parintele-tadeiPutem face tot ce vrem, dar liniște și pace nu vom avea. Trăsătura caracteristică a fiecăruia este temelia trecerii în veșnicie. Dacă sântem liniștiți și pașnici, vom intra în rândul sfinților și al îngerilor. Asupra lor Domnul a revărsat darul harului Său, și în sufletele lor nu-și află loc însușiri din lumea aceasta. Omul îi poate ocărî neîncetat, ei nu se vatămă. Îi poate lovi, ei nu se mânie, căci sufletul lor este călăuzit de Duhul Sfânt. …Trebuie să te liniștești. Nu mai lua peste măsură asupra ta grijile lumii acesteia, ci păzește-ți pacea și viețuiește cu Dumnezeu. Să le lăsăm pe toate în grija Domnului.

Cel mai însemnat lucru este, cred, paza păcii inimii. Să nu vă tulburați cu nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniștea, tăcerea, liniștirea. Vălmășagul gândurilor este starea duhurilor căzute (dracii, duhurile care au căzut de la Dumnezeu). Mintea noastră, așadar, se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălășlui Dumnezeu Cel Unul.

Alături de paza liniștii inimii, deprindeți-vă și cu chipul în care ședeți înaintea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă să ai neîncetat în minte faptul că Domnul ne privește. Pe El trebuie să-L avem în cuget când ne trezim, când ne culcăm, la muncă, la masă sau când ne plimbăm. Domnuleste pretutindenea și în toate Domnul este puterea care sprijină viața întregii făpturi, care pune rânduială în univers, care dă frumusețe făpturii zidite, se îngrijește de toate și petrece în inima omului. Împăratul Slavei (așa îl numește cel mai adesea părintele Tadei pe Domnul) petrece în făpturile Sale și în fiii Săi. Omul va afla Împărăția lui Dumnezeu în sine. „Pogoară în inima ta și vei afla acolo scara pe care să urci la Împărăția lui Dumnezeu,” ne povățuiește Cuviosul Isaac Sirul. Sfânta Scriptură învață că Împărăția lui Dumnezeu „este dreptate și pace și bucurie întru Duhul Sfânt.”(Rom. 14:17). Pasul cel dintâi către părtășia cu Dumnezeu este deplina încredințare de sine în mâinile lui Dumnezeu. Apoi Dumnezeu va fi Cel ce lucrează, iar nu omul. Părtășia cu Dumnezeu înseamnă ca Dumnezeu să se sălășluiască în noi, El să lucreze în noi; cu El să se înveștmânteze sufletul nostru și El să ne călăuzească cugetul, voia și simțirile. Atunci, noi sântem, de bună voie, armă în mâinile Sale – El va mișca gândurile, dorințele, a sufletului. Omul este făcut pentru o astfel de viață. Păcatul l-a îndepărtat pe om de această viață și de aceea el trebuie să o recâștige. În fapt, noi ne ostenim să ajungem la o stare firească, sănătoasă simțămintele, în cuvintele și lucrarea noastră. Dar acest lucru nu este ceva deosebit. Părtășia cu Dumnezeu este o stare firească a sufletului. Omul este făcut pentru o astfel de viață. Păcatul l-a îndepărtat pe om de această viață și de aceea el trebuie să o recâștige.În fapt, noi ne ostenim să ajungem la o stare firească, sănătoasă.