Selectați pagina

Mitropolit georgian avertizează: SUA și UE AU FINANȚAT URA împotriva Bisericii Ortodoxe și AU PROMOVAT INTERESELE LGBT

Mitropolit georgian avertizează: SUA și UE AU FINANȚAT URA împotriva Bisericii Ortodoxe și AU PROMOVAT INTERESELE LGBT

Mitropolitul georgian Antonie de Vani și Bagdati avertizează: SUA și UE AU FINANȚAT URA împotriva Bisericii Ortodoxe și AU PROMOVAT INTERESELE LGBT

În predica sa de duminică, din 24 mai, Eminența Sa Mitropolitul Antonie de Vani și Bagdati a avertizat că Statele Unite și mai multe țări europene au finanțat în mod activ instituții care au însămânțat ura împotriva Bisericii Ortodoxe și au promovat agenda LGBT în Georgia iar țara ar trebui să-și reconsidere serios orientarea pro-occidentală.

Principalele puncte ale omiliei sale au fost publicate și pe pagina de Facebook a Eparhiei.

მათთვიის ვინც ვერ გაერკვია დღევანდელი ქადაგების აუდიო ჩანაწერში, მისი ჩაწერის ხარისხის გამო: ….. დღევანდელ…

Gepostet von ვანისადაბაღდათის ეპარქია am Sonntag, 24. Mai 2020

„Obsedați de ideile lor de neo-comuniști, nebunia lor nu cunoaște limite,” a predicat Înaltpreasfinția Sa.

Potrivit Mitropolitului, reprezentanți ai partidelor de opoziție și ai ONG-urilor finanțate de SUA și UE incită în mod constant la ură împotriva Bisericii Ortodoxe. „N-ai cum să nu te gândești că, eliberați de capcanele comuniste și euforici, suntem ademeniți și înșelați,” a spus Înaltpreasfinția Sa. „Am ales în mod greșit calea euro-atlantică, orientată să discrediteze Biserica și să promoveze oroarea față de ea pentru generațiile viitoare.”

Asemenea organizații și agenții media „nu au idealuri sau recunoștință, ele doar caută negativismul, la fel cum un vultur caută un leș pe câmp” a mai spus Mitropolitul Antonie.

Între timp, Biserica Georgiană se luptă să fie o forță pozitivă pentru națiune. În 2014, Sfinția Sa Catolicos-Patriarhul Georgiei Ilia al II-lea a declarat ziua de 17 mai ca Ziua Puterii Familiei și a Cinstirii Părinților, ca răspuns alternativ la Ziua internațională a luptei împotriva homofobiei, sărbătorită în aceeași zi.

Mitropolitul Antonie a cerut, de asemenea, organizarea unui referendum în Georgia pentru a afla dacă georgienii chiar vor să meargă pe calea care „urăște Biserica și ignoră tradițiile si sfințenia familiei.”

Asemenea idei nu sunt neobișnuite în Georgia. Protopopul David Isakadze a avertizat anul trecut în iunie, în timp ce activiștii LGBT se adunau în fața sediului guvernului de la Tbilisi în preziua paradei Tbilisi Pride, că marile puteri occidentale stârnesc și întrețin un război între valorile ortodoxe, tradiționale și cele mult mai liberale și mai seculariste.

În 2016, foarte respectatul și bătrânul arhimandrit Lazăr (Abashidze) a avertizat că prăbușirea comunismului a adus cu sine și un nou interes de a găsi un mod de viață mult mai european, care a creat noi tendințe și a pus presiune pentru adoptarea unor noi legi care sunt în mare conflict cu străvechile tradiții georgiene, înrădăcinate în creștinismul ortodox.

Sursa: https://orthochristian.com/131588.html

Traducere: Saccsiv

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *