Selectați pagina

Studiu: Numărul jucăriilor influențează direct creativitatea, capacitatea de atenție și de socializare a copilului

Studiu: Numărul jucăriilor influențează direct creativitatea, capacitatea de atenție și de socializare a copilului

O cameră plină de jucării nu înseamnă neapărat un copil fericit, spun psihologii care fac referire la diferite studii. Potrivit loc, copiii care au mai puține jucării își dezvoltă abilitățile sociale, sunt mai creativi și se ”împrietenesc” mai ușor cu cititul, scrisul și arta, scrie sputnik.md

Psihologul Ana Niculăeș spune că nu doar numărul jucăriile influențează dezvoltarea abilităților copilului, ci și calitatea acestora. Astfel, părinții sunt îndemnați să atragă atenția și la jucăriile pe care le dau copiilor.

„Cercetările arată că acei copiii care au mai puține jucării sunt mai fericiți. Rolul jucăriei este să dezvolte anumite capacități intelectuale, motrice… respectiv, este important să cumpărăm jucării de calitate, care să contribuie la dezvoltarea micuțului. Dacă noi cumpărăm diverse jucării care au doar butoane și tot felul de sunete, ele îl vor plictisi foarte repede pe copil”, spune psihologul Ana Niculăeș.

Cert este că timpul petrecut cu copiii este mult mai important decât jucăriile pe care le oferim.

„Este foarte important ca adultul să petreacă timpul cu copilul, în special, în cazul copiilor de vârstă preșcolară, când trebuie să se pună accent pe jocuri de rol. Cu părere de rău, părinții noștri sunt ocupați. Ei nu au timp pentru copiii lor. Respectiv, copilului i se dă telefonul sau tableta care să-i mențină atenția, dar noi știm că toate aceste gadgeturi au efecte adverse asupra creierului”, adaugă psihologul.

Psihologul subliniază că utilizarea gadgeturilor în rândul copiilor de până la trei ani are efecte extrem de negative.

„Studiile recomandă ca copiii de până la trei ani să nu folosească niciun fel de gadgeturi, anume din considerentul că, în această perioadă, creierul se dezvoltă cel mai repede, iar în cazul în care el este expus tabletei sau telefonului, copilul riscă să ajungă în situația de a nu face diferența dintre lumea virtuală și cea reală”, adaugă psihologul Ana Niculaeș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *