Selectați pagina

Sunt grâu al lui Dumnezeu şi vreau prin dinţii fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos

Sunt grâu al lui Dumnezeu şi vreau prin dinţii fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos

,,Eu scriu Bisericilor şi poruncesc tuturor căci eu voind, mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi opri. Rogu-vă să nu aveţi către mine dragoste deşartă. Lăsaţi-mă să mă fac mâncare fiarelor, prin care îmi este cu putinţă a câştiga pe Dumnezeu.

Sunt grâu al lui Dumnezeu şi vreau prin dinţii fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos. Mai bine aţâțaţi pe fiare ca să mi se facă mormânt şi nimic din trupul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic adevărat al lui Hristos, când nici lumea nu va vedea trupul meu.

Rugaţi-vă lui Hristos pentru mine ca, prin uneltele acestea, jertfă să mă fac. Nu precum Petru şi Pavel vă poruncesc vouă, căci aceia sunt apostoli, iar eu osândit; aceia slobozi, iar eu până acum sunt rob. Iar dacă voi pătimi, voi fi slobod pentru Hristos şi voi învia întru El.

Acum învăţ când sunt legat, ca nimic lumesc sau deşert să poftesc”.

Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Romani, cap. 4.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *