Selectați pagina

Stop Fals! Mass media iar manipulează despre Biserica Ortodoxă. Două persoane turbulente, prezentate intenţionat “măicuţe”

Stop Fals! Mass media iar manipulează despre Biserica Ortodoxă. Două persoane turbulente, prezentate intenţionat “măicuţe”

„Două măicuțe au făcut circ pe stradă în Vaslui. Au scuipat și blestemat pe toți cei care le-au ieșit în cale” a anunțat ieri Libertatea.

„VIDEO – Circ în plină stradă la Vaslui: Două măicuțe au scuipat și blestemat pe toți cei care le-au ieșit în cale” a titrat și Știripesurse.

„Caz șocant în Vaslui. Două măicuțe au scuipat și blestemat pe toți cei care le-au ieșit în cale”, a scris și Antena 3, la fel ca și ziare.com. Și exemplele pot continua, cu o mențiune pentru Vremea Nouă din Vaslui, care a scris că cele două sunt „măicuțe aghesmuite”.

Realitatea, însă, este alta. Cele două personaje turbulente nu erau deloc măicuțe, ci doar niște individe certate cu bunul simț. Nicio mănăstire nu le-a revendicat, iar unul dintre polițiștii locali care le-a legitimat a declarat că respectivele nici nu s-ar fi recomandat și nici nu au pretins vreodată că ar fi monahii. De altfel, o astfel de situație ar fi necesitat o investigație amănunțită asupra veridicității, mai ales că nu s-a mai auzit de așa ceva, dar nimeni nu s-a sinchisit să verifice dacă respectivele chiar sunt măicuțe.

„Cele două femei spun că ar veni din București și că vor să meargă să ajute la Mănăstirea Hadâmbu, în județul Iași. Nu au dovedit că ar fi măicuțe și nici nu au pretins acest lucru. Femeia mai tânără născută în localitatea Portari, județul Vaslui, iar cea mai în vârstă este din Galați”, a spus polițistul respectiv pentru Estnews.ro. Cele două persoane tulburate au părăsit, între timp, Vasluiul.

Aceste informații nu au determinat redacțiile care s-au pripit să modifice știrile scrise inițial.

Sursa: Active News

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: