Selectați pagina

Sistemul britanic de îngrijire a sănătăţii copleşit de crize: Pacienţii mor pe holurile spitalului

Sistemul britanic de îngrijire a sănătăţii copleşit de crize: Pacienţii mor pe holurile spitalului

,,Pacienţii mor pe holurile spitalului” – acesta a fost titlul articolului principal apărut pe site-ul BBC săptămâna trecută (mijlocul lunii ianuarie 2018), care oferea amănunte despre cele mai recente orori care au ieşit la iveală din sistemul britanic de îngrijire a sănătăţii copleşit de crize. Această dezvăluire a avut loc ca urmare a unei scrisori deschise trimise prim-ministrului britanic de 68 medici specialişti, care oferea amănunte despre condiţiile inumane care au devenit cotidiene în spitalele Serviciului Naţional de Sănătate (National Health Service, NHS).

Scrisoarea, care a adunat statistici din spitalele din Anglia şi Ţara Galilor, a descoperit că numai în luna decembrie peste 300.000 pacienţi au fost făcuţi să aştepte în camerele de gardă mai bine de 4 ore înainte de a fi consultaţi, alte mii de pacienţi având parte de lungi aşteptări în ambulanţe înainte chiar de a fi primiţi la camera de gardă. În scrisoare se nota că a devenit o ,,rutină” ca pacienţii să fie lăsaţi pe holuri, pe tărgi cu rotiţe pentru transport, până şi 12 ore înainte să li se ofere paturi potrivite, mulţi dintre ei fiind în cele din urmă aşezaţi în saloane improvizate construite în grabă în încăperi destinate altor scopuri. Pe lângă aceasta, s-a dezvăluit că circa 120 pacienţi pe zi sunt îngrijiţi pe holuri şi camere de aşteptare, mulţi fiind supuşi unor tratamente umilitoare în zone publice ale spitalelor, unii chiar murind prematur ca o consecinţă. O pacientă a relatat că, mergând la camera de gardă cu o problemă ginecologică care o făcuse să sufere o durere puternică şi sângerare, lipsa camerelor de tratament a făcut ca personalul spitalului să o consulte într-un hol aglomerat, în văzul celorlalţi pacienţi. ,,Nu a existat demnitate. A fost degradant”, a spus ea. ,,Nu aş putea să dau vina pe personal, ei nu puteau face nimic. Era haos”.

Deşi eşti tentat să crezi că aceste cazuri extreme trebuie să fie rare, realitatea este că asemenea istorii cumplite au devenit tot mai mult norma pentru un sistem de sănătate socialist care pare să fie într-o stare permanentă de criză. Într-adevăr, în prima săptămână a anului 2018, peste 97% din instituţiile sale din Anglia raportau niveluri de supra-aglomerare atât de grave, încât erau considerate ,,nesigure”.

La fel de predictibil ca apariţia regulată de noi relatări de acest gen este refuzul ferm al comentatorilor britanici de a lua în calcul faptul că structura de monopol condus de stat a sistemului însuşi ar putea fi de vină. Mulţi, inclusiv prim-ministrul însuşi, au mers în vârfurile picioarelor în această perioadă a anului în privinţa bolilor de sezon precum gripa, pentru a distrage atenţia de la defectele mai grave ale sistemului. Însă recent, oficiali ai Departamentului de Sănătate Publică din Anglia au mers atât de departe, încât au respins făţiş că aceasta este o cauză majoră a actualei crize din domeniul sănătăţii, lămurind că nivelurile actuale de intrări în spital datorate gripei ,,nu sunt cu siguranţă fără precedent”. Îmbătrânirea populaţiei şi eşecul consiliilor locale de a asigura mai multă îngrijire în afara spitalului au fost de asemenea socotite factori [ai crizei]. De departe, soluţia cea mai des sugerată este pur şi simplu a băga mai mulţi bani ai contribuabililor în acest sistem pe cale să eşueze.

Sursa: https://mises.org, 23 ianuarie 2018, Patients are ,,dying in corridors” of Britain’s socialised health system

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *