Selectați pagina

Studiu: Numărul nevăzătorilor s-ar putea tripla până în 2050

Studiu: Numărul nevăzătorilor s-ar putea tripla până în 2050

La nivel mondial, în 2015, existau 36 de milioane de persoane nevăzătoare, potrivit unui studiu publicat care estimează că acest număr s-ar putea tripla până în 2050, odată cu creșterea demografică și îmbătrânirea populației, informează AFP.

La nivel mondial, în 2015, existau 36 de milioane de persoane nevăzătoare, potrivit unui studiu publicat joi care estimează că acest număr s-ar putea tripla până în 2050, odată cu creșterea demografică și îmbătrânirea populației, informează AFP, citat de Agerpres.

Creșterea numărului persoanelor nevăzătoare poate fi stopată, dacă se va investi mai mult în dezvoltarea unor tratamente inovatoare, precizează autorii studiului publicat în revista britanică The Lancet Global Health.

Alte 217 milioane de persoane au deficiențe de vedere în grad moderat sau sever, cu 35% mai mult decât în anul 1990, iar numărul lor va crește la 588 de milioane în 2050, estimează cercetarea care a colectat date din 188 de țări.

Mai mult de un miliard suferă de presbiopie (prezbitism), o problemă a vederii de aproape care apare odată cu vârsta.

Aceste statistici contabilizează doar persoanele care nu beneficiază de o corecție potrivită, a precizat pentru AFP Rupert Bourne, profesor la Anglia Ruskin University din Marea Britanie.

Potrivit definiției OMS, cecitatea înseamnă acuitate vizuală sub 1/20 sau un câmp vizual limitat la 10 grade sau mai puțin, în timp ce deficiența vizuală severă corespunde unei acuități vizuale cuprinse între 1/20 și 1/10, iar moderată între 1/10 și 3,3/10.

Cercetătorii estimează că gradul de incidență a cecității la nivel global s-a diminuat de la 0,75% în 1990, la 0,48% în 2015, în timp ce procentul deficiențelor vizuale moderate și severe s-a redus de la 3,83% la 2,90%. Scăderea se datorează creșterii nivelului de trai, programelor de sănătate publică, dezvoltării unor proceduri medicale precum chirurgia cataractei și accesibilității serviciilor oftalmologice.

Studiul arată de asemenea discrepanțe geografice, cu o rată de incidență mai mare în țările cu venituri mici din Africa subsahariană și Asia.

Procentele sunt mai mari în Afganistan (1,98%) și în Etiopia (1,86%), în comparație cu Islanda, Belgia sau Danemarca, unde incidența este de 0,08%. În Franța, procentul este de 0,14%. Femeile sunt mai afectate de afecțiuni ale vederii, reprezentând 56% din totalul persoanelor nevăzătoare și 55% din totalul persoanelor cu deficiențe de vedere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке