Selectați pagina

Sistemul de învățământ din țară duce lipsă de peste 2.000 de cadre didactice

Sistemul de învățământ din țară duce lipsă de peste 2.000 de cadre didactice

Din cauza pandemiei cu COVID-19, cifra ar putea crește, a atenționat președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos, în cadrul Forumului municipal al cadrelor didactice “Educația astăzi: între viziune și acțiune”, care se desfășoară în regim online timp de trei zile.

Potrivit lui Ghenadie Donos, există mai multe semnale că din instituțiile de învățământ pleacă cadrele didactice calificate sub presiunea riscului de a fi contaminați sau din cauza salariilor mici, transmite radiochisinau.md.

O statistică clară va fi către mijlocul lunii septembrie, dar tendințele sunt îngrijorătoare, a subliniat Ghenadie Donos.

“Îmbătrânirea corpului didactic, criza de cadre calificate, numărul tot mai mic de cadre tinere care vin în instituțiile educaționale sunt probleme cu care se confruntă majoritatea absolută a instituțiilor. Avem și unele semnale de alarmă legate de riscul sporit pentru pedagogii de peste 60 de ani, care fac parte din categoria persoanelor de risc sporit de infectare”, a spus Ghenadie Donos.

Președintele Federației Sindicale a Educației s-a referit și la asigurarea cu echipamente de protecție a cadrelor didactice în perioada pandemiei de COVID-19. El consideră că va fi o abordare greșită dacă se va încerca să se pună aceste cheltuieli pe umerii pedagogilor.

“Desigur că apar cheltuieli și costuri noi care în prezent se precizează. Estimativ se vorbește despre 200 de milioane de lei, care sunt necesare pentru a acoperi aceste costuri. Această obligativitate cade pe umerii angajatorilor, a administrației instituțiilor de învățământ. Va fi o abordare greșită dacă se va încerca să se pună aceste cheltuieli pe umerii pedagogilor”, a menționat Ghenadie Donos.

El a atras atenția și asupra necesității rectificării și completării bugetelor instituțiilor de învățământ pentru remunerarea muncii suplimentare prestate de cadrele didactice. În caz contrar, munca prestată extra program ar putea fi calificată ca muncă forțată, consideră Ghenadie Donos.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *