Selectați pagina

Studiu: Copiii acţionează agresiv ca urmare a jocurilor violente pe care le joacă pe computer

Studiu: Copiii acţionează agresiv ca urmare a jocurilor violente pe care le joacă pe computer

O echipă de cercetători de la Iowa State University au realizat un studiu pe un eşantion de 3.000 de băieţi şi fete, timp de trei ani, urmărind cât timp petrec aceştia la jocurile pe computer, gradul de violenţă al jocurilor practicate, precum şi schimbările comportamentale pe care acestea le-au cauzat.

„Copiii, care în mod repetat joacă pe calculator jocuri violente, acţionează în viaţa reală în modul în care li se prezintă pe ecran”, concluzionează studiul.

Cercetătorii au descoperit că, în timp, copiii încep să gândească tot mai agresiv şi îşi pierd sensibilitatea la violenţă.

Studiul arată, de asemenea, că în momentul în care sunt provocaţi acasă sau la şcoală, aceşti copii vor reacţiona într-o manieră similară cu cea practicată în jocuri.

Deşi băieţii au declarat că petrec mai mult timp decât fetele, jucând astfel de jocuri, efectele înregistrate s-au dovedit a fi identice la ambele grupe.

Douglas Gentile, autorul principal al acestui studiu, a concluzionat:

„Dacă practici ceva frecvent, îţi rămâne această informaţie sedimentată în minte. Faptul că nu ai mai cântat la pian ani de zile, nu te împiedică să te aşezi din nou la pian şi să cânţi ceva”.

„Acelaşi lucru se întâmplă şi cu jocurile violente”, adăugă Douglas Gentile, “Ele te îndeamnă să devii vigilent cu cei din jur, privindu-i ca pe eventuali duşmani, îţi induc ideea că este acceptabil să răspunzi agresiv la o provocare şi determină desensibilizarea copilului la consecinţele violenţei”. Şi toate acestea se produc printr-o practică frecvenţă a jocului, care are rolul de a sedimenta aceste idei.

Craig Anderson, co-autorul acestui raport, explică: „Jocurile video agresive reprezintă un model pentru agresiunea fizică”. El spune că aceste jocuri “îşi răsplătesc jucătorii atât pentru gradul de alertă în care se află faţă de intenţiile ostile, cât şi pentru utilizarea comportamentului agresiv în rezolvarea conflictelor”.

„Practicarea unui asemenea comportament agresiv în timpul jocului, dezvoltă abilitatea jucătorilor de a gândi agresiv, sporind agresivitatea lor în viaţa reală”, a continuat el.

Un studiu anterior, realizat de aceeaşi echipă, a constatat că şi jocurile pe calculator, filmele sau programele TV cu conţinut pozitiv, influenţează comportamentul, dar de această dată în mod pozitiv”.

Un comunicat de presă de la Iowa State University a concluzionat: “În combinaţie, aceste studii evidenţiază faptul că, în funcţie de conţinutul jocurilor video pe care tinerii le practică – prosocial sau antisocial, li se formează şi caracterul ce le va determina comportamentul în viaţa reală.

 Traducere: Elena Jurcă

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *