Selectați pagina

Suicidul ia amploare în Moldova

Suicidul ia amploare în Moldova

multime_oameniAproape în fiecare zi, un moldovean îşi pune capăt zilelor, iar alți doi încearcă să se sinucidă. Potrivit datelor poliției, în primele opt luni ale acestui an, au fost înregistrate 210 cazuri de suicid și peste 300 de tentative. Specialiștii atenționează că problema devine tot mai gravă, chiar dacă, în ultimii ani, numărul cazurilor nu a crescut.

În 2014, 580 de concetăţeni de-ai noştri s-au sinucis. În timp ce, în alte țări, rata suicidului scade anual cu 30 la sută, în țara noastră, acest indicator rămâne constant. Specialiștii atenționează că societatea se implică prea puțin pentru a rezolva această problemă.

“Noi nu avem politici naționale care ar combate acest fenomen și totodată nu avem foarte mulți specialiști care știu cum să abordeze acest subiect. Sunt foarte multe clișee în jurul subiectului și totodată, noi, ca societate, nu cunoaștem semnele presuicidale”, a menţionat fondatorul liniei verzi Antisuicid, Liuba Ceban.

Psihologii spun că, de obicei, traumele personale sunt elementele care aduc oamenii în stări depresive.

“În primul rând, trebuie să demonstrăm empatie față de persoana dată, să ascultăm cu ce s-a confruntat, care este problema care îl depășește. Dacă presiunea este mare, gândul lui este cum să scap. Și atunci are nevoie de ajutor, ca cineva să fie alături”, a explicat psihologul Tatiana Versteac.

Oamenii cred însă că sărăcia, neînţelegerile în familie şi dragostea neîmpărtăşită sunt problemele care îi împing pe unii moldoveni la gesturi extreme.

Statisticile oficiale arată că municipiul Chişinău şi raionul Hânceşti sunt lideri la capitolul suiciduri, urmate de raioanele Orhei şi Cahul. Cele mai puţine sinucideri au fost înregistrate în raioanele Vulcăneşti, Rezina şi Basarabeasca.

Sursa: publika.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *