciadă ’’ (1147 – 1148)

În 1146, turcii au cucerit Edesa . Acesta a fost pretextul organizării celei de-a doua ,,cruciade’’ de către papa Eugen al III-lea, cunoscut în istorie ca unul care şi-a cumpărat cu bani scaunul papal. O armată franceză, condusă de regele Ludovic al VII-lea şi o oaste germană, în frunte cu împăratul Conrad al III-lea , mergând pe urmele primilor ,,cruciaţi’’, în vara anului 1148, au ajuns la Constantinopol. De acolo, au trecut în Asia Mică , unde au fost răpiţi de turci.

Papa Clement al III-lea şi a treia ,,Cruciadă’’ (1189- 1192 )

Sultanul Egiptului, Saladin, în anul 1187, după 88 de ani de stăpânire latină, a cucerit Ierusalimul. Papa Clement al III-lea a lansat o nouă chemare la ,,cruciadă ’’. La chemarea lui au răspuns regii Angliei şi Franţiei – Richard Inima de Leu şi Filip al II-lea August – şi împaratul Germaniei, Frederic I Barbarossa. Această ,, cruciadă ’’ s-a soldat cu un eşec. Armata lui Barbarossa, venită pe uscat, a fost învinsă în Asia Mică şi împăratul a pierit înecat. Filip August şi Richard, veniţi pe mare, n-au izbutit să cucerească Ierusalimul şi s-au întors acasă. Sultanul a ieşit învingător din această înfruntare. ,,Cruciada’’ a stârnit tot atâtea temeri împaratului bizantin Isaac Anghelos, cât prima cruciadă împăratului Alexie şi a doua împăratului Manuel Comnenul.

Papa Inocenţiu al III-lea şi a patra ,,Cruciadă’’(1202- 1204)

,,Cruciada’’ a patra a fost predicată de papa Inocenţiu al III-lea (1198 – 1216 ), cu scopul aparent al eliberării Ierusalimului. Acest papă a fost cel mai mare teoretician al ,, cruciadei’’ , cel care a alcătuit o doctrină coerentă (în sensul ereziilor papale): din acest moment textele au fixat cu exactitate condiţiile obţinerii indulgenţelor, ierarhizate la sfârşitul secolului al XII-lea în funcţie de serviciile aduse ,,cruciadei’’. Conducătorii veritabili ai acestei ,,cruciade’’ au fost : papa Inocenţiu al III-lea, partizan al ,, unirii Bisericilor ’’ sub conducerea Romei şi Enrico Dandolo, exponent al ambiţiilor economice ale Veneţiei . ,,Cruciada avea drept obiectiv Egiptul, de care depindea Palestina. În urma unui act de trădare din interiorul Imperiului Bizantin, prin care se promitea supunerea Bisericii Greceşti autorităţii scaunului papal, flota veşnică îşi modifică traseul şi în loc să se îndrepte spre Egipt, merge către Bizanţ, unde ajunge în 1204. Cu viclenia caracteristică papalitaţii medievale, papa ,, ia masca omului de omenie dezaprobând public ceea ce plănuise în secret ’’. Astfel, ,,Constantinopolul se asediază în contra espresei declaraţiuni a papei, dar cu deplinul lui consimţământ ’’. ,,Cruciaţii’’ iau cu asalt Constantinopolul în Vinerea Patimilor a anului 1204. Timp de trei zile şi trei nopţi au loc atrocităţi nemaivăzute, care le întreceau şi pe cele comise de păgâni.

Să ascultăm ce zice martorul ocular Nicetas: ,,Icoanele s-au călcat în picioare; relicviile (Sfintele Moaşte, n.n.) s-au aruncat în locurile cele necurate; Sfânta Cuminecătură s-a vărsat pe pământ; sfintele vase s-au furat, zdrobit sau folosit spre scopuri profane; caii şi catârii s-au băgat în altariu. O femeie depravată, o curvă publică s-a aşezat pe tronul patriarhal, a cântat versuri obscene, jucând înaintea altarului. N-au fost cruţate nici doamne venerabile, nici fecioare, nici călugăriţe. Furia devastării domnea pe la Locurile Sfinte’’.

În locul Imperiului Bizantin, ,,cruciaţii ’’ au creat imperiu latin de Constantinopol (1204 – 1261), punând rege pe Balduin de Flandra (1204-1205 ). Dându-şi intenţiile pe faţă, papa îi scrie lui Balduin: ,,Mulţumesc lui Dumnezeu că a umilit pe cei mândri (aşa îi considerau pe cei ortodocşi, n.n.) şi a dat mila celor smeriţi (aşa îi numeau pe cei criminali, n.n.), că te-a învrednicit a savârşi prin tine lucruri minunate (crime şi profanări, n.n.), spre mărirea numelui Său şi spre binele Creştinătăţii. Te provocăm dară, ca să aduci la ascultare de scaunul apostolesc (papal n.n.) pe întreaga Biserică grecească şi împăraţia Constantinopolului ’’. Se arată aici cu claritate doctrina dublei supremaţii (bisericeşti şi lumeşti). Papa dorea să fie conducător al întregii Biserici şi împărat al împăraţilor.

,,Cruciadele’’ şi întărirea Imperiului Otoman

Cucerirea şi jefuirea Constantinopolului din 13 aprilie 1204 şi crearea unui imperiu latin între 1204 -1261 la Constantinopol au contribuit la slăbirea gravă a Imperiului Bizantin. Această slăbire a favorizat cucerirea lui de către turci la 29 mai 1453. În plus, atacurile cruciaţilor au determinat unirea conducătorilor musulmani care până atunci erau dezbinaţi . ,,Dacă nu era papa cu cruciaţii săi, şi îndeosebi dacă Curia papală nu purta politica de a cuceri Orientul, turcii nicicând n-ajungeau aceea ce au ajuns: să cucerească Constantinopolul şi apoi sa devină spaima Europei încurcare prin intrigile papilor.

Papa Bonifaciu al VIII-lea şi ,,cele două săbii’’

Papa Bonifaciu al VIII-lea (1235-1303, papă între anii 1294 – 1303), bun conducător al doctrinei înaintaşilor săi, a dat în 1302 enciclica ,,Unam Sanctam’’ în care afirmă: ,,Definim şi declarăm că este necesar pentru mântuire să crezi că fiecare fiinţă omenească este supusă Pontifului Romei’’ (Porro subesse Romano Pontifici omni humanoe creaturoe declaramus, dicimus definimus et pronunciamus omnino esse de necessitate salutis). Prin această enciclică, Bonifaciu al VIII –lea pune în mod oficial întreaga putere lumească în mâna papei.

Papa Honoriu al III-lea şi a cincea ,,Cruciadă’’ (1217- 1221)

Papa Honoriu al III-lea îi porunci arhiepiscopului Acrei, Jacques de Vitry, să propovăduiască ,,războiul sfânt’’ în Siria şi Palestina. La această ,,cruciadă’’ porniră spre Acra, locul de întâlnire al ,,cruciaţilor’’, o serie de feudali din ţările ,,cruciate ’’. La sfârşitul lui octombrie 1217 se ţinu un mare consiliu de razboi la Acra. Armatele ,,cruciate ’’, care numărau 2000 de cavaleri, câteva mii de soldaţi calări, circa 20 000 de pedeştri şi numeroase trupe neregulate, porniră la atac. Oraşul Damietta cade, iar sultanul Malik al – Adil moare la 31 august 1218. Noul sultan al Egiptului, Malin al –Kamil, încearcă sa reia ofensiva pentru a despresura Damietta; dar luptătorii lui nu scapă cu viaţă din lupta din 9 octombrie 1218. Vice – regele Damascului, Al –Muazzam, fratele lui Malin al-Kamil, porunci să se distrugă toate zidurile de apă ale Ierusalimului. Dărâmarea începu la 19 martie 1219. Al – Muazzam considera că e mai bine să predea un oraş pustiu şi ruinat, decât un loc întărit. Leopold al VI-lea, ducele de Austria, se reîntoarse în Europa. Malin al-Kamil, sultanul Egiptului, propuse ,,cruciaţilor’’ ca aceştia să ridice asediul Damiettei în schimbul restituirii Ierusalimului. Legatul papal, cardinalul Pelagius de Albano, determină consiliul de decizie să respingă propunerile sultanului Malin al –Kamil. ,,Cruciaţii’’, întăriţi cu noi forţe sosite din Europa, asaltară Damietta pe care se retrasese la Acra, se răzgândi şi făcu cale întoarsă, debarcând la Damietta la 7 iulie 1221. Sultanul Malin al-Kamil mai făcu o ultimă propunere ,, cruciaţilor ’’ de a le restitui regatul Ierusalimului , cu o condiţia ca ei să părăsească Egiptul. Legatul papal refuză din nou oferta sultanului, dovedind prin aceasta faptul că nu îl interesa eliberarea Ierusalimului . Cardinalul Pelagius de Albano dădu ordinul de plecare spre Cairo, iar Jean de Brienne se supuse. În timp ce ,,cruciaţii’’ urcau pe Nil, Malin al-Kamil porunci ruperea digurilor. În urma revărsării apelor, armata ,,cruciaţilor ’’ este parţial înecată . Pentru ,,cruciaţi ’’ bătălia e pierdută.

A şasea ,, cruciadă’’ (1228- 1229)

Deşi favorabil imperialismului papal, papa Gregorius al IX-lea a interzis regelui Frederic al II-lea să conducă ,,cruciada’’. Acesta, din cauză că regela era prieten cu sultanul Malin-al-Kamil. Insă fară a ţine cont de papă, Frederic al II-lea întreprinde o expediţie armată de la Acra la Jaffa . Se ajunge la încheierea tratatului din 18 februarie 1229, prin care Ierusalimul era cedat ,,cruciaţilor ’’, împreună cu oraşele Bethleem şi Nazaret . În martie 1229, Frederic al II-lea intră în Ierusalim unde este încoronat ca rege al Ierusalimului. Frederic al II-lea rămâne indiferent de problemele religioase şi hotărăşte ca Ierusalimul să rămână oraş deschis. El se întoarce la Acra deoarece baronii se răsculaseră împotriva sistemului său centralizat de conducere. Nereuşind să ajungă la o înţelegere cu baronii, Frederic al II-lea se întoarce în Italia, în mai 1229.

Conciliul de la Lyon şi a şaptea ,,cruciadă’’

La conciliul de la Lyon din iunie –iulie 1245, se lansa chemarea pentru a şaptea ,,cruciadă’’. Aceasta avea un caracter francez, pentru că în jurul lui Ludovic al IX-lea se adunară numai nobili francezi. În primăvara anului 1249, Ludovic al IX-lea se îmbarcă împreună cu oamenii săi, la care se adăugaseră baroni din Siria şi Cipru. Numărul total al ,,cruciaţilor’’ se ridica la aproximativ 15 000 de oameni. Ajunse în faţa Damiettei, în ziua de vineri, 4 iunie 1249. La 6 iunie 1249 ‚,cruciaţii’’ pătrundeau în Damietta. Trupele ‚,cruciate’’ s-au ales cu o pradă bogată.

Alchimistul Albertus Magnus şi discipolul său, Toma D’ Aquino

Este cunoscut faptul că celebrul ,,teolog’’ papistaş Toma d’ Aquino a fost un teoretician al doctrinei scolastice a supremaţiei papale. Mai puţin cunoscut este însă faptul că era discipol al renumitului alchimist Albertus Magnus. Acesta din urmă era şi ,,teolog’’ şi chiar episcop al adunării papistăşeşti. Născut în 1206 în Bavaria, Albertus a fost ales în 1254 conducător al tuturor dominicanilor germani. El a pus filosofia lui Aristotel în slujba scolasticismului papistăşesc. În 1260, papa Alexandru al IV-lea l-a numit episcop de Regensburg. În anii 1263-1264 a predicat în Germania şi Boemia, îndemnând pe oameni să participe la ,,cruciade’’. Pentru meritele sale în apărarea intereselor papale, Albertus Magnus a fost beatificat în anul 1622, iar papa Pius al XI-lea l-a sanctificat în 1931. Toma d’Aquino a fost sanctificat în anul 1323, iar doctrina sa, tomismul, a fost ridicată la rangul de ,,filosofie oficială a Bisericii Catolice’’ de către papa Leon al XIII-lea, în 1879. Pe doctrina acestor rătăciţi se întemeiază, aşadar, papalitatea.

Papa Clement al IV-lea şi a opta ,,cruciadă’’(1270)

Papa Clement al IV-lea cheamă la o nouă ,,cruciadă ’’. La 4 martie 1268, într-o adunare solemnă, Liudovic al IX-lea, regele Franţei, îşi anunţă hotărârea de a conduce această acţiune militară. La 1 iulie 1270, vasele cu ,,cruciaţi ’’ pornesc spre Siria, dar în loc să ajungă la Acra, ,,cruciaţii’’ s-au îndreptat spre Tunisia unde nu căutau decât noi cuceriri şi jafuri. Barbaras, sultanul mameluc al Egiptului , oferă ajutor amirului Tunisiei. Regele Ludovic al IX-lea moare în luptă, iar puţinii ,,cruciaţi’’ rămaşi în viaţă se întorc în Franţa. Cu această ultimă încercare militară, aşa –numitele ,,cruciade clasice’’ au luat sfârşit. Rând pe rând statele din Orient au fost cucerite de musulmani.

De Ioan Vlăducă

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *