Selectați pagina

“Spre Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul” – Tâlcuirea psalmului 55

“Spre Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul” – Tâlcuirea psalmului 55

TÎLCUIREA PSALMULUI 55
Întru sfîrşit, pentru norodul care se depărtase de la cele sfinte.
Lui David, întru scrierea stîlpului, cînd l-au prins pe el cei de alt neam în Gat.

Scrierea-deasupra însemnează că înţelegerea Psalmului este îndoită, potrivindu-se şi lui David, şi norodului ce se robise şi fusese silit a locui în ţară străină, şi încă multora din cei de aici înainte. Căci acest „pentru norodul ascuns de la cele sfinte şi cuvioase” însemnează ori: „robit şi despărţit de sfînta cetate”, care era Ierusalimul, ori: „cel ce se depărtează el însuşi de Dumnezeu, de la credinţa către Dînsul”. Că foarte se aseamănă patimile lor, căci şi norodul Iudeilor slujea Babilonienilor de altă seminţie, şi David, fugind de Saul, s-a făcut nemernic celor de altă seminţie. Se cuvine însă a şti că Proorocul a mers în Gat de două ori. Întîi, bănuindu-l aceia că este vrăjmaş şi primejduindu-se, a fost slobozit şi a scăpat făţărnicind nebunia şi ieşirea din minte; iar pe urmă, aflînd îndrăzneală, a petrecut acolo cu pace. Dar Psalmul acesta la scris după ce a pătimit primejdia dintîi.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, că m-a călcat omul, toată ziua dîndu-mi război m-a necăjit.
2 Călcatu-m-au pe mine vrăjmaşii mei toată ziua,
Zice: Fiind gonit şi supărat cu război de vrăjmaşi feluriţi, aştept totdeauna a Ta iubire de oameni, o Stăpîne! Iar pe acest „toată ziua”, Simmah l-a tălmăcit: „în fiecare zi”, adică „necurmat şi neîncetat”.

că mulţi sînt cei ce se luptă cu mine de la înălţime.
Nu mă tem – zice – de bunele-norociri ale oamenilor, în nădejdea cărora au pornit războiul împotriva noastră. Că „înălţime” a numit buna-norocire vremelnică de acum, pe cea de o zi, nestatornică, stricăcioasă, pe cea care curge nu după multă vreme. Apoi, ne învaţă de ce nu se cuvine a ne teme de cei ce se fălesc pentru bunelenorociri:

3 Ziua nu mă voi teme, şi voi nădăjdui spre Tine.
Zice: Avînd al Tău ajutor, nu mă tem de buna-norocire vremelnică. Simmah a tălmăcit acest stih aşa: „Ori în care zi m-aş fi temut, spre Tine am nădăjduit.” Împotriva fricii – zice – pun cutezarea spre Tine. Deci bine a pus pe acest „iar eu voi nădăjdui spre Tine”, în loc de: Nu este altcineva care să poată izbăvi pe cei supăraţi de cei ce-i vrăjmăşesc, fără numai singură purtarea Ta de grijă, o Stăpîne! Iar prin ce a zis mai departe a strălucit acest stih mai luminat:

4 Întru Dumnezeu voi lăuda cuvintele mele,
Lăudate – zice – sînt înaintea lui Dumnezeu rugăciunile întinse prin pocăinţă, pe care nu voi înceta aducîndu-le Lui.

spre Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme de ce-mi va face mie trupul.
„Trup” a numit pe oamenii ce au viaţa groasă şi tîrîtoare pe jos, şi zice: Grăind, împodobesc ale mele cuvinte cu pomenirea lui Dumnezeu şi, dîndu-mi-se război, îi defaim pe neprieteni, bizuindu-mă purtării Tale de grijă.

5 Toată ziua cuvintele mele au urît, împotriva mea – toate gîndurile lor spre rău.
Zice: Tot gîndul ei îl pornesc spre vrăjmăşiile împotriva mea, întorcîndu-se de la cuvintele mele ca de la nişte mincinoase şi lepădînd răspunsul meu. Şi este cu putinţă a vedea pe mulţi pătimind acelaşi lucru pînă în vremea de acum, de la oameni şi de la draci.

6 Locui-vor şi se vor ascunde, aceia călcîiul meu vor păzi, aşteptînd sufletul meu.
Simmah a tălmăcit mai luminat acest stih: „Se adunau pe ascuns – zice – şi urmele mele le pîndeau, aşteptînd sufletul meu.” Prin cele zise, a arătat puterile lor, pîndirile şi bîntuielile.

7 Pentru nimic îi vei împinge pe dînşii,
Lesne Îţi este Ţie şi foarte uşor – zice – a-i împinge pe dînşii, şi a-i surpa şi a-i da morţii. Căci acest „pentru nimic”, l-a pus în loc de: „fără osteneală, cu lesnire”.

întru mînie noroade vei sfărîma.
Că nu numai pe aceştia, ci şi pe toţi cei ce voiesc şi aleg a trăi întru fărădelege îi vei da la munca plină de urgie.

8 Dumnezeule, viaţa mea am spus Ţie.
Zice: Toate ale mele îţi sînt arătate Ţie: lucrurile, graiurile, gîndurile. Aşa a tălmăcit şi Simmah: „Cele din lăuntrul meu sînt numărate de Tine.”

Pus-ai lacrimile mele înaintea Ta, ca şi întru făgăduinţa Ta.
Ai căutat – zice – spre lacrimile mele, şi ai împlinit făgăduinţele: căci, legiuind, Tu Te-ai făgăduit să asculţi şi să auzi pe cei nedreptăţiţi ce suspină, după cum zice în Lege: „Va suspina către Mine, şi îl voi auzi pe dînsul, că milostiv sînt.

9 Întoarce-se-vor vrăjmaşii mei înapoi
Primind Tu a mea cerere, neprietenii vor fugi şi vor înceta din semeţie şi dîrzenie.

ori în ce zi Te voi chema. Iată, am cunoscut că Dumnezeul meu eşti Tu.
Că, primindu-mi Tu cererea, mă încredinţez prin înseşi lucrurile cîtă purtare de grijă ai pentru mine.

10 Întru Dumnezeu voi lăuda graiul, întru Dumnezeu voi lăuda cuvîntul. Spre Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.
Bună este şi aici judecata proorocească, ce aduce rugăciunea Preacuratei şi de o fiinţă Treimi, şi zice: Nu sufăr nici a grăi fără chemarea Ta, ci şi un mic grai grăind, ori rostind cuvinte mai lungi, le voi împodobi cu a Ta numire şi, nădăjduindu-mă Ţie, voi defăima vrăjmăşiile omeneşti.

11 Întru mine sînt, Dumnezeule, rugăciunile ce voi răsplăti laudei Tale.
Voi plăti făgăduinţele – zice – cu bună cunoştinţă. Că „rugăciuni” numeşte făgăduinţele către Dumnezeu. Aşa şi în alt loc: „Răsplăti-voi Ţie rugăciunile mele, pe care le-au osebit buzele mele şi le-a grăit gura mea întru necazul meu.” Apoi, ne învaţă pentru ce sînt făgăduinţele:

12 Că ai izbăvit sufletul meu din moarte, ochii mei de lacrimi şi picioarele mele din alunecare.
După ce m-ai împlătoşat, şi m-ai întemeiat şi după ce m-ai încredinţat că am nădăjduire întărită, întru acestea voi împlini şi cîntarea mea de acum.

Bine voi plăcea înaintea Domnului în lumina celor vii.
Că, după ce am dobîndit atîtea faceri de bine şi m-am ridicat deasupra multor bîntuieli, mă voi griji de a Ta slujbă şi voi alege vieţuirea care Ţie Îţi va fi plăcută iar mie îmi va pricinui viaţă veşnică şi lumina făgăduită celor ce petrec după Lege. Iar acestea – după cum am zis – se potrivesc şi Fericitului David, şi celor ce erau robiţi în Babilon. Se potrivesc încă şi nouă, celor ce pătimim multe bîntuieli de la oameni şi de la draci, dar scăpăm de vătămare prin dumnezeiasca purtare de grijă.

(Tîlcuirea psalmilor lui David, a Fericitului Teodorit, Episcopul Kirului)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *