Cercetarea efectuată la University Of Colorado At Boulder, SUA, publicată în 1999, a demonstrat științific că cei care merg în mod regulat la biserică trăiesc mai mult decît cei care o frecventează rar sau niciodată.

Pentru prima dată a fost cuantificată durata în plus de viață. În timp ce există diferențe între sexe și rase, per ansamblu, cei care merg la biserică o dată sau de mai multe ori pe săptămînă se pot aștepta la o viață mai lungă cu aproximativ 7 ani, comparativ cu ceilalți.

Cercetarea a arătat că persoanele care nu au participat la serviciile divine au avut un risc relativ de 87% mai mare de a muri pe parcursul perioadei de observație, comparativ cu cei care au venit la biserică o dată pe săptămînă sau mai mult.

Constatările sunt incluse într-un studiu realizat în comun de către Rick Rogers de la University of Colorado – Boulder, Robert Hummer și Christopher Ellison, Universitatea din Texas, și Charles Nam de la Universitatea de Stat din Florida.

În general, cei care merg la biserică, se angajează cu o probabilitate mai mică în astfel de comportamente nocive pentru sănătate cum ar fi fumatul și consumul excesiv de alcool. De asemenea, crește probabilitatea ca ei să ia parte la activități sociale și să se bucure de o rețea de sprijin, formată din familie și prieteni, care i-ar putea ajuta să evite sau, cel puțin, să lupte mai eficient cu momentele de stres și cu dificultățile personale.

Citeşte şi:  Parintele Arsenie Papacioc: "Tinerilor: dati-mi mie viata voastra daca nu stiti ce sa faceti cu ea!"

Cu toate acestea, chiar și după ce s-au luat în considerare toți acești factori externi (comportamente nocive, relații sociale), cercetatorii au stabilit că persistă o „asociere puternică” între frecventarea rară sau nefrecventarea bisericii și riscul de mortalitate mai mare.

Savanții au evidențiat, de asemenea, tipare distincte în ceea ce ține de cauzele decesului. De exemplu, cei care nu vin la biserică sunt de două ori mai susceptibili de a deceda de boli respiratorii, diabet sau boli infecțioase.

Rogers a declarat că această cercetare a stabilit ponderea neimplicării religioase, considerând-o drept o cauză fundamentală a mortalității.

Rezultatele cercetarii au fost publicate în jurnalul Demography, SUA.

Sursa: colorado.edu, traducere Ion Rotaru

Articol relatat de portalul altarulcredintei.md

Cuvânt al Părintelui Teofil Părăian despre mersul la biserică:

Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să mergem la biserică”. Şi atunci am zis: „Doamne, înmulţeşte bătrânii!”.

Citeşte şi:  Tatăl nostru cel ceresc ne-a dat totul, iar noi suntem veşnic mâhniţi de ceva

Eu nu stau de vorbă la spovedit cu cineva care nu merge la biserică. Nu am ce vorbi. Ce să-i spun? Sunt unii care spun că nu au mai fost la biserică de ani de zile, sau că au fost anul trecut la Paşti. Celor care spun că au fost la Paşti le zic: „Ştii de ce e aşa multă lume la Paşti la biserică? Că sunt şi din cei ca tine, care merg numai o dată pe an la slujbă”. După aceea sunt unii care zic – când îl întreb dacă merge la biserică – „Da”. Şi m-am prins că unii nu merg la biserică la slujbă, ci intră în biserică şi aprind o lumânare. Şi acum îi întreb: „Dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă?” Şi zice: „Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”. Şi zic eu: „Şi o pui să stea în locul tău şi ea stă de fapt în locul ei”.

Acelora care nu merg la biserică eu le spun ce înseamnă să nu mergi la biserică şi ce înseamnă să mergi la biserică. Şi anume, ce înseamnă să mergi la biserică?

Citeşte şi:  Cum să aplicăm asupra sufletului nostru lucrarea Sfântului Ioan Botezătorul pentru A NE TREZI DIN AMEȚEALA DULCILOR AMĂGIRI COTIDIENE?

Înseamnă să mergi în Cerul cel de pe pământ, înseamnă să-i închipuieşti pe Heruvimi, să aduci întreit sfântă cântare lui Dumnezeu, să cânţi împreună cu îngerii „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, să aduci laudă lui Dumnezeu, să cinsteşti pe Maica Domnului, să cinsteşti pe sfinţi, înseamnă să asculţi cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai veşnic decât cerul şi pământul, înseamnă să primeşti binecuvântări de la sfintele slujbe prin mijlocire preoţească de la Însuşi Domnul Hristos.

Şi la urmă zic: Uite, toate acestea tu nu le primeşti, tu nu le ai, pentru că nu mergi la biserică, toate acestea le ocoleşti. Omul nu are conştiinţa că, de fapt, toate lucrurile acestea se întâmplă, ci zice că nu s-a dus la biserică şi atâta tot.

Nu se mai gândeşte ce înseamnă să te duci şi ce înseamnă să nu te duci la biserică. Şi eu le spun: două ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede în Dumnezeu, nu e prea mult. Două ore pentru Dumnezeu, într-o săptămană, să stai înaintea lui Dumnezeu, să ai conştiinţa că acum eşti în faţa lui Dumnezeu.

Sursa: Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 87-88.

Share This