Selectați pagina

SUA: Legislativul din California a votat proiectul de lege care legalizează sinuciderea

SUA: Legislativul din California a votat proiectul de lege care legalizează sinuciderea

comaLegislativul statului american California a votat în favoarea unui proiect de lege ce legalizează sinuciderea asistată medical pentru pacienți aflați în stadiu terminal și a trimis proiectul de lege guvernatorului democrat Jerry Brown, care are drept de veto, informează Reuters. Proiectul a fost adoptat de legislativul din California în pofida opoziției grupurilor care militează pentru drepturile religioase și ale persoanelor cu dizabilități, comentează agenția de presă britanică.

Proiectul de lege le-ar permite pacienților competenți din punct de vedere mental să solicite o rețetă pentru substanțe care să-i ajute să moară, în cazul în care doi medici au constatat că respectivii pacienți mai au de trăit doar șase luni. Pe marginea acestui proiect au existat săptămâni de dezbateri, susținătorii acestuia spunând că măsura va permite pacienților aflați în stadiu terminal să moară cu demnitate, în timp ce adversarii proiectului au atras atenția că o astfel de măsură ar putea să-i facă vulnerabili pe pacienți în fața rudelor lacome, a celor care nu doresc să-i îngrijească sau urmăresc să pună mâna pe averile lor.

Asociația Medicilor din California, care s-a opus ani la rândul sinuciderii asistată medical, a anunțat în luna mai că nu se mai opune proiectului de lege și a adoptat o atitudine mai neutră. Și Biserica Romano-Catolică s-a opus proiectului de lege, iar Brown — fost seminarist catolic — nu a anunțat deocamdată dacă va aproba sau nu proiectul. Sinuciderea asistată medical este legală în statele Washington, Montana și Vermont.

Sursa: agerpres.ro

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *